16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăHoria Georgescu şi Ingrid Mocanu au primit câte patru ani de închisoare...

Horia Georgescu şi Ingrid Mocanu au primit câte patru ani de închisoare în dosarul ANRP

În procesul ANRP, Horia Georgescu şi Ingrid Mocanu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare.

În acest proces au fost judecaţi fostul şef al Agenției Naționale de Integritate (ANI) Horia Georgescu, foştii deputaţi Cătălin Theodor Nicolescu şi Marko Attila-Gabor, precum şi alți foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.

Ingrid Mocanu a fost director în cadrul Ministerului Justiţiei. Horia Georgescu şi Ingrid Mocanu au fost membri în Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.

În același proces, Theodor Cătălin Nicolescu a primit 9 ani şi 4 luni de închisoare, iar Ingrid Zaarour a primit doi ani şi șase luni de închisoare cu suspendare.

Decizia de miercuri a instanței nu este definitivă.

Horia Georgescu declara, marți, la postul România Tv, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, că prejudiciul de zeci de milioane de euro din acest dosar nu există. Fostul şef al ANI susținea că a fost scos ţap ispăşitor, deşi este nevinovat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă