15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRetragerea Rusiei din Siria: îţi spun adio, dar rămân cu tine

Retragerea Rusiei din Siria: îţi spun adio, dar rămân cu tine

Ruşii şi-au retras brusc trupele din Siria. E o nouă mişcare strategică marca Putin care se bazează pe imprevizibil. Acest truc pune în dificultate cancelariile occidentale pentru că trebuie să-şi regândească strategiile. Trucul lui Putin e bun, îi oferă răgaz şi probabil mai are rezerve pentru unele mişcări strategice. Însă pe termen mediu şi lung nu poate folosi la nesfârşit această mişcare pentru că politica mare are nevoie şi de strategii stabile şi previzibile. În multe domenii e nevoie de regrupare de forţe, de colaborări etc. Prea multe mişcări „imprevizibile“ pot accelera haosul şi aşa destul de mare şi care a ajuns la un grad de risc ce sperie pe mai toată lumea.

Ruşii ne anunţă că şi-au îndeplinit oficial misiunea. Care? Mai întâi, să „stabilizeze puterea legitimă din Siria pentru a pune bazele unei negocieri -viitoare“ şi, în al doilea rând, „eliminarea grupurilor importante teroriste din Siria şi -protejarea Rusiei de posibilele atacuri teroriste“, ne explică Putin.

Ce a urmărit Rusia? Stratfor, vocea neoficială a politicii americane, ne explică scopurile urmărite de Rusia în Siria cam aşa. Primul: susţinerea lui Bashar al-Assad şi extinderea intereselor Rusiei în zonă. Doi: verificarea şi demonstrarea forţelor armate ale Rusiei în faţa Occidentului. Trei: lupta cu terorismul. Patru: dar nu în ultimul rând, susţin cei de la Stratfor, Rusia are un scop legat de prezenţa sa în marea diplomaţie geopolitică.

Într-un fel observaţiile celor de la Stratfor sunt corecte, doar că accentele sunt puţin altele. Adică eu aş citi textul analiştilor americani nu în mod obişnuit, de la stânga la dreapta, ci de la dreapta la stânga. În definitiv, scopul ultim al Kremlinului, pentru care Putin este dispus să joace foarte riscant, este acela de a repune Rusia la masa celor 2-3 jucători globali importanţi. Va reuşi? Asta este altă întrebare. Însă mişcarea din Siria a dovedit că Rusia încă mai poate produce surprize de anvergură, chiar dacă îi lipsesc din dotare arme importante precum economia, finanţele şi anumiţi parteneri strategici.

Zilele acestea, mai toţi experţii occidentali şi ruşi întorc pe toate părţile această poveste. Întrebarea centrală este următoarea: este un succes sau un insucces intervenţia Rusiei în Siria? Oricum am tălmăci şi răstălmăci istoria, sunt câteva lucruri clare. Da, Bashar al-Assad şi armata lui nu au câştigat, însă nici nu au fost distruşi în totalitate, cum se aşteptau. Iar poziţia pe care o au acum le dă puterea renegocierilor politice în noul context creat. Asta mai întâi. În al doilea rând, chiar dacă Rusia anunţă că se „retrage“, ea de fapt nu pleacă nicăieri. Rusia rămâne cu două baze militare în Orientul Apropiat: prezenţa forţelor maritime şi aviatice. Dacă în urmă cu un an acest lucru părea de neimaginat, acum pare o prezenţă legitimă, iar acesta este un câştig imens al strategilor şi al armatei ruse. Şi, nu în ultimul rând, ruşii au dovedit că dispun de o armată funcţională şi că pot avea rezultate militare cam de acelaşi calibru cu NATO, dar cu cheltuieli mult mai mici: Rusia a cheltuit 2,5 mil. $/zi, coaliţia – 11,4 mil. $/zi.

De ce s-a retras Rusia acum? Sunt mai multe puncte de vedere şi speculaţii. În general, mişcările politicii externe rusești de tip „surprize imprevizibile“ sunt mişcări care deschid simultan mai multe posibilităţi, dar şi eventuale blocaje. Ce urmăreşte Rusia? Se urmăreşte deblocarea embargoului occidental impus Rusiei, se urmăreşte îmbunătăţirea poziţiei de putere în următoarea rundă de negocieri care va avea loc curând la Geneva, se urmăreşte îmbunătăţirea prestigiului şi imaginii Rusiei etc.? Vom vedea. Cert este că, în acest moment, Rusia a devenit un element de neocolit în politica din această regiune de conflict, regiune care acum câţiva ani era locul de „joacă“ doar al puterilor occidentale.

Poate însă vestea cea mai bună din această istorie este aceea că „retragerea“ Rusiei, aşa cum arată ea acum, reduce la minimum un posibil conflict între Rusia şi Turcia, care ar arunca în aer nu doar această regiune. Cert este că Rusia pare să se folosească de activarea forţelor kurde care anunţă că vor un stat nou în coasta Turciei şi care ar putea face treaba Rusiei fără ca ea să fie implicată direct.

Mie mi se pare însă că politica externă a Rusiei seamănă tot mai mult cu politica externă a SUA. Ea se aruncă în joc -pentru o „idee măreaţă“. Se aruncă în joc de obicei cu forţe armate. Produce sau amplifică un război local folosind cu cinism realitatea în interes propriu. După -care anunţă „misiune îndeplinită“ şi se retrage „glorios“, lăsând în urmă un haos şi mai mare. Iar haosul are o putere imensă de a se reproduce şi extinde.    

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă