19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialParlamentarii croaţi propun un referendum pe tema căsătoriilor gay

Parlamentarii croaţi propun un referendum pe tema căsătoriilor gay

O mie de croaţi au protestat vineri la Zagreb la apelul conservatorilor catolici, cerând organizarea unui referendum pe tema căsătoriei cuplurilor homosexuale, informează Mediafax.

Manifestanţii au trasmis Parlamentului o petiţie împotriva căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, semnată potrivit lor de o cincime dintre alegătorii înscrişi.

“Suntem cu toţii uniţi în scopul nostru, acela ca cetăţenii croaţi să aibă posibilitatea să spună ceea ce gândesc în probleme importante, precum familia, căsătoria şi adoptarea copiilor”, a declarat către mulţime Yeljka Markici, din partea grupului organizator, “În numele familiei”.

Marşul s-a încheiat în faţa Parlamentului, unde participanţii au depus o petiţie semnată, potrivit lor, de 740.000 de persoane care cer organizarea unui referendum prin care să se decidă înscrierea în Constituţie a definiţiei căsătoriei ca o “uniune între un bărbat şi o femeie”.

Este vorba despre o cincime din electoratul ţării, un număr suficient de mare pentru a organiza un asemenea scrutin.

În forma actuală, Constituţia croată nu conţine vreo definiţie a noţiunii de căsătorie.

Parlamentul ar trebui astfel să decidă dacă se reunesc condiţiile pentru a convoca un referendum, neexistând însă vreun termen pentru luarea unei decizii de acest tip.

Dacă va fi organizat un referendum, acesta va fi validat oricare ar fi rata de participare la vot.

Participanţii la marş au cântat cântece religioase şi naţionaliste.

“Căsătoria este o uniune între un bărbat şi o femeie, de când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva”, a declarat pentru AFP Dominika Jerkovici, studentă în vârstă de 20 de ani.

“Nu este normal ca un bărbat sau o femeie să fie atraşi de persoane de acelaşi sex. Doar un bărbat şi o femeie pot avea copii”, a declarat ea.

Activiştii din partea comunităţii de homosexuali, alături de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, au criticat iniţiativa “homofobă” şi au cerut Guvernului de centru stânga să se opună organizării unui referendum.

Acest subiect extrem de sensibil a divizat opinia publică din Croaţia, unde aproape 90% dintre cetăţeni sunt de religie catolică şi unde Biserica joacă în continuare un rol important în societate.

Sâmbătă, capitala croată va organiza cea de-a 12-a Gay Pride, sub sloganul: “Această ţară este a noastră a tuturor”.

Cele mai citite

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă