Jurnalista Barbara Wesel a subliniat, într-un comentariu pentru Deutsche Welle, că înaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța, mulţi votanți sunt indecişi şi nici nu par să ştie către care din cei patru candidați să-și îndrepte voturile.
Cu o săptămână înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, situaţia este atât de confuză încât până şi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a avut, prudent, o tentativă de intervenţie. El a avertizat faţă de alegerea populiştilor al căror cântec de sirenă promite Franţei un viitor măreţ, dar vrea s-o îndepărteze de Europa. Mai ales Berlinul aşteaptă cu sufletul la gură rezultatul primului tur al alegerilor. În fond, viitorul Uniunii Europene, bunăstarea, pacea, unitatea europenilor şi multe alte valori – acum subestimate – depind de votul francezilor.
În prima rundă electoratul alege cu sufletul. În cea de-a doua alege cu capul. Cel puţin aceasta a fost mereu explicaţia sistemului de vot francez; strategie care ar trebui să împiedice accesul extremiştilor la putere. Numai că, între timp, ascensiunea în sondaje a vechiului comunist Jean-Luc Mélenchon face posibilă o constelaţie în care, în cel de-al doilea tur de scrutin, acest candidat ar putea fi adversarul populistei de dreapta Marine Le Pen. Confruntat cu o asemenea situaţie, oare în favoarea cui va decide alegătorul francez? Ceea ce în urmă cu doar câteva săptămâni părea imposibil a devenit acum un scenariu imaginabil.
Succesul lui Mélenchon indică faptul că mulţi francezi îşi doresc, între timp, o soluţie radicală. Francezii par mai puţin dispuşi să aleagă soluţii practice pentru problemele lor, ci preferă o ideologie puternică din care nu lipseşte promisiunea unui viitor glorios. Cum altfel se explică poziţia în sondaje a candidaţilor Le Pen şi Mélenchon care deţin împreună peste 40% din preferinţele alegătorilor? La ambele extreme ale scalei politice, inclusiv structura electoratului pare să coincidă parţial: foşti angajaţi din industrie frustraţi care au votat mereu cu stânga apoi au trecut de partea dreptei şi care ar putea reveni la stânga. Acestora li se adaugă tinerii care, furioşi pe politica Parisului, caută o schimbare şi asistaţii social cărora le convine orice mesaj radical ce conţine promisiunea unui trai mai bun.
Stânga radicală îi atrage pe francezi cu sloganuri ca "Franţa în revoltă" şi promite ieşirea din UE şi NATO, renaţionalizarea industriei şi adoptarea unui model politic şi economic ce respinge capitalismul financiar. De ce ar funcţiona un asemenea model după sfârşitul comunismului în Europa de Est, rămâne o enigmă. Ceea ce-l deosebeşte pe liderul stângii radicale, Mélenchon, de lidera extremei drepte, Marine Le Pen, este ideea unui internaţionalism din care, însă, lipsesc partenerii la nivel mondial.
În schimb, candidata Frontului Naţional pune accent pe patriotism. "Franţa mai presus de orice" este deviza sa. Dar agenda sa economică nu se deosebeşte cu nimic de cea a radicalilor de stânga. Aceleaşi sloganuri şi promisiuni. Afară din UE şi NATO, naţionalizarea industriei. Multor alegători li se pare interesant şi nu văd nicio diferenţă. Dar ar trebui să fie mai atenţi şi să descopere viziunea neo-fascistă a lui Le Pen care, într-un recent interviu la radio, a declinat răspunderea Franţei faţă de deportarea evreilor în timpul regimului de la Vichy.
Speranţa, în această constelaţie, rămâne Emmanuel Macron. Este singurul candidat pro-european, cu o politică economică progresiv-liberală, dornic să reformeze depăşitul sistem francez. La început Macron s-a bucurat de popularitate. Între timp, electoratul său pare instabil şi cu puţină greutate în sondaje.
Nu în cele din urmă, în cursă se mai află şi regele scandalurilor, Francois Fillon. În ciuda anchetei care-l vizează, Fillon are susţinători care i-au rămas fideli. Sunt alegători cu vederi conservatoare sau care cred în planurile sale de reformă à la Thatcher. Socialiştii nu-l văd, însă, ales în cel de-al doilea tur pe conservatorul Fillon. Nu se ştie nici măcar dacă va ajunge în cea de-a doua rundă, lucru care pentru Franţa ar echivala cu un cutremur politic.
Observatorii îngrijoraţi şi ţările învecinate Franţei au o singură speranţă. Că francezii îşi vor suprima tendinţa ideologiilor grandioase şi vor alege cu capul chiar de la primul scrutin. Până atunci nu ne rămâne decât să urmărim atent lupta electorală şi să nutrim speranţa că francezii vor urma exemplul austriecilor şi pe cel al olandezilor – alegători care au respins extremismul.
