20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialISIS și Rusia, două provocări care ne unesc

ISIS și Rusia, două provocări care ne unesc

La câțiva ani după cel de-Al Doilea Război Mondial, când a fost ratificat Tratatul Atlanticului de Nord în Statele Unite și relația noastră cu Europa a fost cimentată, președintele Harry Truman a afirmat, simplu, “ cu cât națiunile din comunitatea atlantică lucrează împreună mai strâns pentru pace, cu atât mai bine pentru toți oamenii, oriunde s-ar afla ei“.

Deceniile care au trecut de atunci i-au dat dreptate. Și, pe măsură ce relația noastră transatlantică a devenit mai puternică și mai extinsă, la fel s-a întâmplat și cu democrația, prosperitatea și stabilitatea în Europa, Statele Unite și în general pe glob.

Dar, deși relația transatlantică este astăzi la fel de puternică și la fel de esențială ca întotdeauna, nu e
nicio îndoială că ne aflăm în mijlocul unui moment definitoriu pentru parteneriatul nostru. Ne aflăm în fața unor teste multiple, dintre care două merită o atenție specială, deoarece testează legea internațională, mecanismele multilaterale și ordinea globală pentru a cărei construcție și întreținere am muncit în ultimii 70 de ani.

Primul test este, evident, Ucraina, unde Rusia a pus în pericol securitatea Europei Centrale și de Est, în primul rând prin ocuparea ilegală a Crimeii și acum prin efortul său deschis și neobrăzat de a destabiliza estul acestei țări. Provocarea m-a adus recent înapoi în Kiev, pentru o întâlnire cu președintele Petro Poroșenko, prim-ministrul Arseni Iațeniuk și ministrul de Externe Pavlo Klimkin, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, François Hollande, au vizitat Kievul și apoi Moscova în căutarea unui plan pentru stabilizarea situației. Cu toții am fost de acord că forța militară nu va încheia acest conflict, în schimb diplomația o va face.

Dar cu cât durează mai mult, cu atât lumea nu va avea de ales decât să ridice costurile pentru Rusia și apropiații săi.

SUA, Franța, Germania și aliații și partenerii noștri se vor uni în susținerea Ucrainei și în apărarea principiilor fundamentale care prevăd că granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță, în Europa sau oriunde altundeva. Nu există nici o disensiune între noi cu privire la această convingere fundamentală.

Al doilea test major îl reprezintă ascensiunea extremismului violent. Înregistrarea video ISIS care arată sacrificarea brutală a unui pilot iordanian luat prizonier reprezintă o nouă decădere în depravare. Națiunile Unite au raportat ceea ce atât de mulți știau deja: că acest grup ticălos crucifică copii, îi îngroapă de vii și folosesc tineri cu probleme mintale pentru atacuri teroriste sinucigașe.

ISIS nu este singurul dintre extremiști. Oficialii pakistanezi mi-au arătat luna trecută fotografii cu Școala Publică a Armatei din Pershawar înainte și după ce talibanii au ucis 145 de oameni (inclusiv 13 de copii) în decembrie. Sala de adunări a școlii, plină de elevi care stăteau atenți în scaunele lor, a fost transformată într-o cameră a morții –
sânge, ochelari sparți, manuale distruse, haine sfâșiate și trupurile fără viață ale unor tineri. Directoarea școlii a încercat să-și salveze elevii. Când a fost somată de criminali, ea a arătat spre copii și a spus: „Sunt mama lor“. Acestea au fost ultimele ei cuvinte.

Omenirea nu poate și nici nu va ceda în fața unui asemenea extremism, oriunde există el, fie în Sahel, Nigeria, Irak ori Siria. Astăzi, coaliția internațională de luptă împotriva ISIS a ajuns la mai mult de 60 de membri activi. Din septembrie anul trecut, am recucerit 700 kilometri pătrați de teritoriu. Am privat grupul de folosința – și de veniturile rezultante – a 200 de instalații de petrol și gaze. Am distrus structura sa de comandă, am subminat propaganda, am scos din luptă jumătate din conducerea sa superioară, i-am secat de finanțe, le-am afectat rețelele de alimentare și i-am dispersat personalul.

Iată cazul orașului Kobane, de la granița dintre Siria și Turcia, care a fost amenințat cu anihilarea după ce ISIS a capturat peste 300 de sate kurde din vecinătate. Militanții controlau deja părți mari din oraș și atât ei, cât și presa internațională se așteptau la o victorie ușoară. Dar, datorită cooperării diplomatice dintre partenerii din coaliție, atacurilor aeriene direcționate și suportului terestru din partea forțelor kurde din Irak, militanții au fost alungați, după ce au pierdut circa 1.000 de luptători.

Dar înfrângerea ISIS este doar începutul. Lupta împotriva extremiștilor violenți nu va fi decisă doar pe câmpul de luptă. Va fi decisă în sălile de clasă, la locul de muncă, în casele de rugăciune, în centrele comunitare, la colțul străzilor din orașe și pe holurile guvernului. Și va fi decisă în funcție de succesul eforturilor noastre de a stopa recrutarea de teroriști, de eliminare a intoleranței, a disperării economice și a excluziunii care permit apariția unor spații goale pe care le umplu extremiștii. Și de crearea unor alternative credibile, vizibile și puternice la extremismul violent în țări unde acesta este dominant.

În ultimii ani, a fost la modă să privești la provocări ca acestea și să declami că sistemul internațional se deșiră. Nu sunt deloc de acord cu asta. De fapt, văd tocmai opusul. Văd țări care lucrează împreună pentru a negocia acorduri de comerț noi și de perspectivă, care includ circa 70% din PIB-ul global. Văd lumea cum acționează împreună pentru a stopa pandemia Ebola. Văd acțiuni pentru a obține rezoluții pașnice față de amenințarea reprezentată de programul nuclear iranian. Văd cooperare pentru a ajunge la un ambițios acord global cu privire la schimbările climatice și de a reduce dezbinarea în locuri precum Republica Centrafricană, Columbia ori Republica Democrată Congo.

Da, acestea sunt vremuri dificile. Dar văd țări ale lumii care reduc sărăcia extremă, care își îmbunătățesc sistemele de sănătate și nutriția pentru copii, care extind accesul către educația primară și unde crește speranța de viață. Astăzi, mai mult ca oricând în istorie, tot mai mulți oameni au obținut sau se îndreaptă către rosperitate decât oricând în istorie și, în ciuda amenințării din partea extremismului violent, pro-cen-tajul de persoane care mor în con-diții violente a ajuns la cel mai jos nivel din epoca modernă.

Toate acestea s-au petrecut sau se petrec datorită forței pe care o are ordinea internațională. Avem doar nevoie să aducem această realitate în locuri în care ea pare astăzi la milioane de kilometri distanță. Noi suntem norocoși să fim moște-nitorii unor inovatori, ai unor oameni ai faptelor, ai celor care au învins sclavia, plăgile, recesiunile, războaiele mondiale și totalitarismul – oameni care au fost extrem de curajoși în fața unor provocări majore și care au fost cel mai eficienți atunci când au fost supuși unor teste. Acum e rândul nostru. Tes-tele cu care ne confruntăm astăzi ne obligă să ne pregătim și să facem planuri, să ne unim și să apărăm viitorul nostru colectiv în fața paranoiei față de teroriști și criminali. Viitorul încă aparține valorilor universale ale civilizației, rațiunii și domniei legii.  

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă