Steagul princiar este considerat un adevărat simbol al libertăţii pentru transilvăneni. El a fost creat în timpul principelui Transilvaniei Gheorghe Rakoczi I, cel care a încercat să refacă în folos propriu unitatea Ţărilor Române, după modelul lui Mihai Viteazu. Practic, Gheorghe Rakoczi I, care a fost contemporan cu Mihai Viteazu, dar mult mai tânăr decât acesta, a rămas impresionat de acţiunile domnitorului român şi a încercat să refacă unitatea celor trei principate, sub suzeranitatea familiei Rakoczi. Tot din povestea lui Mihai Viteazu, Gheorghe Rakoczi I a învăţat să se ferească de Habsburgi, care doreau să stăpânească Transilvania în interes propriu. Drept urmare, principele Transilvaniei, care a fost ales de către Dietă în 26 noiembrie 1630, a decis să se alieze cu Franţa şi cu Suedia, împotriva Imperiului Habsburgic. Astfel, el a participat la Războiul de 30 de ani.
Prin intermediul alianţelor sale cu domnitorul Ţării Româneşti Matei Basarab, şi cu cel al Moldovei Vasile Lupu, precum şi cu ajutorul tratatelor încheiate cu Franţa şi cu Suedia, dar şi cu nobilimea protestantă din cadrul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (aşa cum se numea confederaţia de state germanice în acea perioadă), Gheorghe Rakoczi I a reuşit să transforme Transilvania într-o adevărată putere regională, importantă pentru echilibrul politic din Europa de Sud-Est. În cadrul eforturilor sale de reorganizare a Transilvaniei, principele a acordat o mare importanţă armatei. Tocmai din această perpectivă, el a decis crearea de noi însemne militare, inclusiv a steagului de luptă aflat în posesia muzeului clujean. „Steagul principilor Rakoczi, aflat în colecţia Muzeului Naţional de Istorie din Cluj, este o piesă deosebit de valoroasă, de importanţă istorică. El a însoţit, practic, trei generaţii ale familiei Rakoczi, cele mai importante, dar a fost confecţionat în vremea lui Gheorghe Rakoczi I”, întăreşte istoricul Tudor Sălăgean, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Cuceritorul Varşoviei şi Cracoviei
Apoi, după epoca de glorie din timpul lui Gheorghe Rakoczi I, steagul de luptă a trecut în posesia principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea. Acesta a fost ales principe al Transilvaniei încă din anul 1642, în timpul vieţii tatălui său, care a încercat, astfel, să creeze o adevărată dinastie Rakoczi. În Transilvania, principii erau aleşi de către Dietă, nu moşteneau tronul. Gheorghe Rakoczi al II-lea a domnit împreună cu tatăl său până în 1648, când Gheorghe Rakoczi I a murit. Gheorghe Rakoczi al II-lea, care era căsătorit cu Sofia Bathory de Şimleu, nepoata fostului regele al Poloniei Ştefan Bathory, a emis pretenţii la coroana poloneză. El s-a aliat cu cazacii conduşi de Bogdan Chmelniţki, cel care pornise o răscoală de mari proporţii în Ucraina aflată sub stăpânire poloneză, ajutat de tătari. În alianţa lui Gheorghe Rakoczi al II-lea cu Bogdan Chmelniţki au intrat Vasile Lupu şi Matei Basarab.
Însă singurul rezultat palpabil al acestei alianţe a fost acela că hatmanul cazacilor, Bogdan Chmelniţki, a rupt Ucraina de Est de sub suzeranitatea Poloniei şi a trecut-o sub cea a Rusiei, care, astfel, şi-a întins teritoriul până la Nipru. Gheorghe Rakoczi al II-lea a mai făcut o încercare de a dobândi coroana Poloniei. În anul 1657, Gheorghe Rakoczi al II-lea a invadat Polonia, ca aliat al regelui Suediei, Carol X Gustav. Steagul de luptă a fost purtat în campania militară a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, unde, în fruntea unei armate de 40.000 de oameni, principele ardelean a cucerit Varşovia şi Cracovia. Episodul este amintit inclusiv în marea literatură, în romanul „Potopul” al lui Henryk Sienkiewicz. Numai că această campanie s-a terminat prost pentru Gheorghe Rakoczi al II-lea, care a fost înfrânt, după ce şi suedezii fuseseră bătuţi de către polonezi. El s-a întors în Transilvania, unde a trebuit să înfrunte o invazie otomană. Turcii erau nemulţumiţi de faptul că acest principe, care era vasal al Porţii Otomane, a pornit, fără acordul lor, o campanie în Polonia, cu care Turcia era legată printr-un tratat de alianţă. Principele Gheorghe Rakoczi al II-lea a pierit, la Oradea, în urma rănilor primite, în 1660, în bătălia cu turcii de la Gilău, de lângă Cluj. Însă steagul de luptă a rămas în posesia familiei princiare, spune istoricul clujean Tudor Sălăgean.
Simbolul luptei pentru libertate
La câteva decenii după bătălia de la Gilău, principele Francisc Rakoczi al II-lea şi-a adunat din nou oştenii sub flamura rămasă de la strămoşii săi. Conte de Saris (Slovacia) şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa de Est, Francisc Rakoczi al II-lea a încercat, sprijinit de Franţa, să scoată Transilvania de sub stăpânirea habsburgică. El a fost ales principe în anul 1703 şi şi-a format o oştire în care intrau copiii şi nepoţii veteranilor din războaiele lui Gheorghe Rakoczi al II-lea.
Printre aceşti oşteni se afla şi celebrul haiduc maramureşean Pintea Viteazul. Francisc Rakoczi al II-lea a condus lupta de eliberare a transilvănenilor împotriva Habsburgilor austrieci. I s-au alăturat şi nobilii maghiari din comitatele din nordul ţării. Lupta lui Francisc Rakoczi al II-lea este considerată, din această cauză, drept un adevărat război de independenţă în istoriografia maghiară. De aceea, steagul princiar de la Cluj este atât de important pentru maghiari, spune Tudor Sălăgean. „Pe corpul propriu-zis al steagului, realizat din lampas verde şi brodat cu fir de cupru aurit, este inscripţionată deviza Pro Libertate, care este deviza luptătorilor pentru libertate din Transilvania, care se opuneau dominaţiei habsburgice. De asemenea, pe faţa steagului este inscripţionat anul realizării acestuia, 1647. Ulterior, curuţii, adică răsculaţii lui Francisc Rakoczi al II-lea, i-au adăugat o panglică”, spune Tudor Sălăgean.
A pierdut războiul, dar a câştigat Istoria
Francisc Rakoczi al II-lea a pierdut confruntarea cu Habsburgii, care au reluat stăpânirea în Transilvania prin Pacea de la Satu Mare, din 1711. Francisc Rakoczi al II-lea a plecat în exil în Franţa, dar a rămas drept unul dintre cei mai importanţi eroi în istoriografia maghiară. Steagul princiar de la Cluj va putea fi admirat în expoziţia permanentă a muzeului clujean, care în prezent se află în renovare.
