trantita peste constiinta noastra –, tema in discutie a fost tot prestigiul national grav lezat de expozitia ICR de la New York si, bineinteles, punerea la zid a celui care raspunde la numele de Horia Roman Patapievici.

 

De altminteri, tot de curand, o fituica – deoarece nu o putem numi ziar – a inceput sa scormoneasca prin familia distinsului carturar pentru a gasi acolo potcoave de cai morti sau de informatori pro-sovietici. Avem, fara indoiala, de-a face cu o campanie menita sa demoleze un om, asa cum in primavara erau luati la tinta intr-un alt ziar

Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu. Emisiunea la care ne referim l-a avut invitat pe Emil Boc, presedinte PD-L, un om ironizat deseori pentru faptul ca foloseste formule de gata, invatate pe de rost. De data aceasta, incoltit de gazda emisiunii, i-a venit mai greu sa livreze fraze cumparate de la supermarketul partidului. Aceasta, din simplul motiv ca trebuia sa apere demnitatea unui om – e vorba e HRP – si, mai mult decat atat, libertatea de expresie. Asa cum spuneam cu o saptamana in urma, ne-am intors in anii cand actualul director al ICR era facut cu ou si cu otet fiindca a indraznit sa vorbeasca urat despre bravul popor roman. Persoana care dirija emisiunea a scos frumusel de la ciorap citatul, in care – dupa opinia vajnicilor gardieni –mirificul plai mioritic ar fi din cale afara de injosit. Politicianul jurist, numit uneori "pompierul atomic", s-a tinut bine pe picioare si a adus in discutie numele lui Cioran, care numai bland nu a fost cu poporul de unde provine, dar e Cioran si doar prostii l-ar mai acuza acum de antiromanism. Argumentul lui Emil Boc a picat bine.

 

Numai ca a fost imediat impins in corzi in clipa in care s-a spus despre cel inculpat ca, prin investitura in fruntea ICR, are o calitate aflata in flagranta contradictie cu afirmatiile injositoare. Politicianul a invocat atunci libertatea de expresie si, mai ales, specificul scriitoricesc, in sensul in care omul o avea afirmatii si raspunderi, dar, cand se asaza la masa de scris, antreneaza niste resurse pe care in alte conditii le-ar cenzura. Iarasi o replica inspirata. Numai ca, ce s-a omis? Randurile incriminate au fost scrise in 1990, dupa invaziile minerilor la Bucuresti. Au apartinut, asadar, unei secvente nevralgice a istoriei recente, cand oricine cat de cat cu mintea pe umeri, constatand fesenizarea si imbecilizarea populatiei, felul cum erau vanati oameni nevinovati, nu avea cum sa nu se revolte si sa spuna ca tara a ajuns dominata de bestii, ca ne-am salbaticit in ultimul hal si ca a fi roman e o rusine.

 

De aceea, a face acum legatura intre acele cuvinte, formulate intr-un moment delicat cu toata furia stilistica determinata de un talent de anvergura, si calitatea actuala a autorului lor este profund necinstit. Legatura, daca exista, poate sa aiba in vedere expozitia ca atare. De ce? Deoarece arta contemporana rebela ofenseaza. Prin bizareriile ei, exprima un protest net fata de actuala lume standardizata, omogenizata, globalizata. Avem nevoie de contestatari, din pacate standardizati, la randul lor.Poate mai inspirata ar fi fost propunerea unei expozitii cu o tematica spiritula, ca in opera lui Horia Bernea, Paul Gherasim, Horea Pastina, Mihai Sarbulescu si cati altii. Dar atunci intram intr-o alta zona de risc. Oricum, e mai bine asa decat tot cu care cu boi si tarancute imbujorate – samanatorismul nostru fara moarte si fara viata.