18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialKay-Alexander Scholz: Șansele Angelei Merkel în alegeri. De ce actualul cancelar al...

Kay-Alexander Scholz: Șansele Angelei Merkel în alegeri. De ce actualul cancelar al Germaniei ar putea fi persoana potrivită în lupta contra populismului | OPINIE DW

Jurnalistul Kay-Alexander Scholz a analizat, pentru publicația Deutsche Welle, şansele pe care le are actualul cancelar al Germaniei la un nou mandat. Merkel, care este de 11 ani cancelar și de 16 ani conduce Uniunea Creştin Democrată (CDU), ar putea fi persoana potrivită în lupta contra populismului.

A stopat contractarea de noi datorii şi a început să le ramburseze pe cele vechi. A redus la jumătate numărul şomerilor, a dublat cheltuielile pentru cercetare şi şi-a modernizat partidul. În politica externă, vocea Germaniei s-a făcut tot mai auzită în decursul ultimilor ani, şi fiindcă ceilalţi au devenit mai reţinuţi. În contextul crizei financiare, a crizei monedei euro, a crizei Crimeei, cancelaria de la Berlin a dat tonul.

Pentru alţii, nu puţini, Merkel a realizat chiar prea multe. Vechii conservatori din partidul ei deplâng o “social-democratizare” a CDU. Fiecare al doilea german consideră că cei un milion de refugiaţi, pe care Merkel i-a primit în ţară, au fost mult prea mulţi. De aceste nemulţumiri şi de criticile generale la adresa conducerii politice profită noul partid de dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), care îşi extinde legăturile la nivel internaţional, în cadrul unei noi “internaţionale conservatoare”. Alţii consideră că Merkel a făcut prea puţin pentru a contracara riscurile pe termen lung ale politicii pe care a urmărit-o.

Chiar dacă Merkel este elogiată, câteodată exagerat, de partenerii ei din străinătate, elogii faţă de care are din obişnuinţă rezerve, germanii sunt foarte divizaţi în ceea ce o priveşte. Dacă Merkel ar fi decis să se retragă acum, ea nu s-ar fi retras în culmea gloriei.

Nu se eschivează

Aparent, Merkel va avea şansa alţi patru ani să perfecţioneze şi corecteze realizările sale, să se ocupe în special de urmările crizei refugiaţilor. Că acceptă provocarea în loc să se eschiveze – această atitudine i-ar putea spori popularitatea. Merkel va avea de asemenea şansa să demonstreze că după anii de prezenţă pe scena europeană şi germană cu a uitat de grijile şi nevoile germanilor. Ar putea arăta că există răspuns la noul conflict între bogaţi şi săraci, la discrepanţa dintre mediul urban şi cel rural. Merkel ar putea măcar să împiedice adâncirea prăpastiei sociale, care este un teren fertil pentru populismul de dreapta.

Împotriva curentului politic

În plus, vechea şi, probabil, noua şefă a executivului va avea şansa să înfăptuiască toate acestea fiindcă dispune de puterea, prestigiul şi experienţa necesare. În calitate de om pragmatic, are libertatea şi, prin decizia de a candida din nou, voinţa de a căuta soluţii fără a fi tributară ideologiilor. Duminică seară, când a comunicat că va candida din nou, a declarat că este animată de stimularea coeziunii sociale, ca reţetă de combatere a polarizării. Este o decizie corectă!

Dacă Merkel va reuşi să înfăptuiască ce şi-a propus, va putea să împiedice migrarea electoratului dinspre CDU spre AfD. Mai mult decât atât, ar putea demonstra occidentului că există şi altă cale, în afara populismului pe val în acest moment.

Exemplul Merkel

Şi ar mai fi ceva: Merkel are şansa de a se folosi de exemplul pe care-l dă ca femeie în fruntea executivului. Un exemplu pentru multe mii de femei sosite în Germania şi care provin dintr-o cultură care le oferă prea puţine drepturi. Pentru ele, Merkel poate fi o încurajare pe drumul emancipării.

Ştiinţa demonstrează că femeile au un rol esenţial în integrarea într-o nouă societate. Merkel poate da impulsuri în acest sens, cu efecte benefice la scara întregii societăţi.

În acest sens, decizia lui Merkel de a vrea să rămână pe mai departe în fruntea guvernului este una care oferă numeroase şanse. De aceea este o decizie bună!

 

 

 

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă