Alegerile primare americane se vor încheia la jumătatea lunii iunie, dar după votul din Indiana a devenit limpede că pentru președinția Statelor Unite din 9 noiembrie a.c. se vor confrunta Hillary Clinton și Donald Trump.
Din perspectiva multor analiști, candidata Partidului Democrat reprezintă sistemul american, cu bunele și relele sale, pe când candidatul Partidului Republican exprimă nemulțumirile insurgenților. Din 1912, când fostul președinte Theodore Roosevelt a ratat nominalizarea, republicanii n-au mai fost atât de dezbinați în campania pentru primare și nici democrații atât de surprinși de evoluția acestora. Ca și Roosevelt, Trump și-a enervat și divizat propriul partid cu declarații necontrolate și cu acuzația că îl sabotează sau îi fură voturile. Spre deosebire de Roosevelt, el și-a adjudecat candidatura la prezidențiale, chiar dacă o vreme nimeni nu l-a luat în serios.
Până în această fază a competiției, experiența și moderația s-au dovedit mai puțin atractive decât spectacolul mediatic și temperamentul conflictual. Candidatura lui Hillary Clinton a fost acceptată de majoritatea membrilor democrați ca un rezultat inevitabil. Rivalul ei s-a impus în formațiunea republicană, în pofida convingerii multor lideri ai partidului că un asemenea deznodământ ar fi trebuit evitat. Clinton are mai mulți susținători tăcuți și mai puțini admiratori entuziaști, pe când Trump e adulat sau contestat visceral, bucurându-se totuși de mai puțină încredere din partea fanilor înscriși pe listele republicane.
În cursa pentru nominalizare, pentru Hillary Clinton background-ul politic și renumele familiei au fost mai degrabă o povară decât un avantaj. În schimb, lui Donald Trump, ușurința de a distorsiona realitatea și capacitatea de a se dezice de propriile afirmații i-au adus mai degrabă consolidarea șanselor decât compromiterea lor. Deși deciși să blocheze instalarea lui Trump la Casa Albă, adepții lui Hillary Clinton sunt exigenți și deloc fervenți, neezitând să amendeze chiar și pe ultima sută de metri orice greșeală a acesteia în campania pentru primare, așa cum au făcut-o recent în statul Indiana. Aici, Hillary Clinton avea prima șansă, dar, fiind deja sigură de nominalizare, a început să se concentreze pe strategia pentru alegerile din toamnă mai devreme decât ar fi fost cazul.Tocmai de aceea, 52,7% din alegători au optat pentru Bernie Sanders, deși era clar că el nu are, de fapt, nici o șansă să o elimine pe contracadidata sa și să-i reprezinte pe democrați la alegerile generale. În schimb, în același stat, Trump și-a pecetluit triumfător nominalizarea, iar Ted Cruz, principalul său competitor republican, a fost nevoit să-și anunțe imediat retragerea.
Pentru această victorie, au fost aruncate în luptă arme propagandistice și informații șocante, nu neapărat de producție autohtonă. Chiar în pragul bătăliei pentru Indiana, Trump a recurs la o poveste de senzație, susținând că tatăl lui Cruz ar fi participat la asasinarea președintelui Kennedy. În echipa de campanie a lui Trump se află și foști angajați ai unor companii private de securitate, alături de militari în rezervă și experți în contraterorism, dar enormitatea unei asemenea afirmații poate fi cu greu pusă pe seama intelligence-ului american și a disensiunilor dintre agenții.
Din ianuarie încoace, dezamăgirea și criticismul față de neîmplinirile ultimelor decenii din politica americană au fost îndreptate mai ales împotriva doamnei Clinton, deși partidul lui Trump s-a aflat la putere în intervalul 2001-2009. Printr-o abilă strategie de transfer, până și situația din Orientul Mijlociu i se impută mai mult soției ex-președintelui Bill Clinton, decât republicanilor, care au declanșat și gestionat războiul din Irak. Pe acest subiect, Donald Trump s-a poziționat zgomotos încă din start împotriva propriului partid, iar majoritatea votanților i-au acceptat piruetele, dornici de schimbare și încântați de agresivitatea discursului său naționalist.
Fosta Primă Doamnă are de înfruntat la nivel național (inclusiv în tabăra democrată) opoziția celor sătui de politica de clan și tocmai pe acest fenomen de saturație și-a impus Donald Trump popularitatea. Fostul magnat de presă a transformat teama de necunoscut într-un aliat și a folosit impredictibilitatea pentru a-și atrage simpatia celor dispuși să răstoarne ierarhiile politice. Imediat ce nominalizarea lui Trump a devenit de neevitat, senatoarea republicană Elizabeth Warren a lansat însă un apel către democrați “să coopereze cu adversarii lor tradiționali pentru ca afaceristul care incită la violență să nu ajungă la Casa Albă”. El și-a bazat campania pe “rasism, sexism și xenofobie“ – avertizează Warren pe rețelele de socializare -, “și ceea ce urmează va testa caracterul nostru al tuturor, republicani, democrați și independenți“. Dacă renunță la limbajul contondent și la tonul disprețuitor,Trump riscă să piardă loialitatea extremiștilor, fie ei islamofobi, anti-imigrație, anti-elite sau anti-NATO. Dacă nu renunță, îi poate pierde pe toți cei care gândesc ca senatoarea Warren.
În tabăra democraților a fost lansat oficial concursul pentru selectarea celui mai bun vicepreședinte care să facă echipă cu Hillary Clinton până la alegerile din toamnă și după aceea. Staff-ul lui Trump încearcă să structureze strategia prin care controversatul candidat republican își poate învinge rivala la scrutinul prezidențial. El mizează pe independenți și nehotărâți, dar și pe noi demascări compromițătoare care ar putea destabiliza tabăra democrată și reface unitatea pierdută a taberei republicane. Dacă măcar o parte a establishment-ului antidemocrat își face iluzia că îl poate îmblânzi pe Trump după ce acesta devine președinte, e posibil să asistăm nu doar la distanțări, ci și la solidarizări estivale relevante.
În paralel, întreaga lume se preocupă de evaluarea impactului internațional pe care l-ar putea avea instalarea la Casa Albă a unuia sau altuia dintre cei doi candidați. Un sondaj recent arată că în țările Grupului G20, cu excepția Rusiei, majoritatea covârșitoare a populației și-ar dori ca viitorul președinte american să fie Hillary Clinton. Chiar dacă în unele țări europene liderii politici naționaliști se declară de partea lui Trump, cei mai mulți dintre cetățenii intervievați îl consideră periculos și impredictibil. În schimb, în Federația Rusă, unde liderul de la Kremlin îl apreciază pe Trump ca fiind “foarte talentat” și “cea mai bună speranță”, majoritatea covârșitoare a populației l-ar vota fără ezitări, considerându-l “onest și deschis”. “Să o trimitem pe bunica acasă și să alegem brigandul”, a îndemnat pe un post de televiziune din Moscova o personalitate mediatică locală. Presa occidentală s-a referit chiar la un raport al serviciilor secrete rusești prin care Donald Trump era avertizat că se pune la cale un atentat împotriva sa. Acesta s-a grăbit să preia mesajul, acuzând un complot bazat pe complicitatea unor democrați și republicani care încearcă prin toate metodele să mențină la putere establishment-ul detestat de alegători.
Conform unei opinii independente găzduite de agenția Reuters, și în Orientul Mijlociu Hillary Clinton e percepută ca o sursă a răului, iar Donald Trump reprezintă speranța schimbărilor în bine. În Europa, părerile exprimate de liderii politici în legătură cu doamna Clinton sunt mai puțin vizibile decât cele referitoare la Trump. Angela Merkel o susține pe Hillary Clinton, dar o face cu discreție și tact. Marine Le Pen o repudiază însă vehement pe Merkel și îl ridică în slăvi pe Trump. Vocea cancelarului german are acum un ecou mai slab decât vocile liderilor europeni de extremă dreaptă, care se simt legitimați și de curentul pro-Trump. François Hollande nu pare, deocamdată, dispus la opțiune clară, dar e de așteptat că nu se va exprima împotriva doamnei Clinton. David Cameron a fost somat de unul din consilierii lui Trump să prezinte scuze pentru afirmațiile sale critice la adresa candidatului republican, iar știrea a fost difuzată excesiv, chiar dacă premierul britanic nu s-a scuzat. Un parlamentar german declara zilele trecute că Trump e amenințare la adresa unității europene, deși această unitate e amenințată din multe alte părți trecute cu vederea la Berlin.
Într-un reportaj BBC, tineri moscoviți, școliți și arătoși, unii dintre ei vorbind perfect engleza, argumentau de curând, cu aplomb, de ce îl admiră pe Trump, care “se aseamănă cu Putin”, “arată bine” și “ spune lucrurilor pe nume”. Așadar, rușii pariază, cu mic cu mare, pe victoria republicanilor la prezidențialele din SUA, uitând că i-au detestat decenii la rând, și multe țări arabe se arată dispuse să le urmeze modelul. În schimb, europenii se declară optimiști în legătură cu alegerea lui Hillary Clinton, pe motiv că Donald Trump le provoacă frică și insecuritate.
Jocul e pe muchie de cuțit și, cel puțin până la consumarea unor runde decisive din duelul Clinton-Trump, șansele fiecăruia dintre candidați sunt de 50% la 50%. Rămâne de văzut dacă alegătorii americanii vor prefera să aducă la Casa Albă o femeie aparent obosită după atâția ani de implicare în politică și administrație, dar mai puțin flexibilă decât și-o doresc inamicii SUA, sau un afacerist războinic cu energii neconsumate, care a demonstrat deja că nu se teme nici de compromisuri, nici de ridicol.
Aceste opinii aparțin autoarei și nu implică responsabilitatea MAE
