6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportCe le-a spus Ponta investitorilor britanici

Ce le-a spus Ponta investitorilor britanici

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria cu o delegaţie de oameni de afaceri britanici reprezentând circa 50 de companii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe care i-a asigurat că România rămâne cea mai stabilă ţară din regiune în care se poate investi, potrivit Mediafax

"Avem la est un mare, mare urs. Uneori se face că doarme, alteori se face că se apropie de România sau face foarte mult rău Ucrainei, Moldovei, Georgiei şi altor ţări care încearcă să se dezvolte democratic. Cu atât mai mult în aceste condiţii, vă pot asigura – şi nu este doar opinia Guvernului, cred că e o afirmaţie care se bazează pe toate opiniile independente – că România este şi va rămâne cea mai stabilă şi predictibilă ţară din regiune. Aşadar, este ţara cu care se pot face afaceri, este ţara cu care se pot face proiecte pentru viitor", le-a spus Ponta.

Astfel, șeful Guvernului a ţinut să-i asigure pe investitorii britanicii că, în pofida vremurilor complicate şi a evenimentelor din apropierea ţării, România este cel mai stabil şi predictibil stat din regiune.

Ponta a apreciat că nivelul partaneriatelor de afaceri româno-britanice este redus în comparaţie cu potenţialul existent, arătând că domeniile IT, energiei, infrastructurii sau agriculturii sunt competitive şi pot atrage investiţii.

În opinia premierului, deşi situaţia privind fondurile europene absorbite "a fost o ruşine reală", doar 7% din fondurile alocate României fiind atrase în cinci ani, din 2012, timp de patru ani la rând, autorităţile au înregistrat o medie de 3% a creşterii economice, cu creşterea considerabilă a absorbţiei banilor comunitari.

Citește și: Care sunt sectoarele de care sunt interesați investitorii britanici

Ponta a susţinut că şi legislaţia fiscală favorizează mediul de afaceri, menţionând că România are "încă" o cotă unică de 16%, iar taxa pe valoarea adăugată urmează să fie redusă "anul acesta".

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brumell, a arătat că este vorba de cea mai mare misiune de afaceri britanică în România de după Revoluţie, subliniind că domeniile care interesează în mod special companiile britanice sunt cel nuclear, energie, petrol şi gaze, transport şi infrastructură, apă şi mediu înconjurător.

Conducătorul delegaţiei britanice, Brian Wilson, fost membru în Cabinetul Tony Blair, a arătat că numărul mare al investitorilor britanci prezenţi la Bucureşti este o dovadă a interesului pentru creşterea schimburilor economice bilaterale, subliniind că firmele britanice pot ajuta România să utilizeze mai eficient fondurile europene.

Potrivit datelor ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, nivelul schimburilor comerciale româno-britanice a atins trei miliarde euro în 2014, investiţiile britanice în România fiind de circa 6,5 miliarde euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă