19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCandidații la prezidențiale au început campania cu un schimb de terenuri

Candidații la prezidențiale au început campania cu un schimb de terenuri

Competiția pentru Cotroceni a început cu încercări de pătrundere pe teritoriul adversarului. Klaus Iohannis a participat la un miting ACL la Craiova, fief PSD, iar Victor Ponta s-a deplasat la Sibiu, unde este primar Klaus Iohannis.

andidatul ACL, Klaus Iohannis, și-a început campania în inima Olteniei, zonă în care Victor Ponta ar obține cel mai bun scor, potrivit sondajelor de opinie. De altfel, Craiova, unde a avut loc mitingul ACL, e municipiul din România unde PSD a obținut cel mai bun scor la euroalegeri. Prezidențiabilul ACL și-a centrat mesajul pe ideea că el nu se luptă cu persoana lui Victor Ponta, ci cu “sistemul pe care el îl reprezintă”.

“Păcat că un om atât de tânăr a dezamăgit și a ajuns atât de repede și atât de ușor prizonierul unui sistem, un sistem care distruge mediul privat pentru a-i ține pe oameni în sărăcie și cu mâna întinsă la stat, un sistem care disprețuiește educația pentru a-i ține pe oameni în ignoranță și distruge viitorul tinerei generații, un sistem corupt care nu ține cont de voi, ci doar de găștile de partid, de interese și clientelă”, a sunat mesajul lui Iohannis. De asemenea, candidatul ACL i-a îndemnat pe cei prezenți să dărâme un mit, ”acela că Oltenia este roșie”. 

Strategia lui Ponta

În schimb, premierul Victor Ponta s-a deplasat la Sibiu, oraș unde Iohannis este primar din 2000, câștigând de patru ori alegerile locale. Ponta a declarat că Sibiul este un oraș care i-a plăcut întotdeauna și că nu a înțeles niciodată de ce Klaus Iohannis vrea mereu să plece de acolo, fie ca prim-ministru, fie ca președinte. O a doua vizită a lui Ponta a avut la Brașov, în condițiile în care, potrivit sondajelor, candidatul ACL are cel mai bun scor în Transilvania.

Strategia lui Ponta se bazează pe “lipirea” lui Iohannis de imaginea lui Traian Băsescu, mizând pe lipsa de popularitate a actualului președinte. “Declarațiile de acest gen eu le știu de la Traian Băsescu, sunt cu copy-paste de la Traian Băsescu, nu trebuie să-l aud pe domnul Iohannis, pentru că le cunosc, le văd la 18.30 în fiecare seară, la Cotroceni”, a replicat Ponta, după atacul lui Iohannis. Un alt element al campaniei lui Ponta este folosirea postului de prim-ministru pentru a lua măsuri cu impact social. Premierul-candidat a promis majorarea pensiilor mici cu 5% de la 1 ianuarie 2015. La nivelul mesajelor outdoor Victor Ponta intră în luptă cu două mesaje principale: „Marea unire a românilor” şi „Mândri că suntem români”. 

Ponta și Iohannis, atacați din toate direcțiile

Tot la Sibiu s-a deplasat și Călin Popescu Tăriceanu, candidatul PLR la președinție. Deși a ajuns președinte al Senatului cu sprijinul PSD, Tăriceanu a pozat în principalul adversar al social-democraților, afirmând că este singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta. Argumentul lui Tăriceanu: Iohan­nis ar fi în scădere din cauza problemelor pe care le are cu ANI. La nivelul campaniei outdoor, Călin Popescu Tăriceanu spune că este „De partea ta!”.

 Candidatul PMP, Elena Udrea, a ales o vizită într-un fief PSD, la Drobeta-Turnu Severin, atacându-i pe social-democrați pe o temă sensibilă, cea a corupției. Ea l-a acuzat pe Victor Ponta că nu se dezice de Adrian Duicu,  preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, arestat pentru fapte de corupție. Elena Udrea l-a atacat şi pe Klaus Iohannis, spunând că acesta a susţinut suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 2012 și că a fost alături de Victor Ponta şi de PSD când s-au promovat taxe și impozite noi. Afișele Elenei Udrea au mesajul „Să construim împreună România frumoasă!”.

Candidatul independent Monica Macovei și-a început campania la Timișoara, într-o hală dezafectată a unei foste fabrici, ea declarând că în acest oraș, în urmă cu 25 de ani, a început libertatea și vrea ”ca de aici să înceapă schimbarea României”. De altfel, sloganul campaniei sale este: „Macovei, mai bună decât ei”!

Averile candidaților

Majoritatea candidaţilor la alegerile prezidenţiale au o situaţie materială foarte bună, potrivit declaraţiilor de avere depuse la Biroul Electoral Central. Candidatul cu cele mai multe imobile declarate este Klaus Iohannis –  trei case și trei apartamente, urmat de Monica Macovei – trei apartamente și două case – și Călin Popescu Tăriceanu – patru apartamente și o casă. Cea mai mare suprafaţă de teren este deţinută de Elena Udrea – circa 13.000 mp de teren în Bucureşti şi 420.600 mp de teren agricol, urmată de Dan Diaconescu, cu 10.000 mp de teren intravilan în Bucureşti, şi Monica Macovei, care are 10.000 mp de teren în judeţul Constanţa.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă