15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalAlertă în Regatul Unit. Două avioane militare rusești s-au apropiat de spațiul...

Alertă în Regatul Unit. Două avioane militare rusești s-au apropiat de spațiul aerian britanic

Incidentul care a implicat avioane militare britanice şi ruse s-a încheiat, anunţă Ministerul britanic al Apărării, dând asigurări că bombardierele trimise de Moscova nu au pătruns în spaţiul aerian al Marii Britanii, potrivit Mediafax.

Bombardierele ruse s-au apropiat până la aproximativ 60 de kilometri de spaţiul aerian britanic, a precizat Ministerul britanic al Apărării. Avioanele militare ruse s-au îndepărtat fără probleme.

Două avioane de vânătoare Typhoon au fost trimise de la baza aeriană Lossiemouth, situată în Moray (Scoţia).

“Este vorba de o operaţiune aflată în derulare, astfel că nu vom furniza informaţii suplimentare până la finalizarea misiunii”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării citat de site-ul agenţiei Reuters.

Forţele Aeriene Regale au refuzat să dezvăluie despre ce avioane ruse este vorba, dar surse citate de MirrorOnline afirmă că sunt două bombardiere strategice supersonice Tupolev Tu-160.

Pentru interceptarea bombardierelor ruse au fost mobilizate şi avioane F-16 franceze şi belgiene.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă