Zilele acestea, unul dintre eseiștii ruși importanți, Alexandr Etkind, autorul celebrului volum „Internal Colonization: Russia’s Imperial Experience“, a publicat un volum despre „memoria celor neîngropați“ și modul în care este reprezentată teroarea stalinistă în cultura și politica rusă.
Etkind are un exemplu care sintetizează foarte bine modul în care puterea instrumentaliza această memorie. La ultima lui prezentare, eseistul, asemenea unui iluzionist, a scos două bancnote de 500 de ruble. Sunt bancnote foarte folosite în Rusia. Autorul arată publicului prima bancnotă și descrie ce vede pe bancnota emisă de Banca Națională Rusă în 1997. Pe ea se vede fai-moasa mănăstire de pe insula Solovki. Este o imagine pe care orice cetățean de rând o cunoaște. E cam așa cum știm noi ce este pe bancnota de 10 RON sau ce era pe faimoasa bancnotă „comunistă“ de 100 de lei cu Bălcescu.
Însă – susține Etkind – în imagine avem o problemă. De ce toate cupolele bisericilor de aici au o formă piramidală? După cum știm, în tradiția pravoslavnică rusă, bisericile au faimoasele cupole în forma bulbilor de ceapă. Nici Mănăstirea Solovki nu e o excepție. Totuși, aici avem niște cupole „nespecifice“. De ce? Ce ne este prezentat pe bancnotă?
Istoria cupolelor Mănăstirii de la Solovki este și istoria modernă a Ru-siei. Istoria spune că după revoluția din 1917 cupolele au fost dărâmate, iar în anii ’20, când insula a fost transformată în lagăr de concentrare, acoperișul-cupolă s-a refăcut în forma piramidală cea mai simplă. După anii ’30, lagărul este închis și cupolele cad iarăși. În anii ’80 sunt restaurate și li se redă din nou forma inițială a bulbilor de ceapă.
Ce imagine avem pe bancnotă? Pe bancnotă nu ne este reprezentată Mănăstirea Solovki, ci faimosul lagăr de concentrare de pe insula Solovki. Iar acestea sunt două lucruri radical diferite.
Dar asta nu e tot. În anii 2000, puterea se prinde de alegerea stranie a designului bancnotei. Povestea intră deja în folclorul popular, iar mesajul capătă forme foarte diverse. Puterea se decide să repare situația, intervine și impune schimbarea. În 2010, Banca Națională scoate o nouă bancnotă de 500 de ruble. Imaginea rămâne apa-rent aceeași: avem insula Solovki și faimoasa mănăstire. Însă de data asta imaginea e prinsă din alt unghi, iar bisericile nu mai au cupolele piramidale, ci în forma cunoscută, de bulbi de ceapă, a bisericilor ruse. Acum pare a fi totul în ordine. Avem în față faimoasa mănăstire de pe insula Solovki. Dar avem și o mică surpriză. Pe bancnotă nu scrie anul de emitere 2010, ci anul de emitere a vechii bancnote, 1997. Imaginea nouă doar șterge anumite urme și înlocuiește o imagine veche, falsificând ceva. Asta e esența jocului cu memoria și istoria pe care îl fac puterea și agenții săi, nu doar în Rusia.
Acest experiment de gestionare politică a memoriei care are loc acum în Rusia este poate cel mai interesant fenomen cultural-po-litic. E o echilibristică fantastică pentru că trebuie gestionate foarte multe evenimente istorice paralele, grupuri sociale cu tipuri de memorie diferită, istoriografii care pe alocuri se bat cap în cap. Iar în spate sunt interese importante ale diverselor grupuri de putere.
E vorba de o istorie complicată a unui imperiu destul de complex. Ai moștenirea țaristă deloc unitară, ai moștenirea sovietică destul de contradictorie în diversele ei perioade și mai ai și postcomunismul haotic. Mai ai fenomene mari precum revoluția, stali-nismul, marile războaie etc. Cum împaci reabilitarea țarismului și moștenirea Rusiei precomuniste cu reabilitarea parțială a lui Stalin în termenii de „bun manager“? Cum spune un important istoric rus, Mihail Gefter: „Istoria este dialogul dintre cei vii și cei morți“.
Dar cel mai interesant mi se pare în acest moment modul în care gestionează regimul Putin comemorarea/memoria celor 3 mari revoluții rusești pe care se construiește modernitatea Rusiei. Mai ales că anii aceștia vor fi ani jubiliari. Avem mai întâi răscoala decembriștilor, cu o mitologie incredibilă și pe care se construiesc „marea literatură rusă“ și discursul modernizator rus (Epoca de aur). Mai avem revoluția de la 1905, care dă tonul marilor schimbări sociale, economice, politice și culturale în sec. XX (Epoca de argint). Și, firește, revoluția din octombrie 1917, cu schimbările ei radicale (Epoca sovietică).
Paradoxul face că, în acest moment, cam cel mai eficient discurs anticomunist, și nu unul de fațadă cum e la noi, pare a fi cel al regimului Putin. Toată mașinăria de reconstrucție a memoriei este îndreptată spre scoaterea din istoriografie a oricărui element progresist al celor trei revoluții. Până și în cazul revoltei decembriștilor (anul acesta se împlinesc 190 de ani), revolta aristocraților de la Curte este pusă sub preș și încărcată cu un element negativ. Situația cu revoluțiile de la 1905 și 1917 e și mai drastică. Se închid muzeele dedicate acestei memorii, se rescriu manualele de istorie, unde toate aceste evenimente dispar sau au doar aerul acela negativ, prezentându-se niște mișcări ce au dus la distrugerea „armoniei lumii ruse“, „Rusia veche pe care am pierdut-o“ din cauza revoluțiilor care au dus la haos etc. Nimic despre cauze, efecte. Nimic despre situația lumii țărănești și muncitorești, despre abuzurile elitei etc. Din perioada sovietică se reabilitează doar li-nia conservatoare și imperială, în timp ce „statul social“ este diabolizat, unul dintre ele-mentele centrale ale perioadei sovietice. Practic, este un întreg reviriment al naționalismului și al liniei ultraconservatoare. În timp ce poporul e tot mai atras de aceste noi obsesii, elita își vede însă de „acumularea de capital“.
Faimoasa vorbă a lui Saltîkov-Șcentrin revine în actualitate: „Atunci când se vorbeşte mult despre patriotism, înseamnă că undeva ceva s-a furat“. Vă sună cunoscut?
