Ce le datorăm celor aflaţi sub ameninţarea războiului şi a violenţelor? La ce anume şi cât facem faţă? Când atingem limita superioară a rezistenţei? Fiecare dintre cele trei întrebări este justificată. Însă, atunci când dezbaterea are loc doar între variantele potenţate mediatic „vom reuşi” şi „barca este plină”, problematica refugiaţilor ameninţă să ne scindeze societatea. Este necesară o discuţie onestă despre opţiuni realiste.
În ceea ce priveşte abordarea onestă, sunt necesare câteva constatări:
Da, marea majoritate a celor care vin la noi se refugiază într-adevăr din regiuni aflate sub război şi războaie civile sau din vecinătatea imediată a acestor regiuni.
Da, am avut un număr mare de refugiaţi din Balcanii de Vest. Aceştia nu au, însă, nicio şansă să li se recunoască dreptul la azil şi vor trebui să se întoarcă neîntârziat în ţările de origine.
Da, în pofida disponibilităţii exemplare a germanilor de a oferi ajutor şi a eforturilor imense ale autorităţilor locale, trebuie să facem tot posibilul pentru a scădea din nou, în Germania, numărul de migranţi. Pentru că nu putem prelua şi integra, pe termen lung, peste un milion de refugiaţi anual.
Pentru onestitate este necesar să recunoaştem că nu putem influenţa dinamica migraţiei doar prin instrumentele politicii interne germane sau chiar fără Europa; şi nici atunci nu vom putea schimba peste noapte această tendinţă.
Germania a acţionat. Landurile federale şi autorităţile locale vor fi degrevate. Prin intermediul programului nostru pentru azil, am realizat premisele naţionale pentru a-i putea ajuta, cu precădere, pe cei care necesită protecţie. Prin aceasta nu renunţăm la cultura statului de drept şi la drepturile fundamentale garantate de Constituţie.
Este, de asemenea, cert: trebuie să lucrăm cu tenacitate şi determinare în vederea găsirii unor soluţii internaţionale şi, mai ales, europene pentru ca presiunea asupra Germaniei să cedeze. Pentru aceasta trebuie să fim, din nou, mai încrezători că egoismul naţional nu duce la nici un rezultat, în timp ce acţiunile concertate sunt, însă, benefice tuturor.
Decizia UE de distribuire a unui număr de 120.000 de refugiaţi este bună, însă nu suficientă. Avem nevoie de un algoritm de distribuire european şi durabil.
Deţinem instituţii europene funcţionale care, însă, nu sunt pregătite să facă faţă afluxului actual de refugiaţi. FRONTEX necesită mai mult personal pentru securizarea frontierelor externe UE şi urmează să fie extinsă pentru a deveni o autoritate europeană de protecţie a frontierelor. Ceea ce se cere de multă vreme a devenit între timp imperios: securizarea frontierelor alături de Turcia, în estul Mării Mediterane. Biroul European de sprijin pentru azil EASO este deja sâmburele din care se dezvoltă o autoritate europeană pentru azil. Şi în acest sens suntem chemaţi să facem paşi curajoşi de integrare.
Trebuie să venim în sprijinul Greciei şi al Italiei la realizarea unor „centre europene de primire” unde se va efectua înregistrarea consecventă a tuturor refugiaţilor sosiţi, urmând ca aceştia să fie repartizaţi echitabil în UE.
Soluţiile europene vor dezvolta efecte însă doar atunci când vom reuşi să ajungem la înţelegeri cu ţările-cheie din vecinătatea Europei, îndeosebi cu Turcia. În acest sens, Comisia Europeană a propus un plan de acţiune dublat de un dialog bilateral privind migraţia.
Trebuie să venim în sprijinul acelor state care actualmente preiau o bună parte a refugiaţilor, aici fiind vorba, pe lângă Turcia, mai ales de Iordania şi de Liban. La New York am reuşit să suplimentăm cu 1,8 miliarde de dolari ajutoarele noastre pentru organizaţiile internaţionale de asistenţă umanitară.
La nivelul politicii noastre externe, misiunea cea mai importantă şi cu efectele cele mai durabile rămâne combaterea crizei refugiaţilor acolo unde aceasta ia naştere. Din acest motiv, ne implicăm cu toată determinarea pentru identificarea unor soluţii politice la marile crize şi la focarele de conflict din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord. Din această ordine de idei fac parte şi discuţiile cu Rusia care s-a implicat constructiv la încheierea acordului nuclear cu Iranul. Trebuie să evităm ca structurile statale din Siria să se prăbuşească sau să explodeze ireversibil şi ca şi mai mulţi oameni să se îndrepte spre ţările noastre.
Deasupra tuturor acestor aspecte: vom beneficia de înţelegere şi vom câştiga încredere doar dacă discutăm despre cum putem modela situaţia în mod realist. De aceea este nevoie de ambele elemente, de încredere şi de realism. Doar prin încredere vom mobiliza puterea creatoare, în plan politic şi social, pentru a fructifica marea oportunitate oferită de integrarea acestor oameni. Şi doar prin realism putem pune şi în practică obiectivele noastre umanitare.
Politica noastră se va bucura de susţinere permanentă doar atunci când nu suprasolicităm disponibilitatea oamenilor din ţara noastră de a oferi ajutor. Şi vom găsi acceptanţă doar atunci când oamenii din ţara noastră nu vor fi neglijaţi şi vor fi luate în serios şi necesităţile, şi problemele lor cât se poate de reale.
Suntem la răscruce de drumuri: între un continent în care bariere, garduri şi egoismul naţional ne despart din nou. Ori un continent care reuşeşte să găsească răspunsuri comune: printr-o politică europeană de azil, printr-o luptă comună împotriva cauzelor migraţiei. Un continent care îşi capătă sinceritatea şi care îşi asumă această provocare majoră cu o viziune clară şi fără iluzii.
