A condus Republica Dominicană 30 de ani, măturând din cale orice fel de opoziţie, prin orice fel de mijloace. Dictatura sa a fost curmată însă printr-un asasinat. Rafael Trujillo a fost ucis, pe 30 mai 1961, în urma unei ambuscade organizate de şapte persoane.
Unul dintre asasini a acceptat să vorbească, pentru BBC, despre atacul care este privit astăzi de către dominicani ca un act de justiţie.
Ucis în drum spre amantă
Generalul Antonio Imbert a ajuns la 90 de ani. Se deplasează cu un scaun cu rotile, iar memoria nu îl mai ajută prea mult. Dar chiar şi aşa, bătrânul Imbert îşi aminteşte că el a fost cel care a tras ulimul foc.
Ambuscada fusese gândită astfel încât să-l prindă pe dictator în momentul în care se deplasa către locuinţa amantei. Era seara zilei de 30 mai 1961, iar Imbert conducea maşina care aştepta Chevrolet-ul lui Trujillo pe o porţiune întunecată a şoselei. În maşina atentatorilor mai erau trei persoane înarmate. Alte trei aşteptau la câţiva kilometri distanţă, la marginea drumului.
Atentatorii l-au urmărit pe Trujillo până când şoferul Imbert a reuşit să-l depăşească şi să tragă maşina de-a curmezişul drumului.
“Apoi am început cu toţii să tragem”, spune Antonio Imbert. Dictatorul şi şoferul său erau de asemenea înarmaţi şi au ripostat. Imbert îşi aminteşte că a ieşit din maşină şi s-a apropiat de Chevrolet-ul lui Trujillo pentru a avea o ţintă mai bună.
“Trujillo era rănit, dar încă putea merge, aşa că l-am mai împuşcat o dată”, povesteşte cel privit în prezent ca un erou naţional. Gradul de general i-a fost acordat întocmai pentru a putea primi o indemnizaţie pe viaţă din partea statului dominican.
“Sunt bucuros că l-am lichidat”
“Nimeni nu m-a instruit să-l omor pe Trujillo. Singurul mod în care puteam scăpa ţara de el era să-l lichidăm. Sunt bucuros că am făcut-o”, afirmă cu convingere Antonio Imbert, la 50 de ani după ce l-a ucis pe liderul dominican.
Statele Unite ale Americii nu au dat niciodată vreun semn că ar fi fost implicate în acest atentat. Mai mult, o scrisoare scrisă în 1960 de şeful CIA din Republica Dominicană, Henry Dearborn, către Departamentul de Stat, sugerează că rebelii dominicani pregăteau ceva. “Dacă aş fi dominican – ceea ce, slavă Domnului, nu sunt! – aş vrea să-l înlătur pe Trujillo. Aş privi acest gest ca pe datoria mea de creştin”, scria Henry Dearborn.
SUA – Republica Domincană, de la dragoste la ură
Situaţia diplomatică de la mijlocul anilor ’50 arăta că Republica Dominicană avea relaţii bune cu SUA. O fotografie făcută în 1955 îl înfăţişa pe Rafael Trujillo îmbrăţişându-se cu pe atunci vicepreşedintele american Richard Nixon.
Relaţiile s-au stricat însă în anii ce au urmat din cauza încălcărilor grave ale drepturilor omului comise de regimul lui Trujillo. Preşedintele Einsenhower ajunsese să aprobe un plan de înlăturare a dictatorului, în cazul în care s-ar fi găsit un înlocuitor potrivit. Însă acest plan a fost anulat de succesorul JF Kennedy, care nu voia ca Republica Dominicană, rămasă fără un conducător de fier, să devină o a doua Cubă.
Aşa că singurul sprijin primit de Antonio Imbert şi colegii săi din partea SUA s-a limitat la trei carabine tip M1 “uitate” în fosta clădire a consulatului american din Republica Dominicană, după retragerea staff-ului diplomatic.
Rafael Trujillo – criminal şi megaloman
Regimul lui Trujillo este considerat unul dintre cele mai brutale din istoria ţării. A luat puterea în 1930 şi a impus un sistem de conducere absolutist. Opozanţii săi erau închişi, torturaţi şi în cele din urmă ucişi. Trupurile lor dispăreau, zvonurile spunând că erau aruncate rechinilor. În 1937, Trujillo a ordonat masacrul etnic al câtorva mii de haitieni care trăiau în Republica Dominicană. În cei 30 de ani cât s-a aflat la putere, dictatorul a fost decorat de instituţiile interne cu numeroase medalii şi titluri. Cu un orgoliu exacerbat, îşi însuşea, pentru sine sau familia sa, orice proprietate sau afacere pe care o dorea, prin exproprieri. Redenumise capitala statului Ciudad Trujillo, iar cel mai înalt vârf muntos din ţară se numea Pico Trujillo.
