14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGeneratia XXX

Generatia XXX

"Romania libera" a incercat sa afle care sunt resorturile valului de "filme" porno realizate si raspandite de elevi.

Scoala si pornografia, doua notiuni separate de lege si morala, au ajuns sa se intalneasca tot mai des in ultimii ani. Profesori si elevi ajung protagonisti de filme porno, care circula mai intai pe internet apoi se descarca in paginile ziarelor sau la emisiunile de televiziune, spre deliciul publicului. Plecand de la cazurile cele mai mediatizate in care au fost implicati copii, "Romania libera" a vrut sa vada de ce se filmeaza minorii in ipostaze porno, ce efecte au avut scandalurile sexuale asupra protagonistilor si cum vad autoritatile acest fenomen.
Am constatat ca numarul cazurilor de "copii-actori" este mult mai mare decat se stia pana acum.
Multi dintre ei au avut serioase probleme emotionale dupa aparitia in asa-zisele productii XXX si spun ca acum regreta ce au facut. Cu toate acestea, se pare ca alti copii au tendinta de a-i copia.

 

R.T., in varsta de 15 ani, ar fi avut multe motive sa se considere indatorata fata de parintii ei, doi oameni simpli dintr-un sat din Oltenia. Cu mari eforturi financiare, acestia si-au trimis fata sa invete la cel mai bun liceu din Slatina. Aici insa R.T. a inceput sa iasa in oras cu grupuri din ce in ce mai pestrite. Intr-o seara, a fost filmata facand sex intr-o masina alaturi de doi colegi. Filmul a circulat pe telefoanele mobile din localitate, apoi a ajuns pe internet. Consecintele au fost dramatice: fata a avut nenumarate depresii, iar parintii au vrut sa se sinucida cand au aflat grozavia. Povestea nu s-a terminat inca. Liceanca s-a mutat mai aproape de casa, iar acum locuieste cu o matusa. Psihopedagogul fetei ne-a marturisit ca starea ei a inceput sa se imbunatateasca in sase luni de sedinte, dar acum incepe sa se deterioreze din nou din cauza procesului penal aflat pe rol. "Actorul" si "regizorul" sunt acuzati de distribuire de filme pornografice, ea fiind victima in acest dosar. "Ea nu-si aminteste nimic din ce s-a intamplat si crede ca a fost drogata. Luni in sir a avut cosmaruri si flash-uri din acest film. Ea l-a vazut mai tarziu, cand i-a spus o colega despre «productie». A fost socata, iar faptul ca toti colegii veneau la clasa ei ca la circ a afectat-o si mai tare", ne-a spus psihopedagogul. Acum, fata s-a retras in ea, lipseste foarte mult de la scoala, iar in ultima perioada si-a facut noi prieteni de la un liceu in care violenta este crescuta. Viitorul inca ii mai poate rezerva multe surprize.

"Baiatul cu privire de diavol"
Filmuletul porno cu minora de 13 ani din Campulung care acum un an si jumatate a circulat pe cateva telefoane mobile a aprins imaginatia localnicilor din oraselul moldovean. Cei mai multi se gandesc la copila ca la o femeie usoara care a tras de patru baieti pentru a ajunge cunoscuta. In realitate, R.S. invata atunci la cea mai buna scoala din oras, "Bogdan Voda", iar notele din catalog demonstreaza ca era printre primele eleve la invatatura. Oameni din conducerea scolii – care tin sa ramana anonimi – sustin ca nu fata a fost de vina pentru ce s-a intamplat atunci.

"Un baiat cu privire de diavol a atras-o la el acasa, iar ea s-a dus pentru ca parea indragostita de el. Politia ancheteaza cazul. Noi i-am dus pe cei trei-patru baieti la Spitalul de Psihiatrie de langa noi, iar acolo s-a constatat ca au discernamant. Toti erau elevi mediocri, aveau note mici si multe absente", a afirmat o profesoara. Consilierea psihologica nu a mai avut loc la "Bogdan Voda". Toata scoala cunostea cazul, iar fata era privita ca un idol ce ar putea sa-i invete pe cei mici tainele sexului in grup. Ea s-a transferat imediat dupa scandal la alta unitate de invatamant.

"Am fost violata"
Cu privirea plecata timid, R.S. ne-a spus cum a ajuns sa apara in filmul XXX. "Se tinea dupa mine un baiat, un coleg de-al meu, iar intr-o zi m-a invitat la el acasa, sa mai vorbim. M-am dus, apoi au venit inca trei prieteni de-ai lui. Au vrut sa se uite la filme din alea, apoi m-au fortat sa fac ce stiti. Au inchis usa, apoi nu s-au oprit, chiar daca am plans si i-am rugat sa ma lase in pace. Dupa aceea eu n-am vrut nimic, ci doar sa uit tot. S-a ajuns la politie dupa ce m-au amenintat ca vor da filmul pe internet, cel facut cu telefonul fara ca eu sa stiu", ne-a povestit minora. Afirmatiile ei nu sunt insa confirmate si de politia locala. "Cei patru baieti, cu varste intre 13 si 15 ani atunci, au facut obiectul unui dosar penal de viol, dar nu s-a confirmat.

Am vazut si noi filmul, iar fata era la un moment dat deasupra si parea ca-i place, asa ca l-am transformat intr-un dosar de sex cu o minora", sustine subcomisarul Adrian Chiritescu, adjunctul Politiei Campulung, care a adaugat ca baietii faceau parte dintr-o gasca, iar unul dintre ei avea dosare penale pentru furt si lovire. Pustanii teribilisti au fost mutati la restul scolilor din oras, iar unul dintre adolescenti a plecat din tara sa lucreze cu parintii in Italia. Fata a fost si ea mutata la alta unitate de invatamant. Singurul lucru care o mai leaga de acea intamplare este procesul de la Judecatoria Campulung, unde se judeca acuzatiile de sex cu o minora aduse celor patru baieti.

Cu parintii plecati in strainatate
De ce au intrat acesti copii intr-o asemenea poveste? O posibila explicatie ar fi situatia lor familiala. Parintii celor cinci pusti sunt plecati la munca in strainatate. Doar mama fetei si cea a pustiului "cu ochi de diavol" mai sunt in oras. Psihopedagogul Aura Stanculescu, directorul Centrului de Resurse si Asistenta Educationala Bucuresti, considera ca slabirea comunicarii dintre parinti si copii poate crea mari probleme: "Privati de timpul acordat de parinti si in lipsa unor modele, micutii primesc astfel de idoli la pachet din media tabloida sau nu, apoi de pe internet. Influenta acestor nonvalori este negativa si de aici avem violenta si sexul in scoli", spune Aura Stanculescu.

Sase adolescenti, staruri porno pe mobil
Cazul minorei de la "Bogdan Voda" nu este unic in Campulung. Acum trei luni, o alta eleva, de data aceasta de liceu (clasa a IX-a), a declarat ca a fost violata de cinci colegi de generatie, toti intre 15 si 17 ani. Liceanca de 16 ani povesteste cum a ajuns sa se culce cu cinci colegi in trei zile. "Eram virgina, dar mi-a placut de un coleg de la scoala Speciala. Luni m-am dus cu el intr-o casa, marti m-a chemat in alta casa, unde m-a fortat sa mai fac sex cu inca doi amici de-ai lui, iar miercuri am fost pacalita sa merg la padure intr-o magazie parasita, unde m-am culcat cu inca doi. M-au amenintat ca ma omoara daca nu stau. A doua zi m-au filmat cu un mobil", spune eleva, care a depus plangere la politie.
Dosarul a fost trimis la Inspectoratul Judetean de Politie Suceava, pentru ca indivizii mai au la activ o orgie filmata cu o eleva. Numai ca ultima partenera ar fi primit bani pentru "prestatie". Doi dintre tinerii implicati in dosarul de viol sunt de la scoala Speciala, unde "invata doar copiii cu probleme mentale", cum s-a exprimat directoarea unitatii. "Sunt copii buni, care invata bine pentru nivelul lor. Acum nu stiu daca ea a vrut sau nu. Eu cred ca ai mei sunt nevinovati", sustine sefa scolii Speciale, care este constienta ca elevii ei nu pot fi condamnati, pentru ca nu au discernamant.

"Am vazut pe internet niste filme, de acolo am invatat"
La inceputul acestui an, o alta eleva de 13 ani a ajuns pe prima pagina a ziarelor dupa ce a fost filmata cu mobilul in timp ce facea sex oral cu doi colegi, chiar in sala de clasa. Intamplarea de la Liceul Sportiv din Buzau nu s-a oprit doar la o "distractie de moment". Doua filme au circulat pe telefoane mobile, apoi pe CD-uri, dupa care pe internet. Descoperirea a fost facuta de un muncitor care lucra in scoala. El a cumparat secventele video, apoi le-a prezentat conducerii liceului, care a decis scaderea notelor la purtare pentru cei patru elevi implicati (cei trei care au participat la actul sexual si al patrulea care a filmat).

"Noi am pus la cale acest lucru pentru a castiga bani de pe internet. Nu stiu cum. Baietii stiau", ne-a explicat A.P., incercand sa justifice niste fapte pe care spune ca le regreta, desi nu le constientizeaza nici acum. "Am vazut pe internet niste filme si de acolo am invatat", explica eleva care s-a transferat la o scoala din alt oras si sustine ca incearca sa uite aceasta greseala. Scandalul s-a rasfrant si asupra celorlalti elevi ai liceului (unii dintre ei campioni la diverse sporturi, altii participanti la olimpiade scolare), care trebuie sa suporte glume de genul "Am auzit ca s-a scos examenul oral de la Liceul Sportiv" sau "Ai terminat liceul de sport oral".

Contaminati de internet
A.P. spune asadar ca s-a inspirat de pe internet, ca de acolo a invatat "ce sa faca". Psihopedagogul Aura Stanculescu admite ca internetul poate avea o influenta nefasta asupra minorilor. "Copiii au un comportament imitativ si trec deseori la actiune pentru ca nu au discernamant. Spre exemplu, ei vad pe internet filmulete postate de colegii de generatie si vor sa demonstreze ca pot si ei sa realizeze asa ceva. Este vorba de un comportament de contaminare, urmat de acte de bravura", ne-a declarat directorul Stanculescu, care spune ca o alta cauza este tendinta adolescentilor de a intra in conflict cu autoritatea. De data aceasta, autoritatea este reprezentata de conducerea scolilor, dar elevii nu vad mai departe consecintele faptelor lor, care pot fi penale.
O alta consecinta este viitorul lor, ce poate fi pus in pericol din cauza filmuletelor postate pe internet care, in timp, le pot distruge orice ascensiune profesionala.

 

Ménage à trois la 12 ani
O eleva din Motru a ajuns si ea vedeta XXX, tulburand linistea micului oras de munte. La 12 ani, D.M. spune ca a cedat rugamintii iubitului de a face sex cu el, apoi cu un amic. "Nu stiu ce a fost in capul meu. Nu m-am gandit atunci la consecinte, cu toate ca mi-a luat doua luni pana am acceptat. N-am stiut insa ca filmul a circulat pe telefoane, CD-uri si internet. Nu l-am vazut si nici nu ma intereseaza ce spune lumea. A fost pur si simplu vorba de teribilism. Acum n-as mai face asa ceva. Poate si pentru ca am evoluat, iar visul meu este sa ma fac psiholog", ne-a spus senin eleva, care acum are 15 ani si a uitat cam tot ce s-a intamplat. Alaturi de ea au fost parintii, care au sustinut-o mereu si au dus-o la un psiholog din Targu Jiu, dar a mers si la consilierul educational de la liceu.

Fata este considerata in continuare una dintre cele mai inteligente eleve din generatia ei de la Motru, iar evenimentul de acum trei ani nu a afectat-o. Povestea minorei a fost uitata destul de repede in oras, dar filmul continua sa circule pe internet. Este probabil singurul lucru care-i va aminti de greseala facuta in adolescenta. si in Targu Jiu, la 45 de minute distanta de Motru, productia video XXX este pentru copii un lucru obisnuit. Pustanii de aici se lauda cu aparitii in sute de filme, iar secventele porno cu minore circula de cativa ani doar in retelele de cartier. Cateva imagini XXX au aparut pe internet luna trecuta, dupa ce o eleva de 12 ani le-a trimis unor colegi fotografii provocatoare cu ea.

 

 

13 psihopedagogi in toata tara
Elevii scapati de sub control din scolile romanesti trebuie adusi pe drumul cel bun de consilierii din cabinetele scolare si interscolare. Din numarul total al consilierilor, doar 13 sunt psihopedagogi, raspanditi si acestia in cinci judete. Pe langa ei exista 57 de specialisti in psihopedagogie speciala, 413 pedagogi, 841 de psihologi si 30 de pedagogi sociali. Pentru dotarea acestor cabinete, Ministerul Educatiei a alocat 22 miliarde de lei in perioada 2007-2008. Ultimul studiu legat de comportamentul scolarilor comandat de minister dateaza din 2005 si se refera la violenta.

 

Codul Penal de la poarta scolii
Savarsirea unui act sexual, de orice natura, cu o persoana care nu a implinit 15 ani se pedepseste de Codul Penal (art. 218) cu de la 3 la 10 ani inchisoare. Daca fapta a avut ca scop producerea de materiale pornografice, inculpatii risca o condamnare de pana la 15 ani, plus interzicerea unor drepturi. La astfel de pedepse s-au expus tinerii din Campulung, Slatina, Buzau si Motru, chiar daca in unele situatii a cazut acuzatia de viol.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă