Disputa dintre Ministerul Educatiei si Universitatea "Spiru Haret" ma pune intr-o situatie opusa celei a rabinului – aceea de a spune, dupa ascultarea argumentelor, ca nici una dintre parti nu are dreptate.
Universitatea condusa de familia Aurelian Bondrea, fost apparatchik al regimului comunist, nu este cea mai rea dintre institutiile de invatamant superior. Prin proportii insa, depaseste limitele bunului-simt. Daca toti absolventii de liceu dintr-un an insumeaza cam 175.000 de persoane, constatam ca cele 56.000 de diplome pe care le acorda aceasta universitate acopera cam o treime din cohorta.
Marea "gaselnita" prin care se obtin asemenea productii de licentiati se numeste ID – invatamant la distanta, metoda prin care un profesor poate examina intr-o singura sesiune 10.000 de studenti. Nu neg ca se poate face un test-grila pe baza caruia sa poata fi calculate automat punctaje unui numar nelimitat de candidati.

Dar actul educational serios presupune interactiune intre profesor si student. Or, postarea pe internet a unui curs, oricat de bun, nu inlocuieste activitatea de indrumare ce-i revine profesorului. Ma indoiesc ca profesoara care a certificat insusirea cunostintelor a putut raspunde intrebarilor, fie si transmise prin e-mail, ale miilor de invatacei – afara de cazul in care acestia sunt complet dezinteresati de a invata si au drept unic obiectiv obtinerea unei diplome.
Ca unul care a absolvit o (singura) facultate, stiu ca asta a insemnat studierea a sute de lucrari de specialitate, participarea la discutii in seminarii, efectuarea de lucrari practice si multe altele. Recunoscandu-mi limitele intelectuale, mi-e greu sa inteleg cum reuseste o singura persoana (extrem de dotata) sa obtina 10 (zece) licente la aceasta universitate, in sapte ani, timp in care a fost si salariat.

Nu intru in detalii juridice, nu discut valabilitatea acreditarilor, nici pe cea a titlurilor academice ale cadrelor didactice de la "Spiru Haret". Constat numai ca exista aici premisele unei degradari a actului educational, ca este cel putin dubioasa calitatea cunostintelor absolventilor, singura care, in cele din urma, ar trebui sa ateste valabilitatea diplomelor. Este nedrept ca aceasta caricatura poarta numele celui care a pus bazele invatamantului romanesc modern.
De cealalta parte, nu pot sa nu observ ca invatamantul superior in ansamblu este bolnav. A crescut repede si necontrolat (aveam in 1989 cei mai putini studenti din Europa, raportati la numarul populatiei, astazi tindem sa avem printre cei mai multi), dar subfinantarea ramane cronica. A scazut calitatea selectiei la admitere, indeosebi in urma cresterii numarului locurilor cu plata din universitatile de stat.

Pe de alta parte, marirea numarului de facultati nu s-a bazat (cel putin la inceput) pe existenta unor cadre didactice bine pregatite; combinat cu selectia negativa datorata salariilor mici, acest fenomen a dus la scaderea calitatii corpului didactic. Criteriile de acreditare (atat a unitatilor de invatamant, cat si a cadrelor didactice) sunt in buna masura netransparente, ambigue, formale.
Fenomenul "Spiru Haret" este doar cea mai vizibila consecinta a disfunctiilor din sistem. Doamna ministru Andronescu a parut a apuca taurul de coarne; in realitate, actiunea este ineficienta, fiind intreptata impotriva unuia dintre efecte, nu a cauzei. Scoaterea intempestiva din sala de examen a absolventilor cu diplome presupus nevalabile a fost o actiune pompieristica, atat timp cat colegi ai acestora profeseaza in baza acelorasi studii.

Un efect pozitiv al actiunii Ministerului Educatiei exista: a deschis o discutie publica asupra problemelor invatamantului superior. Discutie care se cuvine purtata fara pasiuni si care sa duca la generarea de solutii radicale. Pachetul de legi promovat de catre Presedintie poate constitui aceasta solutie, dar ministerul de resort are dreptul de a decide daca este cea buna. Oricum, o rezolvare trebuie gasita, si repede.