Jurnalistul Horaţiu Pepine subliniază, într-o analiză pentru publicaţia Deutsche Welle, că observația potrivit căreia prim-ministrul desemnat va depinde mult de instanțele partidului și de liderul acestuia nu este o noutate pe scena politică. Această relaţie este o moştenire a Guvernului Boc, creaţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Asistăm la un paralelism extrem de interesant. Emil Boc era în calitatea sa de șef al guvernului o creație a președintelui Băsescu și cel puțin până la un punct a manifestat loialitate și zel în relația cu ”superiorul” său. Cu toate că natura acestei raportări era uşor perceptibilă, toți cei implicați au participat activ la disimilarea ei, poate și pentru că, salvând aparențele în cazul premierului, le salvau și pentru ei înșiși. Astăzi, prim-ministrul desemnat, Sorin Grindeanu, declară, în prima sa conferință de presă, că recunoaște superioritatea ierarhică a șefului său de partid, Liviu Dragnea, adoptând explicit o atitudine de subordonare pe care o consideră nu doar firească, dar și dezirabilă. De data aceasta niciunul dintre liderii partidului de guvernământ nu mai are interesul să disimuleze relația, ci dimpotrivă caută cu toții să o sublinieze ca o garanție a durabilității ei.
Dar, atât într-un caz cât și în celălalt, ceea ce este pus în joc este fidelitatea personală. Prin acest lucru înțelegem legătura care se stabilește între un om care deține autoritatea și cel care i se supune prin angajament personal. Programul de austeritate avut în vedere de administrația Băsescu nu ar fi putut fi pus în aplicare fără fidelitatea personală a prim-ministrului de atunci pe care președintele nu l-ar fi putut demite în caz de nesupunere. Totul a stat într-un fir nevăzut, care a contat în acele momente mai mult decât instituțiile politice descrise explicit. Incriminările abundente care i-au fost aduse prim-ministrului Emil Boc aveau în vedere tocmai relația sa de subordonare, loialitatea sa personală și nu atât programul economic ca atare pe care președintele îl asumase personal. Atacurile politice vizau, firește, din instinct sau inteligență politică (e mai puțin important), chiar aspectul vital cel mai fragil, în aparență.
Emil Boc a fost supus unui tir neîntrerupt pe tema ”obedienței” sale ”servile”, cu speranța poate a unei revolte a celui ”umilit” și în orice caz cu intenția discreditării sale. Dacă firul nevăzut s-ar fi rupt întregul proiect politic s-ar fi prăbușit.
În situația creată după alegerile din 11 decembrie, prim-ministrul desemnat este supus încă din prima clipă aceluiași tratament. Dar există o diferență: fidelitatea sa este explicită, asumată și proclamată, ceea ce face ca și strategia îndreptată împotriva sa să fie diferită. De data aceasta nu firea obedientă este supusă oprobriului, ci duplicitatea sa prezumtivă. Putem paria că despre legăturile sale cu SRI se va vorbi în continuare cu destulă insistență, căci această suspiciune, indiferent cum a apărut, este cea mai bună armă împotriva fidelității sale proclamate și al firului care îl leagă de ”superiorul” său.
E adevărat că Emil Boc și-a demonstrat, cu cerbicie, loialitatea până la capăt și că actualul premier se află abia la începutul misiunii sale, dar ceea ce dorim să punem în evidență este câtă greutate are în politica românească ceva care se așează dincoace de instituțiile politice descrise explicit în legi și Constituție.
Programul economic pe care PSD îl evocă cu o anumită ardoare stă în bună măsură în loialitatea primului ministru. Este simptomatic de altfel că șefa opoziției parlamentare, Raluca Turcan, a anunțat că ceea ce așteaptă de la premierul desemnat este, în primul rând, autonomia sa de decizie, cu subtextul că subordonarea față de alte instanţe sau persoane ar fi descalificantă. E logic ca opoziția să caute în primul rând ca, măgulind amorul propriu al premierului desemnat, să-i provoace un impuls de autonomie personală.
În sfârșit, în ciuda tuturor diferențelor dintre PSD și partidele opozante care se definesc mai ales prin raportare negativă la primul există, se pare, o constantă în politica românească. Din multe motive, pe care ar trebui la un moment dat să le examinăm cu mai multă atenție, politica autohtonă nu se pliază fără rest pe instituțiile politice explicite, căutând resurse mai ales în instituțiile informale care guvernează nevăzut societatea. Se pare că fidelitatea personală cântărește aici mai greu decât orice articol din Constituție.
