12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCum a ajuns o fostă cerşetoare absolventă de Harvard

Cum a ajuns o fostă cerşetoare absolventă de Harvard

Visul american, despre care s-au făcut numeroase filme şi seriale, nu este întotdeauna o iluzie. Există scenarii care se bazează pe poveşti reale şi incredibile, care devin o sursă de inspiraţie pentru alţi oameni.

Una dintre poveştile care demonstreză că se poate reuşi în viaţă este cea a lui Liz Murray, care a depăşit o copilărie plină de greutăţi, iar anul trecut a absolvit cursurile uneia dintre cele mai prestigioase facultăţii din lume, Universitatea Havard, potrivit Daily Mail.

În cartea „Breaking Night: A Memoir Of Forgiveness, Survival, And My Journey From Homeless To Harvard”, Murray descrie chinurile prin care a trecut din cauza părinţilor săi dependenţi de droguri şi drumul către o carieră de succes.

Copilărie distrusă de droguri

Murray a crescut în cartierul Bronx din New York. La 15 ani ajunsese să trăiască pe străzi, iar la şcoală renunţase demult. Pentru că nu se puteau baza pe părinţi, Liz şi sora ei mai mare furau mâncare pentru a supravieţui.

„Mâncam cuburi de gheaţă, pentru că ne dădeau senzaţia că mestecam mâncare adevărată, iar la cină împărţeam un tub de pastă de dinţi”, scrie Murray despre aceea perioadă.

Cele două fete mergeau la şcoală cu hainele murdare şi pline de păduchi, fiind o ţintă permanentă pentru răutăţile celorlalţi copii. Într-un final, Liz nu a mai putut suporta batjocura colegilor şi a început să lipsească de la ore, după care a renunţat la şcoală.

În cartea sa, Murray, acum în vârstă de 29 de ani, povesteşte că şi-a petrecut copilăria privindu-şi părinţii cum cheltuiau ajutorul social pe heroină şi cocaină. “Ambii mei părinţi erau hipioţi. Până în ani ’80, când m-am născut eu, viaţa lor ajunsese să fie condusă de droguri”, scrie ea.

Liz Murray a învăţat de mică ce înseamnă să trăieşti cu un dependent de droguri. Încă de la vârsta de trei ani, a fost forţată să asiste la ritualul zilnic al părinţilor ei care îşi luau porţia de narcotice.

„Am văzut că mama şi tata aveau nişte obiceiuri ciudate. De obicei, puneau linguri sau alte obiecte pe masă, ca pentru o operaţie”, îşi aminteşte Liz.

Femeia scrie dependenţa părinţilor era atât de gravă, încât aceştia i-au furat banii primiţi de ziua ei şi chiar au vândut televizorul familiei pentru a face rost de bani pentru încă o doză.
Când avea 15 ani, mama sa a murit de SIDA. La scurt timp, Liz a ajuns să trăiască pe străzi, pentru că tatăl ei nu a plătit chiria. Tatăl şi-a găsit loc într-un adăpost, iar sora ei a apelat la o prietenă pentru ajutor.

Singura care a fost nevoită să doarmă la metrou şi pe băncile din parc a fost Liz. „Eram unul dintre acei oameni ai străzii de care te fereşti”, spune ea.

O nouă viaţă

La vârsta de 17 ani, Liz Murray a luat o decizie care avea să îi schimbe viaţa. A decis să se întoarcă la şcoală şi a început să urmeze cursurile unui liceu din Manhattan.

„Ca şi mama mea, spuneam întotdeauna că îmi voi schimba la un moment dat viaţa”, scrie Liz Murray în cartea sa. Ea mai spune că moartea mamei sale a făcut-o să-şi dea seama că trebuie să facă ceva pentru a-şi îndeplini visul.

Deşi începuse şcoala mai târziu decât ceilalţi elevi şi nu avea o locuinţă stabilă pentru ea şi sora ei, pe care o întreţinea, Murray a absolvit liceul în doar doi ani. Iar datorită ambiţiei şi a potenţialului pe care îl avea, fata a fost remarcată de unul dintre profesori săi, care a dus-o împreună cu alţi nouă colegi să viziteze universitatea Harvard.

După această experienţă, Liz a hotărât că este în stare să urmeze cursurile prestigioasei universităţi şi a aplicat pentru o bursă socială oferită de ziarul New York Times. A primit această bursă iar în anul 2000 a fost admisă la universitate. În acelaşi an, sora sa, Lisa, s-a angajat ca recepţioneră.
În 2003, Liz Murray a ales să se retragă de la Havard pentru a-şi îngriji tatăl care era grav bolnav. Nu a renunţat însă la studii, ci s-a înscris la Universitatea Columbia, pentru a fi mai aproape de acesta.

După trei ani, tatăl ei a murit de SIDA, iar în 2008 Liz s- a întors la Harvard pentru a-şi termina cursurile. A absolvit celebra facultate anul trecut şi intenţionează să îşi dea doctoratul în psihologie clinică, pentru a ajuta oamenii să treacă peste greutăţile vieţii.

Deşi a avut o copilărie grea, Liz nu are resentimente faţă de această perioadă sau faţă de părinţii ei. Dimpotrivă, ea descrie în carte cât de mult o iubeau aceştia. Liz spune că, deşi părinţii ei erau dependenţi de droguri şi aveau multe defecte, erau nişte oameni iubitori care au reuşit să îi ofere afecţiune într-un fel sau altul.

O femeie de succes

Murray a fondat compania „Manifest Trainings”, care realizează o serie de workshop-uri menite să îi încurajeze pe adulţi să îşi urmeze visul pentru a realiza lucruri extraordinare în viaţă. Liz Muray ţine şi discursuri motivaţionale şi le arată tinerilor cum să reziste tentaţiei drogurilor şi cum să nu se lase învinşi de probleme.

Ea a ţinut discursuri împreună cu celebrităţi ca Tony Blair, Mihail Gorbaciov şi chiar Dalai Lama. Iar Oprah Winfrey i-a acordat premiul „Chutzpah Award”, care este oferit femeilor remarcabile care au reuşit în viaţă.

Povestea lui Murray a fost transformată în 2003 într-un film, în care ea este interpretată de actriţa americană Thora Birch. Filmul „Homeless to Harvard: The Liz Murray Story” a fost nominaizat de trei ori pentru premiul Emmy şi a obţinut un punctaj de 7,1 din 10 pe imbd.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă