19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalFOTO Steagul secuiesc pe gardul ambasadei României la Budapesta

FOTO Steagul secuiesc pe gardul ambasadei României la Budapesta

“Un nou gest provocator și agresiv la adresa României: în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2018, extremistii unguri din ,,Mișcarea celor 64 de Comitate” din Ungaria au acoperit emblema Ambasadei României de la Budapesta cu însemnul secuiesc.Nădăjduiesc ca autoritățile României să nu rămână într-o expectativă lașă și să reacționeze cu fermitate, pe cale oficială, solicitându-i premierului Ungariei, Viktor Orban, să ofere cuvenitele reacții și aplicarea sancțiunilor legale. Astfel de acțiuni sunt periculoase și se pot amplifica și radicaliza dacă nu sunt stopate din fașă. Dar poate că există un interes chiar din partea Budapestei în a tensiona artificial relațiile bilaterale cu țara noastră și nu văd, chiar într-o astfel de perspectivă, de ce am sta pasivi, cu capul plecat, în anul Centenarului Marii Uniri.” , a scris deputatul, care a postat şi câteva fotografii cu incidentul.

Postarea deputatului PMP aici

 

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă