Reforma statului înseamnă construirea autonomiei statului faţă de interesul privat, eliberarea lui de reţele, de la Radu Mazăre la Elena Udrea, de la academicienii prăfuiţi la noii intelectuali clientelari. Până acum, DNA şi ANI par instituţiile care au cel mai mare potenţial să-l apere, deşi nu e suficient.
Din acest motiv discuţiile de la Cotroceni despre schimbări ale republicii care necesită consens naţional sunt, în majoritatea lor, inutile. Cei care propun marile reforme zilele astea fie au agende ascunse, fie nu le înţeleg bine ei înşişi rostul şi consecinţele. Şansele de a fi adoptate cred că le înţelegem cu toţii însă: sunt minimale. Ce vrea Băsescu nu va fi votat de două treimi din Parlament. Ce vrea Parlamentul nu va fi votat de popor. Dar nu e nici o pagubă. Bătălia pentru autonomia statului nu se duce în Constituţie, ci în tribunale, la vot şi în viaţa de fiecare zi. Măcar să o ducem noi pe aceea.

Dr. Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin