octombrie-noiembrie, cand facturile de electricitate, de intretinere sau de gaze vor cobori nivelul de viata, oricum scazut, al romanilor.

In aceste zile, bancherii care s-au intors sau n-au plecat inca in vacanta sunt framantati de anuntul bancii centrale, potrivit caruia intentioneaza sa restrictioneze creditarea, conditionand-o de declaratiile fiscale de venit. Masura, considerata de bancheri inutil de birocratica, e menita sa reduca atat valoarea creditarii, cat si numarul celor care vor sa ia un imprumut. Pentru rigoare, trebuie spus ca banca centrala nu poate fi banuita de

perfidie in sensul cautarii momentului optim pentru atacul asupra aspiratiilor romanului. Nici vorba.
Banca centrala e ceva mai stapana pe sine, intrucat nici unul dintre sefii sai nu depinde de votul popular. Ceea ce a facut ca banca centrala sa taie in carne vie cand si cum a dorit in chestiunea restrictiilor aplicate atat bancilor, cat si clientilor acestora. Bancile tin deja aproape jumatate din valoarea depozitelor atrase in vistieria bancii centrale, sub forma asa-numitelor rezerve minime obligatorii, pentru care primesc o dobanda cam de trei ori mai mica decat cea pe care o dau deponentilor. La lei, situatia este similara din perspectiva dobanzilor, insa cantitatea de bani tinuta captiva la banca centrala e la jumatate fata de valuta. Deci a cincea parte din depozitele atrase in lei se duce direct la banca centrala, care plateste, si in acest caz, o dobanda anuala de 3,35%, de trei ori sub nivelul pietei.

Efectul acestei manevre a bancii centrale este scumpirea creditelor, in special a celor in valuta. Observam ca pentru romani banul e o marfa mai scumpa decat pentru restul europenilor si, pentru a se ajunge aici, a fost nevoie si de mana bancii centrale. Acum banca centrala nu prea mai are mult spatiu de manevra cu bancherii, de aceea se uita la clientii lor. Dupa ce a acceptat, cu chiu-cu vai, sa lase bancile sa ridice plafonul de creditare, banca centrala revine si taie cu septarul cartile unei piete innebunite dupa clienti.
Suntem contribuabilii unei tari cu o economie dezechilibrata de importuri prea mari, ni se spune, iar buboiul deficitului de cont curent, care arata ca iese din tara mai multa valuta decat intra in ea, se va sparge urat.

 

Data fiind situatia, intentiile vigilentei banci centrale au sensul lor, adica echilibrele macro-economice. Tot ce deslusesc din masura pe care vrea s-o impuna banca centrala e ca toate majorarile de salarii din acest an nu vor conta, deoarece putem lua credit doar la nivelul salariului de anul trecut. Inteleg asta, intrucat banca centrala detesta salariile care cresc mai repede decat performantele.
Totusi, nu cred ca este fair-play sa platim noi, cetatenii, oalele sparte de altii. Tot acest dezechilibru e provocat de importatori, de oameni de afaceri, de investitori sau chiar de banci, care au luat bani imprumut de la gupurile-mama. Logic ar fi sa plateasca astia, daca e cazul, intr-o economie de piata, sa achite cineva acest tip de factura. Aici apare o alta problema a bancii centrale  in chestiunea noilor restrictii pe care le ticluieste. Aceea ca n-a prezentat scenariile economice care sa prezinte efectele unei asemenea restrictii. Teoretic, franand consumul temperezi cresterea economica. De altfel, consumul este esenta economiei de piata, cu riscurile lui cu tot.