13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCare vor fi pilonii dezvoltării IT-ului clujean în 2016

Care vor fi pilonii dezvoltării IT-ului clujean în 2016

Anul 2016 ar putea aduce mutații spectaculoase în industria IT. Companiile clujene vor experimenta, spun experții companiilor de consultanță, atât o creștere a numărului total de angajați, cât și o creștere semnificativă a cifrei afaceri. Ei sunt de părere că această creștere va fi generată într-o proporție tot mai mare de crearea unor produse informatice noi, protejate de drepturile de autor, dar și de lansarea pe piață a unor dispozitive hardware care încorporează programe informatice specifice.

Cel mai important hub IT din regiune

Clujul a devenit principalul centru IT dintre București, Budapesta, Bratislava și Belgrad. Potrivit unui studiu realizat de ARIES Transilvania, 1 din 25 clujeni lucrează în industria IT, iar această proporție va crește, estimează experții în economie. Dinamica pozitivă este influențată de faptul că Clujul a fost declarat drept pol național de creștere în industria IT, iar companiile care au investit în acest domeniu au găsit forța de muncă de care au nevoie la prețuri rezonabile. Și tot din aceste motive, Clujul va continua să atragă noi investitori, sunt de părere experții companiilor multinaționale de consultanță. „Nivelul salariilor din industria IT a crescut cons­tant, însă, și în prezent, salariile din Cluj sunt mai mici decât cele din Occident și chiar și decât cele din București. Pentru cei care fac outsourcing, salariile reprezintă principalul cost. Iar cum informaticienii clujeni sunt, în general, bine pregătiți, raportul cost-beneficii continuă să fie unul foarte bun“, spune analistul economic Csaba Szekely.

Investitorii străini continuă să fie interesați de Cluj și pentru că infrastructura de IT a orașului se dezvoltă rapid, pentru că apar noi surse care furnizează forță de muncă în acest domeniu, de genul școlilor profesionale de IT, iar statul român menține facilitățile fiscale acordate acestei industrii, de genul scutirii de plata impozitului pe veniturile programatorilor. În acest moment, potrivit ARIES Transilvania, în România există 100.000 de locuri de muncă direct generate de industria IT, iar cifra de afaceri globală a companiilor din domeniu este de patru miliarde de euro. Potrivit revistei Paris Match, Clujul are 20.000 de informaticieni sau de tineri care se pregătesc pentru a lucra în domeniul IT. Jurnaliștii francezi au comparat Clujul cu Silicon Valley. O analiză publicată de revista internațională de profil ZDNet.com arată că valoarea totală a companiilor românești de IT este de 2,2 miliarde de euro, iar până în anul 2020, valoarea acestora va atinge pragul de 4 miliarde de euro. ZDNet.com a analizat și oportunitățile oferite de Cluj-Napoca pentru start-up-uri, iar redactorii prestigioasei publicații au ajuns la concluzia că orașul oferă condiții foarte bune pentru cei care pornesc la drum cu o idee valoroasă. Dincolo de articolele din această publicație, datele oficiale arată că Clujul este campion la SRL-D-uri. Din 2011, de când premierul de atunci, Emil Boc, actualul primar al Clujului, a lansat programul guvernamental prin care erau acordate facilități fiscale debutanților în domeniul afacerilor, la Cluj au fost create 3.100 de SRL-D-uri. Raportat la totalul populației, Clujul are cel mai bun procentaj din țară. În București, au fost create 3.300 de SRL-D-uri, însă la o populație de trei ori mai mare decât cea a județului Cluj. Lucrurile sunt și mai clare dacă este raportat numărul de SRL-D-uri la populația orașului Cluj-Napoca, nu la cea a județului. După Cluj, la mare distanță în privința start-up-urilor se află județul Timiș. La o populație comparabilă cu cea a Clujului, au fost create doar 1.700 de SRL-D-uri. Analizele care arată potențialul de creștere al companiilor clujene din domeniul IT sunt confirmate și de studiile realizate de Deloitte, care arată că, în mod constant, companiile clujene se regăsesc în topurile firmelor de IT cu cea mai rapidă creștere.

Iar creșterea cifrei de afaceri a companiilor clujene va fi susținută de faptul că tot mai mulți informaticieni clujeni se vor implica în producția de programe protejate de drepturi de autor, în loc să facă outsourcing, spune președintele Clubului Francofon de Afaceri din Cluj, Bogdan Herea, care conduce el însuși compania Pitech+Plus, care a devenit unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul IT. Ce înseamnă programe informatice protejate de drepturi de autor în loc de outsourcing? Înseamnă că munca IT-știlor clujeni va deveni mai profitabilă, iar o oră de programare pentru a transpune în realitate o idee originală poate genera venituri mult mai mari decât outsourcingul. Dacă IT-știi clujeni vor fi capabili să își găsească cele mai bune nișe, industria locală poate experimenta un adevărat boom. Concret, cifra de afaceri a unei companii care face outsourcing poate crește în proporție aritmetică. Dacă o firmă are un angajat și vrea să își dubleze cifra de afaceri, va mai angaja un informatician, iar dacă vrea să și-o tripleze, pe lângă cei doi, va mai aduce încă unul. Însă dacă este vorba de software protejat de drepturile de autor, progresia poate fi una geometrică, deoarece cumpărătorii programului informatic nu vor aprecia doar munca efectivă și capacitățile tehnice ale informaticienilor, ci și ideile lor originale.

Chișinăul, următoarea destinație

În aceste condiții, companiile clujene preferă tot mai mult să facă outsourcing cu programatori basarabeni sau să își deschidă subsidiare în Chișinău, în timp ce informaticienii clujeni, care au salarii mai mari, dar care au acumulat o experiență serioasă în proiecte internaționale sunt implicați în activități mai complexe, cum ar fi, de exemplu, arhitectura de software, adică integrarea funcțională a unor programe informatice care provin din surse diferite, dar care sunt utilizate de același client, care cere compatibilizarea tuturor resurselor IT de care dispune. Companiile clujene nu duc peste Prut doar proiecte de programare, ci și proiecte educaționale pentru pregătirea viitorilor informaticieni, spune omul de afaceri basarabean Oleg Burlacu. Acesta va deschide în acest an la Chișinău Academy+Plus.

Este vorba de o școală profesională care va fi replica Academy+Plus Cluj, un proiect dezvoltat de Bogdan Herea în parteneriat cu Școala 42 din Paris. Școala furnizează competențele profesionale de care au nevoie viitorii programatori, în baza unei curricule inițiată de profesorii francezi din Paris, dar care a fost adaptată de specialiștii români la nevoile companiilor locale. “Există o mare nevoie de forță de muncă bine pregătită în acest domeniu“, spune Oleg Burlacu, care face parte din conducerea companiei moldovenești StarNet.

Academy+Plus Chișinău va funcționa chiar în sediul Academiei de Științe Economice a Republicii Moldova, iar procesul de recrutare a viitorilor studenți va începe, cel mai probabil, în luna martie.

Companiile clujene nu merg la Chișinău doar datorită avantajelor reprezentate de costuri mai mici cu forța de muncă ori de lipsa barierelor lingvistice. Ele sunt interesate și de faptul că instituții de învățământ superior, precum Politehnica din Chișinău au o bună tradiție în pregătirea unor specialiști de cea mai înaltă clasă în domeniul tehnologic. Unii dintre cei mai apreciați profesori, precum academicianul Ion Bostan, au fost implicați odinioară în programele de cercetare a spațiului cosmic, derulate de fosta Uniune Sovietică, iar experiența acumulată în astfel de proiecte este deosebit de valoroasă.

Alte motoare de creștere

Un alt motor de creștere pentru industria IT este reprezentat de jocurile video.

Sunt companii de dimensiuni mai mici, care se pregătesc să lanseze în perioada următoare jocuri video destinate pieței americane, care le-ar putea activa în scurt timp și pe piața românească, în contextul în care evenimente precum Dream Hack, care a umplut anul trecut noua Sală Polivalentă din Cluj, au arătat că există un potențial în creștere și pe această nișă.

Dezvoltarea industriei clujene va fi stimulată și de producția de dispozitive de tip hardware care încorporează software specific. Deja, Clujul a devenit cartierul general al unor mari companii care produc tablete, GPS-uri ori camere video.

Cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de AROBS Transilvania Software, condus de un manager vizionar, Voicu Oprean, cel care a devenit și liderul unuia dintre cele mai importante clustere de IT din România. Un alt exemplu este reprezentat de compania Parking+Plus, care dezvoltă sisteme complexe pentru controlul parcărilor. 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă