15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalOklahoma, cetăţean saudit, arestat pentru legături cu rețeaua al Qaida

Oklahoma, cetăţean saudit, arestat pentru legături cu rețeaua al Qaida

Departamentul american al Justiţiei a precizat că Naif Abdulaziz Alfallaj (34 de ani) a intrat în SUA în 2011 împreună cu soţia sa care era studentă.

Potrivit acestui departament, el s-a înscris pentru a urma un antrenament în aceeaşi tabără din Afganistan, denumită Al-Faruq, unde au fost antrenaţi mai mulţi autori ai atentatelor comise la 11 septembrie 2001 în SUA.

În 2016, el a frecventat cursuri la o şcoală de pilotaj în statul Oklahoma (sud-centrul SUA), a adăugat Departamentul american al Justiţiei.

Bărbatul a fost descoperit abia recent, atunci când anchetatorii au comparat 15 amprente digitale descoperite pe un document interceptat în 2001 de militari americani, într-o ascunzătoare din Afganistan, cu amprente digitale ale sauditului înregistrate în fişierele americane.

Acest document era o cerere de admisie pentru tabăra Al-Faruq, document ce conţinea un număr de telefon de contact în caz de urgenţă în Arabia Saudită şi care ducea la tatăl lui Alfallaj.

În timpul atentatelor din 11 septembrie 2001, 15 din 19 piraţi ai aerului erau saudiţi. Unii dintre ei urmaseră cursuri de pilotaj în SUA.

Alfallaj a fost arestat luni la Weatherford, în Oklahoma, şi inculpat în trei dosare pentru că le-a ascuns serviciilor americane legăturile sale cu Al-Qaida. El riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare, informează Agerpres.

Cele mai citite

Darius Olaru, după ce FCSB a primit trofeul de campioană: „Vom petrece cât ne țin picioarele”

După ce FCSB a primit oficial trofeul de campioană a Ligii 1, primul după o „secetă” de nouă ani, căpitanul formației roș-albastre, Darius Olaru,...

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

Poliția a aplicat amenzi, după ce mai mulți nuntași au blocat o intersecție

Poliția din județul Teleorman a intervenit prompt în urma unui incident în localitatea Buzescu, unde circulația a fost blocată de nuntași, generând disconfort și...
Ultima oră
Pe aceeași temă