13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016A apărut creditul pe o lună

A apărut creditul pe o lună

 

Cu noile reglementări ale BNR, contractarea unui credit de consum de la bancă va deveni misiune imposibilă pentru majoritatea românilor. Au apărut însă diverse alternative, printre care şi creditul până la salariu.

 

Reticenţa băncilor în a acorda credite de consum pentru sume mici i-a făcut pe români se se orienteze spre instituţiile financiare nebancare pentru a acoperi cheltuieli neprevăzute sau costuri crescute sezonier – sărbători, concediu, debutul anului şcolar.Payday loans – creditele până la salariu în varianta autohtonă – oferă posibilitatea de a împrumuta o sumă mică (între 100 şi 500 RON) ce urmează să fie rambursată în maximum 35 de zile. Împrumutul este obţinut exclusiv online, fără să fie nevoie ca doritorul să se deplaseze la sediul firmei sau să fixeze întâlniri la domiciliul propriu cu angajaţii acesteia. „Este limpede că nevoia aceasta exista şi în România – de când am lansat produsul, în ianuarie 2011, am avut zeci de mii de solicitări şi mii de credite aprobate”, a declarat Ionuţ Stan, directorul Viva Credit, o companie de profil.

 

Mai lejer nu se poate

Cerinţele generale de acordare a acestui credit sunt minime şi constau în deţinerea unui venit stabil din salariu sau pensie, care să fie virat într-un cont bancar şi vârsta de peste 21 ani. Clienţii trimit o copie a cărţii de identitate, în format electronic, iar în funcţie de situaţie se poate solicita un extras de cont bancar şi/sau alte documente care pot dovedi bonitatea aplicantului. Se pot califica pentru acest gen de credite şi cei cu istoric negativ la birourile de credit. „Creditul până la salariu nu trebuie să devină o modalitate de finanţare pe termen lung”, mai spune Ionuţ Stan. „Este un instrument la îndemână pentru a rezolva rapid cheltuieli urgente şi neprevăzute şi, chiar dacă limita creditării poate urca pentru clienţii deja în sistem, sfatul nostru este să nu împrumute mai mult decât nevoia efectivă.”

Costuri pe măsură

Pentru o primă solicitare, aprobarea creditului vine, de obicei, în aceeaşi zi, iar clienţii deja aflaţi în baza de date primesc răspunsul în câteva minute. Banii împrumutaţi sunt transferaţi direct în contul solicitantului, imediat după aprobarea cererii, iar, ca orice alt credit, şi acesta se poate rambursa anticipat şi poate fi refinanţat. Nu există comisioane de acordare sau de analiză a dosarului de credit, iar cererea de creditare se realizează tot online, prin completarea unui formular cu datele personale de către solicitant pe site-ul companiei. Potrivit paginii firmei de credite, pentru un credit de 300 de lei pentru 20 de zile se plătesc la maturitate 372 de lei. Astfel, dobânda anuală efectivă ajunge la 4.969%. 

Adio credit de nevoi!

Noul regulament BNR privind creditele pentru persoane fizice  desfiinţează aşa-numitul împrumut de nevoi personale cu garanţii imobiliare, care presupunea ipotecarea locuinţei pentru un credit de consum,  şi împarte produsele de creditare în două mari categorii: credite imobiliare şi credite de consum. În cazul creditelor de consum impunerile sunt cu mult mai stricte şi vor duce, practic, la dispariţia împrumuturilor de nevoi personale în euro. Astfel, creditele de consum se vor acorda pe o perioadă de maximum 5 ani, iar solicitantul va trebui să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată.

De asemenea, la calculul solvabilităţii clientului băncile vor lua în considerare un curs de schimb euro-leu cu 35,5% mai mare decât cel de la data solicitării, o dobândă cu 0,6 puncte procentuale peste cea curentă şi venituri ale solicitantului cu 6% mai mici decât cele justificate prin documente. De la toate aceste norme sunt excluse creditele de refinanţare. Reamintim că regulamentul BNR a fost ajustat după discuţiile cu bancherii comerciali în contextul în care, iniţial, el impunea aceleaşi restricţii atât creditelor de consum, cât şi celor pentru locuinţă.

 

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă