21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialNici un oficial român nu a fost invitat la parada de la...

Nici un oficial român nu a fost invitat la parada de la Moscova

Nici una dintre instituţiile reprezentative ale statului român nu a primit o invitaţie oficială pentru a participa la parada militară de la Moscova, organizată oe 9 mai, când Rusia celebrează 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit NewsIn.

Ministerul Apărării Naţionale nu a primit până la această dată vreo invitaţie de a participa la parada militară de 9 mai de la Moscova, a declarat marţi biroul de presă al instituţiei. De asemenea, nici la Preşedinţie nu s-a primit nicio invitaţie în acest sens.

Nu au fost adresate invitaţii nici pe linie parlamentară, a confirmat conducerea celor două camere ale Parlamentului. Nici Ministerul de Externe nu are cunoştinţă de existenţa vreunei invitaţii oficiale.

Contactată miercuri de NewsIn pentru a întreba dacă Moscova a adresat o invitaţie vreunui oficial român, Ambasada Rusiei la Bucureşti a evitat un răspuns direct, sugerând ca răspunsul să fie căutat la instituţiile abilitate din România.

Regele Mihai I al României a fost invitat la parada organizată pe 9 mai la Moscova cu ocazia celebrării a 65 de ani de la victoria împotriva fascismului, în calitate de fost comandant şi Mareşal al Armatei Române, a spus secretarul general al Casei Majestăţii Sale, Constanţa Iorga. “Regele a fost invitat la Moscova de către actualul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, prin intermediul ambasadorului Rusiei în România, Alexander Churilin, în calitate de fost Comandant şi Mareşal al Armatei Române de acum 65 de ani şi fost şef al statului din acea perioadă. Regele a mai fost invitat şi în 2005, de preşedintele de la acea vreme, Vladimir Putin, la aniversarea a 60 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Majestatea Sa va fi însoţit la toate evenimentele de Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României”, a spus Iorga.

Evenimentele organizate de Moscova cu ocazia Zilei Victoriei vor avea loc între 7 şi 10 mai. La ceremonii sunt aşteptaţi lideri din 40 de ţări. De asemenea, 1.500 de veterani care locuiesc în Rusia şi mai multe sute din străinătate vor asista la paradă. După Parada Victoriei, Dmitri Medvedev va organiza la Kremlin o recepţie pentru veteranii de război şi pentru liderii străini invitaţi.

25 de şefi de state şi de guverne au confirmat deja intenţia de a asista la parada de Ziua Victoriei de la Moscova, a anunţat marţi Vladimir Kojin, oficial de la Kremlin, citat de RIA Novosti. Kojin a enumerat 17 ţări ai căror lideri sunt aşteptaţi la Moscova – Germania, Bulgaria, China, Croaţia, Estonia, Franţa, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Macedonia, Mongolia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Cehia şi Vietnam. De asemenea, va fi prezent şi secretarul general al Consiliului Europei. Polonia va fi reprezentată de preşedintele Dietei, Bronislaw Komorowski, devenit preşedinte interimar al Poloniei în urma morţii lui Lech Kaczynski la 10 aprilie.

“Şi alte state au spus că vor să participe la manifestaţiile solemne, iar numărul total al invitaţilor străini va fi cunoscut la 1 sau 2 mai”, a spus oficialul rus.

Liderul american Barack Obama, premierul britanic Gordon Brown, dar şi preşedinţii ucrainean şi belarus nu vor asista la parada militară de Ziua Victoriei. Ultimii doi au spus că trebuie să fie prezenţi la defilările organizate în propriile ţări cu ocazia zilei de 9 mai.

O controversă privind participarea la ceremoniile de la Moscova s-a iscat la Chişinău, după ce ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat că militarii moldoveni nu pot participa la paradă din motive financiare şi tehnice. Premierul Vlad Filat l-a criticat însă pentru această declaraţie pe ministrul apărării, considerând-o neoportună. Liderii din coaliţia celor patru partide aflate la guvernare s-au întâlnit şi au decis în cele din urmă să trimită 70 de militari la parada de la Moscova. Liberalii moldoveni s-au opus acestei decizii.

De altfel, preşedintele interimar al R. Moldova, liberalul Mihai Ghimpu, a declarat luni seară că participarea soldaţilor moldoveni la parada de la 9 mai a fost o comandă, nu o propunere, adăugând că nu va participa la eveniment. Ghimpu a menţionat că prin refuzul său nu ofensează poporul rus şi nici alte ţări care vor participa la parada de la Moscova. “Vreau să avem relaţii bune cu Federaţia Rusă, dar mai vreau ca cei de la Moscova să înţeleagă că noi avem o situaţie specifică, una foarte delicată. Noi avem veterani care au luptat şi în armata română, şi în cea sovietică. Dar participarea noastră la parada din Piaţa Roşie a fost o comandă, nu o propunere”, a spus Mihai Ghimpu.

Ghimpu declarase la sfârşitul săptămânii trecute, la Vocea Basarabiei, că nu va lua parte la parada de la Moscova. “Cum să particip la paradă alături de armata care ne-a adus comunismul, a organizat foametea şi ne-a deportat în Siberia? Astăzi ea se află în cetatea lui Ştefan cel Mare. Această armată a stat şi la baza formării Transnistriei”, a spus Ghimpu, adăugând că la Moscova, la 9 mai, “se vor aduna învingătorii, iar noi nu avem ce să căutăm acolo”. Declaraţiile liderului moldovean au pus pe jar presa şi politicienii de la Moscova, care nu s-au sfiit să îl compare cu Hitler pe preşedintele de la Chişinău.

În consecinţă, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă, a fost convocat miercuri la Ministerul rus de Externe, iar adjunctul ministrului rus de externe, Grigori Karasin, i-a atras atenţia diplomatului moldovean asupra unor “declaraţii tendenţioase” făcute de politicieni şi istorici de la Chişinău.

Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...

Spania a câștigat organizarea Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029

Consiliul Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) a desemnat Spania drept gazda Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029. Alegerea candidaturii spaniole a fost singura opţiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă