14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialLibrăriile Cărtureşti vor găzdui ateliere de lectură pentru copii

Librăriile Cărtureşti vor găzdui ateliere de lectură pentru copii

În perioada februarie-mai, în librăriile Cărtureşti din şase oraşe ale ţării, vor avea loc ateliere de lectură pentru copii cu vârste între 8 şi 11 ani în care operele celebre ale literaturii universale vor fi repovestite pe înţelesul celor mici.

Atelierele fac parte din proiectul „Clasicii repovestiţi. Ateliere de lectură pentru copii isteţi”, ce îşi propune să facă lectura atractivă pentru cei mici şi să atragă atenţia asupra importanţei adaptării textelor la capacitatea lor de înţelegere.

În cele patru luni ale proiectului, vor fi organizate câte două ateliere pe lună în Bucureşti şi câte unul în fiecare dintre celelalte oraşe din ţară: Arad, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara. Atelierele de lectură vor fi susţinute de actori sau personalităţi dragi celor mici, printre care actriţa Ioana Ginghină, cântăreaţa Aylin sau prezentatorul tv Cove. 

În fiecare dintre cele patru luni va fi prezentată o operă clasică celebră. Astfel, în luna februarie se va citi din „Cocoşatul de la Notre-Dame”, repovestire după romanul lui Victor Hugo, în martie copiii vor cunoaşte „Odiseea” repovestită după Homer, în aprilie ei vor pătrunde în povestea care a marcat copilăriile părinţilor – „Black Beauty” – iar în luna mai micuţii vor înţelege volumul „Marile speranţe”, repovestire după romanul lui Charles Dickens.

Durata unui atelier este de o oră şi jumătate, iar participarea se face pe bază de înscriere la Librărille Cărtureşti. În taxa de intrare de 30 lei/copil+părinte vor fi incluse volumul pe baza căruia se ţine atelierul şi o diplomă de participare.

Proiectul „Clasicii repovestiţi. Ateliere de lectură pentru copii isteţi” a fost iniţiat de editura Curtea Veche Publishing în colaborare cu librăriile Cărtureşti.

Curtea Veche Publishing a lansat, în anul 2012, o colecţie pentru încurajarea lecturii în rândul copiilor. Colecţia “Cărţile copilăriei” include repovestiri după volume consacrate din literatura universală, prezentate într-o formă atractivă şi adaptate nivelului de înţelegere al copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani.

Acest demers are la bază cauze cât se poate de obiective: statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul copiilor, dificultăţi în înţelerea textelor, dar şi lipsa programelor de lectură.

Încurajându-i pe cei mici să ia contact de la vârste fragede cu versiunile simplificate ale marilor opere literare, părinţii le pot deschide copiilor apetitul pentru lectură, un apetit ce va putea fi dezvoltat cu uşurinţă la vârste mai mari. Printre titlurile publicate până în acest moment se numără: “Marile speranţe”, “Omul cu masca de fier”, “Black Beauty”, “Cocoşatul de la Notre-Dame”, “Odiseea”, iar în perioada următoare vor apărea “Cei trei muschetari”, “Peter Pan”, “Alice în Ţara Minunilor”, “Sherlock Holmes”, etc.

Atelierele de lectură „Clasicii repovestiţi” îşi propun implicarea copiilor în activităţi care dezvoltă gândirea critică şi abilităţile de argumentare prin discutarea şi interpretarea operelor literare citite în cadrul atelierelor. Atelierele îndeamnă la interactivitate, scopul fiind ca cei mici să ia contact cu o abordare neconvenţională a cărţilor, care să-i încurajeze să le citească integral acasă. În plus, doreşte să familiarizeze copiii cu opere consacrate ale literaturii universale care nu sunt incluse în curricula şcolară.

Atelierele lunii februarie – „Cocoşatul de la Notre-Dame”

ARAD

Sâmbătă, 23 februarie, ora 15.00, atelier susţinut de actriţa Giorgiana Elena Popan, librăria Cărtureşti, str. Aurel Vlaicu nr. 10 – 12, Atrium Center.

Înscrieri: mgr_arad@carturesti.ro.

BUCUREŞTI

Duminică, 17 februarie, ora 11.00, atelier de lectură susţinut de actriţa Smaranda Nicolau.

Duminică, 24 februarie, ora 11.00, atelier de lectură susţinut de Aylin Cadîr.

Cărtureşti AFI, AFI Palace Cotroceni, B-dul Vasile Milea nr. 4, Sector 6.

Înscrieri: alexandru.stirbu@carturesti.ro.

CLUJ

Sâmbătă, 23 februarie, ora 11.30, atelier susţinut de Rodica Tulbure, librăria Cărtureşti, str. Al. Vaida-Voievod nr. 53 – 55, Iulius Mall, parter.

Înscrieri: carturesti.mihaimateiu@gmail.com.

CONSTANŢA

Sâmbătă, 23 februarie, ora 18.00, atelier susţinut de Mădălina Petrencu, librăria Cărtureşti, blvd. Al. Lapusneanu, nr. 116C, City Park Mall, parter.

Înscrieri: manager_ctm@carturesti.ro.

IAŞI

Sâmbătă, 23 februarie, ora 12.00, atelier susţinut de Teatrul de buzunar, librăria Cărureşti Palas, Palas Mall, str. Stefan cel Mare şi Sfant, nr. 1 A.

Înscrieri: cart_iasi_palas@carturesti.ro.

TIMIŞOARA

Sâmbătă , 23 februarie, ora 11.00, atelier susţinut de Daniela Bostan, librăria Cărureşti Mercy, str Mercy nr. 7, Timişoara.

Înscrieri: dianapetrut@gmail.com.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă