14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVitalie Călugăreanu: Președintele ales al Moldovei, Igor Dodon, a reușit să se...

Vitalie Călugăreanu: Președintele ales al Moldovei, Igor Dodon, a reușit să se certe cu România și Ucraina, dar elogiază Rusia. Mesajele confuze transmise de pro-rus despre Acordul de Asociere cu UE | ANALIZĂ DW

Președintele ales al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, a reușit deja să se certe cu ambii vecini, România și Ucraina, dar elogiază Rusia, notează Deutsche Welle, într-o analiză

”Deși a anunțat că vrea să fie un „președinte al tuturor”, acesta îi desconsideră pe cetățenii care se declară români, urăște unioniștii, a reușit să ofenseze Ucraina vecină prin declarațiile sale privind apartenența Crimeii la Rusia, iar în plan intern a inițiat un adevărat „război” împotriva ministrului moldovean al Apărării, Anatol Șalaru”, atrage atenția analiza jurnalistului Vitalie Călugăreanu, de la DW Chișinău. 

Astfel, notează publicația, Igor Dodon a preluat un mesaj al președinților ruși – Vladimir Putin și Dmitri Medvedev – privind necesitatea revizuirii Acordului de liber schimb dintre Republica Moldova și UE prin „negocieri în format trilateral: Republica Moldova-Rusia-UE”. Pe de altă parte, socialistul transmite mesaje confuze legate de acest acord: pentru presa rusă, declară că  aderarea la UE ar putea ”ucide” Moldova, în vreme ce în țară spune că nu va denunța Acordul de Asociere cu UE, pentru că nu vrea un Maidan ucrainean în Moldova. 


Citește și: Comentariu DW: Pro-rusul Dodon se crede un Trump al Moldovei

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu explică, într-un articol pentru publicaţia Deutsche Welle, de ce candidatul pro-rus Igor Dodon jubilează după triumful lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA.


O altă declarație controversată a socialistului pe care o reține jurnalistul DW este în legătură cu aderarea Chișinăului la UE. Astfel, Dodon a subliniat că ”dacă dorim ca Republica Moldova să se mențină ca stat, nu trebuie să ne grăbim să aderăm nicăieri, pentru că aderarea la UE este posibilă doar fără Transnistria și fără Găgăuzia”. 


Citește și: Robert Schwartz: Nicio soluție de combatere a influenței lui Putin în estul Europei? | OPINIE DW

O totală reorientare spre Moscova nu se întrevede – poate doar în Republica Moldova – dar în Europa Centrală și de Sud-Est se coace ceva de mai multă vreme. Cehia, Slovacia și Ungaria fac deja de mai multă vreme ochi dulci Rusiei și autoritarului președinte Putin. Chiar dacă nu au subminat consensul la Bruxelles, aceste țări au criticat regulat sancțiunile impuse de UE Rusiei după anexarea Crimeei și implicarea în războiul din estul Ucrainei… citește mai departe aici


 

Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă