16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFacebook își deschide birou de vânzări în China, deși rețeaua se află...

Facebook își deschide birou de vânzări în China, deși rețeaua se află sub cenzură

Compania ce deține rețeaua de socializare Facebook intenționează să își deschdă un birou de vânzări în China, pentru a lucra cu firmele de publicitate locale, informează surse apropiate companiei, citate de Bloomberg. Facebook va avea astfel, pentru prima dată, angajaţi în China, în ciuda faptului că serviciile sale sunt încă cenzurate.

Biroul ar putea să fie deschis în următorul an, pentru a lucra cu clienții tot mai numeroși din China. Facebook dorește să închirieze un spațiu în clădirea Fortune Financial Center din Beijing. Încă nu se știe daca operatorul reţelei de socializare va angaja contractori sau personal cu normă întreagă, pentru care ar trebui să obţină o licenţă de operare din partea statului.

China este una dintre cele mai mari pieţe în care Facebook încă nu a intrat. Reţeaua socială a fost interzisă de guvernul chinez în 2009, dar compania a folosit un birou din Hong Kong, în afara Chinei continentale, pentru a construi discret o afacere care vinde publicitate la nivel internaţional companiilor din China.

Beijingul a avut poziții foarte dure față de companiile americane din domeniul Internetului, astfel încât nici companii precum eBay sau Yahoo nu au reuşit să se dezvolte pe această piaţă. Un alt gigant, Google, anunţa în 2010 că nu se va conforma cenzurii impuse de guvernul de la Bejing şi a închis pagina de căutări online pe care o avea în China. Și platforma de microblogging Twitter este supusă cenzurii în China, iar rețeaua profesională LinkedIn a anunţat că se va conforma restricţiilor impuse de Beijing pentru a se putea dezvolta.

În lipsa companiilor americane, serviciile chineze Weibo – un fel de Twitter local şi aplicaţia WeChat – similară cu WhatsApp, au cunoscut creșteri semnificative.

Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă