12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMilitarii americani sosesc în Polonia: Oamenii ”salută cu o largă majoritate intrarea...

Militarii americani sosesc în Polonia: Oamenii ”salută cu o largă majoritate intrarea trupelor străine” | ANALIZE DW

Publicația Deutsche Welle scrie, vineri, despre detașarea trupelor americane în Polonia și notează că militarii sunt întâmpinați cu fanfară militară, cu o expoziție de armament și cu un meniu ostășesc”. 


În Polonia au venit americanii. Ideea de a înlocui bazele americane din Germania (cu încă 36.000 de soldați) cu noi baze în Europa de Est a fost, într-adevăr, discutată în mod repetat. Germania nu mai avea nevoie, după căderea blocului estic, de protecție suplimentară, care era și foarte costisitoare. Dar mulți ani la rând nu sa întâmplat nimic. Până în 2014, când a început agresiunea Rusiei contra Ucrainei. La acea vreme, ministrul polonez de externe de atunci, Radoslaw Sikorski, a cerut “două brigăzi” pentru a proteja mai bine Polonia.

Ceea ce vine acum este o brigadă: aproximativ 3.500 de soldați din Colorado, cu 87 de tancuri și 400 jeep-uri “Humvee”. Acțiunea se numește „Resolve Atlantic”. Soldații vor fi întâmpinați solemn și în orașul Zagan din Silezia, unde vor rămâne staționați în mare parte. După nouă luni, ei vor fi înlocuiți cu forțe noi, prin rotație. Fiecare „schimb” va participa și la exerciții în alte țări din regiune, printre care și în România.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, NATO a promis Moscovei că nu va trimite mari unități permanente de luptă la est de Germania, atât timp cât situația de securitate va rămâne stabilă. Rotația de acum cu exerciții constante e un „truc”, prin care pot fi staționate trupe și echipament militar în regiune, dar nu și „permanent”. Cu toate acestea, Moscova a protestat împotriva acestei practici, deși Rusia a organizat în mod agresiv exerciții cu zeci de mii de soldați la granița sa de vest sau în țara vecină, Belarus, încă din 2007. De asemenea, armata rusă a simulat, în timpul unor manevre, atacuri asupra Varșoviei sau a Republicii Estonia.

Brigada americană este un suport special din partea SUA în favoarea aliaților. La aceasta se va adăuga, în scurt timp, operațiunea „Enhanced Forward Presence” ( EFP). În acest cadru, câte un batalion multinațional va fi amplasat în țările membre NATO Polonia, Lituania, Letonia și Estonia. Deja pe 19 ianuarie va avea loc o ceremonie festivă în Bavaria pentru cei 500 de militari germani care pleacă în Lituania.

Germania conduce batalionul multinațional din Lituania, la care vor mai participa alți 500 de soldați din mai multe țări. În Estonia, conducerea va fi preluată de britanici, în Letonia de canadieni. În Polonia, în aprilie vor sosi trupe suplimentare americane, SUA preluând conducerea batalionului găzduit în nord-estul țării. Acolo se află zona vulnerabilă de graniță Suwalki, la doar 60 de kilometri de regiunea rusă Kaliningrad și de Belarus. Experții militari avertizează asupra pericolului existent: în cazul în care Rusia ar începe o acțiune convențională sau „hibrid” împotriva unui stat baltic, ar putea tăia cu ușurință coridorul de aprovizionare al trupelor NATO în zona Suwalki. Balticii sunt considerați cei mai expuși riscului unui posibil atac, chiar dacă și-au întărit considerabil armatele lor mici.

Decizia cu privire la EFP a fost cea mai importantă hotărâre a summit-ului NATO de la Varșovia, în iulie 2016. După alegerile din SUA există însă temeri, în ce măsură noul președinte Donald Trump va avea aceeași preocupare pentru regiune și va continua pe linia predecesorului său Barack Obama. Sau dacă nu cumva se gândește la un “nou Yalta”, prin care ar dori să se implice la împărțirea lumii cu Moscova, ca în 1945,  în sfere de influență clar definite. În acest caz, ar putea să oprească într-o bună zi staționarea prin rotație a trupelor americane în Europa de Est. Trump a declarat în repetate rânduri că SUA nu ar mai trebui să apere țările care nu-și îndeplinesc obligațiile financiare în cadrul NATO.

Mass-media de stat rusească a criticat staționarea forțelor NATO drept “desfășurare agresivă”. Dar unitățile care sunt acum amplasate de la Marea Baltică până în România pentru a garanta securitatea în regiune sunt mult mai mici decât trupele aliate care au protejat, până în 1989, Berlinul de Vest.

 

Cele mai citite

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă