De ce e publicul român atras de teorii grandioase şi vagi şi de genul speculativ, şi nu de argumentaţia logică sau de cercetarea empirică? Cum a ajuns marketingul să joace un rol aşa de important în promovarea cărţii în România? E publicul român mai snob ca altele? Există mai puţin pluralism decât ne-am aştepta în presa intelectuală românească şi din ce cauză (cenzură, paradigme sistem dominante etc.)? Din partea unui expert în comunicare cum e dl Matei nu înţeleg concentrarea eseurilor din carte, care par toate replici la primul,  pe elita intelectuală, cu alte cuvinte pe comunicator, când înţelegerea publicului şi a mijloacelor de comunicare ar fi fost esenţiale. Pe scurt, deşi autorii remarcă şi lucruri indiscutabil adevărate, ei nu reuşesc să producă o critică mai întemeiată metodologic decât materialul pe care îl critică. Nici abordarea, nici biografia nu îi deosebesc de cei pe care îi atacă aşa de mult cum îşi închipuie ei, nu mă conving că plâng după experţi şi nu au construit acest atac decât ca o formă de autoafirmare.

Eu însă am vânat ani de zile experţi români pentru programele SAR, în cooperare fie cu PNUD sau cu Banca Mondială, şi am lucrat mai cu toţi experţii de pe piaţă, editându-le opera în română sau engleză şi ştiu că nu prea avem, de la studii regionale la economie şi educaţie, mai ales din cauza emigrării. Piaţa există, dar nu la noi, şi îi pierdem pe toţi cei pe care i-am vrea. Asta şi cultura noastră, care neglijează cu totul anumite aspecte (câtă lume a pus mâna să citească vreo carte de Keynes de când a început criza, deşi pe bloguri fac ravagii diverse sloganuri vulgarizatoare anti-Keynes), explică aproape în totalitate de ce spaţiul de comentarii e ocupat doar de scriitori fără nici un fel de formaţie. Nu vreau să resping cultura umanistă în numele unui utilitarism vulgar, dar şi o abordare culturalistă presupune o anumită metodologie. Vasile Ernu, de exemplu, în recentul lui Manifest al cărţii, are o asemenea abordare, i-aş comanda oricând o lucrare pe politici culturale sau de educaţie dacă aş conduce inexistentul centru de gândire al Guvernului român. Dar nu sunt mulţi ca el, pentru că Literele, la noi, nu oferă o formaţie, înveţi cel mult o limbă. Apoi, există şi reversul medaliei: experţi fără cultură, fără un orizont veritabil, ca ăştia care scriu motivaţii la proiectul de lege Funeriu mestecând o nouă limbă de lemn cu competenţe şi abilităţi şi care, până una-alta, scot latina din şcoală. Vai de capul nostru! (Va urma)