Pe vremea când mă pregăteam pentru admiterea la liceu, am avut de rezolvat dintr-o culegere de probleme de matematică (traduse din revista sovietică „Kvant”) una care mi-a plăcut. Era descris pe scurt sistemul de alegeri majoritar în colegii uninominale şi se cerea să se calculeze care este proporţia minimă din numărul alegătorilor prezenţi care poate asigura o majoritate parlamentară de 50%+1. Răspunsul corect era 26% (într-un sistem cu două partide – dacă numărul lor creşte, proporţia scade la 16%, 13% etc.).
În general, sistemul majoritar într-un singur tur este profund nedemocratic, pentru că nu permite reprezentarea voinţei unui număr mare de alegători, uneori majoritar. Când un primar sau deputat este ales prin voinţa a 30% dintre votanţi, legitimitatea sa este minimă. Sistemul favorizează de obicei candidatul aflat în funcţie. Alegătorii se împart între cei mulţumiţi sau nu de prestaţia acestuia. Cei nemulţumiţi au, în condiţiile existenţei mai multor partide de opoziţie, multiple alternative în a vota împotriva celui în funcţie.
Voturile lor împărţindu-se între mai mulţi candidaţi, sunt şanse mari ca, deşi a nemulţumit majoritatea electoratului, cel aflat în funcţie să obţină în primul tur cele mai multe voturi. De exemplu, în logica scrutinului majoritar într-un singur tur, Ion Iliescu ar fi câştigat în 1996 cel de-al patrulea mandat, iar în 2004 Adrian Năstase, şi nu Traian Băsescu, ar fi fost declarat preşedinte. La fel, între 2000 şi 2004, primarul general al Capitalei ar fi fost Sorin Oprescu (candidatul PDSR) şi nu Traian Băsescu.
Se argumentează că acest sistem funcţionează în ţări cu lungă tradiţie democratică, invocându-se exemplul Marii Britanii. Se uită însă să se spună că şi acolo este intens contestat (a se vedea reacţiile de după alegerile legislative de anul trecut), şi că sistemul politic britanic este, spre deosebire de cel românesc, dominat de două partide.
Paradoxul este că sistemul majoritar într-un singur tur, în esenţă nedemocratic, este uşor de acceptat de către majoritatea electoratului. Asta pentru că este cel mai simplu cu putinţă (spre deosebire de stufosul sistem utilizat la ultimele alegeri parlamentare) şi pentru că dă senzaţia unei lupte fără dedesubturi. Argumentul (derizoriu) al costurilor organizării unui al doilea tur contează şi el în această ecuaţie.
Pentru USL, adoptarea legii alegerii primarilor într-un singur tur a impus o schimbare majoră de strategie. Iniţial, înţelegerea era ca PSD şi PNL să prezinte la alegerile locale candidaţi proprii, urmând ca în turul II să-l sprijine pe cel rămas în cursă. În condiţiile modificării legii, ei vor trebui să prezinte candidaţi unici. Asta, pe lângă că va semăna sămânţă de scandal, va contribui la ştergerea diferenţelor (şi aşa puse la îndoială) dintre identităţile celor două partide.
Lovitura de teatru a venit la sfârşitul săptămânii trecute, când USL a anunţat intenţia de a introduce un proiect de lege prin care parlamentarii ar urma să fie aleşi prin acelaşi procedeu (la pachet cu reducerea numărului deputaţilor). Asta, după ce votaseră in corpore împotriva legii cu alegerea primarilor într-un singur tur!
Logica e greu de găsit. Una ar fi că liderii USL s-au decis să-l concureze pe preşedintele Băsescu, care şi-a construit premisele unui discurs de tipul „noi vrem reforma prin schimbarea Constituţiei, ei se opun”, pe terenul populismului. Ca de obicei, Traian Băsescu doreşte să „lipească” de fiecare scrutin electoral o dezbatere axată pe o temă care îl situează în avantaj de imagine (aşa a făcut prin referendumurile din 2007 şi 2008). Dacă e aşa, USL riscă să piardă tot mai mult din electoratul liberal care îl urma, electorat alergic la tipul acesta de practici de sorginte populistă.
Cealaltă ipoteză e mai subtilă: dacă un asemenea proiect de lege ar deveni realitate (sunt ceva şanse, căci şi preşedintele Băsescu înclina nu de mult către această soluţie, iar cu o desenare dibace a colegiilor PDL ar putea obţine un câştig; în plus, e greu să te opui reducerii numărului parlamentarilor), atunci PNL s-ar vedea legat pe viaţă de PSD; acest partid nu ar avea nici o şansă dacă s-ar decide vreodată să candideze singur. Cu un electorat potenţial de vreo 25%, răspândit uniform în teritoriu, sunt puţine şanse să se situeze pe primul loc într-un număr semnificativ de colegii. Aşadar, propunând sistemul electoral majoritar la alegerile parlamentare, PNL renunţă la viitorul său ca partid politic.
Mircea Kivu este sociolog
