21.2 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSpecialAntonescu şi Departamentul de Stat

Antonescu şi Departamentul de Stat

Oligarhia politico-financiară de la Bucureşti are nevoie, pentru a se menţine netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preţ ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituţiilor europene.

Când preşedintele interimar, Crin An­to­nescu, declară, la finele unui interviu, că, în cazul unor alegeri prezidenţiale, se te­me mai puţin de eventuali contra­can­di­daţi, precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Opres­cu, decât de „De­par­ta­men­tul de Stat” (al SUA), de­cla­raţia anun­ţă nu numai un mod de gândire, ci şi un ve­ritabil nou program po­litic.

Cum atitudinea foarte cri­tică a Occidentului (Uni­u­nea Europeană şi SUA) fa­ţă de poziţiile şi acţiunile gu­vernării USL nu mai poa­te fi explicată (decât poate pentru „idioţii utili”, vor­ba lui Lenin) prin, chi­pu­ri­le, dezinformările prac­ti­ca­te de Băsescu, Monica Ma­covei, Cristian Preda şi „ocul­ta” ICR, noua pu­tere a fost nevoită să facă un pas mai departe. Cu asta, ea şi-a mărturisit în fapt o filosofie politică pe care, până acum, s-a străduit s-o as­cun­dă: Occidentul (re­pre­zentat simbolic de Mark Gitenstein, Phi­lip Gordon, Bar­roso sau Viviane Reding) este nu atât rău informat, cât „partizan”. De ce? Fiindcă, ni se explică, Băsescu ar fi fost (şi ar putea fi în continuare) un actor comod şi obe­dient pe scena europeană şi euroatlantică, desigur în defavoarea in­te­reselor Ro­mâ­niei. Există aici un anumit adevăr pe care e bine să-l evidenţiem.

Ni se spune astfel, abia mascat, că, din pers­pectiva noii puteri, interesele Ro­mâ­niei nu mai sunt nici alinierea fidelă la politica americană în zonă, nici, pe de altă parte, susţinerea planului de integrare avan­sată europeană, susţinut de Ger­ma­nia, şi care presupune, în esenţă, un con­trol riguros european al bugetelor na­ţionale. Într-adevăr, preşedintele Băsescu a fost un fidel aliat al Statelor Unite, ac­ceptând trimiterea de soldaţi români în Irak şi Afganistan şi intervenind prompt, atunci când Guvernul Tăriceanu, brusc, a încercat să retragă trupele din Irak. Bi­ne­înţeles, „scutul” de la De­veselu intră şi el în acest bilanţ pozitiv pentru Bă­sescu. As­e­menea gesturi nu se uită pe plan di­plo­matic, aşa cum nici „jocul dublu” al libe­ralilor nu a fost, cu siguranţă, uitat.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Becali pregătește încă o mutare! FCSB și-a asigurat un nou jucător U21

Gigi Becali a anunțat că FCSB a transferat un nou fundaș lateral U21, iar Mihai Stoica a dezvăluit că este vorba despre Luca Stancu.FCSB...

Franța își etalează forța militară de Ziua Națională

Aproape 6.700 de militari vor defila pe Champs-Élysées, iar România va participa cu un detașament al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”Franța organizează, marți, o...

De la Fuente invocă lecțiile istoriei! Mesajul surprinzător înaintea semifinalei cu Franța

Selecționerul Spaniei spune că echipa sa este pregătită să sufere pentru calificarea în finala Campionatului Mondial.Luis de la Fuente a prefațat semifinala Campionatului Mondial...
Ultima oră
Pe aceeași temă