De ani de zile, unii consumatori industriali și furnizorii reglementați se luptă cu îndârjire să blocheze liberalizarea pieței gazelor; și azi, în ședința de Guvern, e probabil că vor și reuși, dacă nu să amâne liberalizarea (discutată pentru 1 iulie sau 31 decembrie), măcar să mai „înghețe“ prețurile niște luni. După care, vor urma presiuni să nu se liberalizeze de la 31 decembrie 2014, ci peste câțiva ani. Argumentele pe care le veți auzi sună cam așa:
1 Piața nu e pregătită pentru liberalizare. Nu avem SCADA la Transgaz, nu avem piață de echilibrare, nu avem „codul rețelei“ (cod comercial al pieței angro). Ca urmare, avem nevoie de „o perioadă tranzitorie, un nou calendar“.
2 Economia nu va suporta. Avem o economie energointensivă, vor rămâne pe stradă 500.000 de șomeri și se va prăbuși economia, că industria energointensivă e 15-20% din PIB.
3 Avem concentrare prea mare pe piață, sunt doar doi jucători interni (Petrom și Romgaz) și o singură sursă reală de import (Gazprom). Liberalizarea nu va duce la prețuri competitive, ci la prețuri mari.
Să demontăm pe rând aceste argumente.
1 Piața nu va fi niciodată pregătită, pentru că „lipsa de pregătire“ e cel mai bun pretext pentru amânarea liberalizării. Am avut deja două calendare, unul în strategia energetică din 2003 (Road Map); altul negociat în 2012 cu Comisia Europeană, care ne-a păsuit, deși piața ar fi trebuit să fie liberalizată din 2007 și paritatea prețurilor la import ar fi trebuit să se atingă de prin 2010. Ambele calendare conțin mult mai mult decât o creștere graduală de prețuri, cum lasă acum să se înțeleagă oponenții liberalizării: cuprind toate măsurile, „SCADA“, „codul rețelei“, „bursa de gaze“, „piața de echilibrare“ pe care, chipurile, le așteptăm ca să liberalizăm piața. De ce nu s-au făcut până acum, dacă știm de mai bine de un deceniu că piața se va liberaliza?
Mai mult, în primăvară, când lumea știa că piața pentru consumatorii industriali se liberalizează de la 1 iulie, Transgaz promisese că face SCADA, codul rețelei și piața de echilibrare în toamnă. Aud că zilele acestea a revenit și a spus că, poate, vor fi gata la primăvară. Ce dovadă mai bună că se întârzie intenționat, ca să se amâne sine die liberalizarea?
2 Teoretic, piața pentru marii consumatori industriali, gen Interagro, Azomureș, Mittal și alții, e liberalizată de ani de zile. Ei cumpără și vând liber în piață, în contracte bilaterale, trebuie doar să respecte o structură de „amestec“ de gaz intern și gaz de import impusă de stat (să zicem, să cumpere 80% gaz intern și 20% gaz de import). Faptul că există acest „amestec“ e o aberație în sine. Dar prețurile sunt liber negociate. Cum se face că tocmai acești mari consumatori fac azi scandal, dacă ei deja sunt liberalizați?
În trecut, prețurile din piața reglementată (să zicem 150 USD/1.000 m3, prin 2009) erau numai bune ca Romgaz să spună „n-am altă referință de preț, îi vând lui Interagro la prețul reglementat“, plus discount, că nu-i așa, mare consumator, zice DIICOT-ul ce-o zice. Ani de zile, așa s-a făcut business-ul. Până prin 2012, lucrurile erau și mai clare, consumatorii liberalizați se puteau întoarce oricând în regim reglementat, a trebuit să facă scandal Comisia Europeană cu câteva infringement-uri ca să ne potolim. Faptul că e nevoie de referința asta falsă se vede din scandalul făcut de dl Niculae în primăvară că „să se facă un preț de referință“ și că Romgaz și Petrom
n-au priceput că „72“ (RON/MWh, prețul din calendar de la începutul anului), care este acum ca o referință de preț minim pentru impozitul pe veniturile suplimentare din liberalizare, e prețul la care ar trebui să primească contracte.
Așadar, pentru marii consumatori industriali, faptul că se liberalizează piața ar trebui să nu-i preocupe. Îi preocupă doar pentru că piața reglementată le oferă o falsă referință de preț, cu care pot pune presiuni pe producători. În realitate, ar trebui să-i lăsăm în pace pe marii producători și marii consumatori să se certe între ei și să încheie contracte în mod liber, că au puteri de negociere relativ egale.
Apoi, argumentul că economia s-ar prăbuși din cauza prețurilor mari pentru energie pur și simplu nu sună plauzibil. Singurii pe care i-am auzit să se plângă că nu pot suporta prețurile mari la energie sunt Mittal, Alro, Interagro, eternii beneficiari de contracte și relații preferențiale cu statul – dar niciodată Dacia, de pildă.
Nu în ultimul rând, poate confundăm cauzele cu efectul: poate economia noastră e energointensivă TOCMAI din cauză că industria ineficientă a primit, în permanență, energie ieftină. De aceea suntem acum de 3 ori mai ineficienți energetic (consumăm de 3 ori mai multă energie pe unitatea de valoare adăugată) decât media UE. Poate că, dacă n-am fi dat energie ieftină unor clienți favorizați în ultimii 25 de ani, n-am fi ajuns aici, bașca probleme majore de a ne atinge țintele asumate de eficiența energetică!
În plus, dacă vorbim de sprijinul pentru marii consumatori, un asemenea sprijin ar trebui dat transparent, și numai după ce evaluăm ce au făcut acești mari consumatori cu sprijinul de care au beneficiat în deceniile trecute. Au investit cumva în eficientizarea producției? Au construit ceva eficient, cu valoare adăugată mare, așa cum încearcă să-și câștige competitivitatea globală tot restul economiei europene?
Singurii de care ar trebui să ne preocupăm cu adevărat sunt cei 170.000 de consumatori IMM-uri de care vorbim că s-ar liberaliza. Însă pentru aceștia soluția e un ANRE puternic care să-i forțeze pe toți furnizorii să facă oferte, nu să tolereze ca cei 170.000 să rămână „captivi“ la EON și GDF. ANRE trebuie să oblige furnizorii să facă oferte de preț și să-și publice pe site calculatoare de preț, ca lumea să poată ști cât i-ar costa în total un contract; să autorizeze alte website-uri care fac comparații de oferte și-ți găsesc cea mai bună ofertă în funcție de profilul de consum. Fără asta, vom avea mereu probleme să liberalizăm piața, și mereu scuze să n-o facem!
Ni se mai spune că e greu de liberalizat piața, că avem nevoie de mecanisme de piață pe deplin funcționale înainte să liberalizăm. Aș aminti aici scurt exemplul Poloniei, care seamănă destul de mult cu cazul nostru: dacă în 2011 piața era integral reglementată, pentru consumatorii casnici și industriali, s-a adoptat un calendar de deschidere a pieței, simultan cu obligarea companiei dominante (PGNiG) să ajungă să liciteze transparent 9,4 mld m3 pe an (70% din piață), transparent, într-un Virtual Trading Point, în contracte anuale (o dată cu reducerea graduală a vechilor contracte cu clauze restrictive, ex: take or pay). Participanții la piața angro au fost obligați să tranzacționeze o anumită cotă de gaz prin „bursă“: 30% de la 1 iulie 2013, 50% de la 1 ianuarie 2014, 70% din 1 iulie 2014. Chiar în baza acestor tranzacții și a unei piețe care devine lichidă și cu preț relevant, consumatorii mari conectați la rețeaua de transport urmau să fie liberalizați la 1 iulie 2013; consumatorii mari conectați la rețele de distribuție de la 1 ianuarie 2014; iar ceilalți non-casnici de la 1 iulie 2014.
Mai mult, chiar noi avem exemplul liberalizării pieței de energie electrică și construcția OPCOM în 2003-2005, care s-a făcut tot în etape,
într-un proiect al Băncii Mondiale:
– O parte din contractele cu gaz, toate cele care se încheiau bilateral, au trebuit încheiate doar transparent, pe OPCOM, cu prețuri, cantități, durate publicate. Exact asta se poate face chiar de acum la gaz.
– Apoi s-a construit platforma de tranzacționare spot (și nici la gaz nu avem nevoie instantaneu să funcționeze o piață spot acum, ca să „liberalizăm“ piața): OPCOM a beneficiat de consultanță/a cumpărat platforma electronică de la bursa nordică Nordpool. Simultan s-a scris codul comercial al pieței angro printr-o consultanță dată ANRE. Și la gaz, după ce dăm drumul la tranzacții pe bursă acum, contracte lunare sau anuale, putem construi în liniște piața de echilibrare, spot, cod comercial.
– Apoi s-a instituit obligația ca pe platforma spot a OPCOM să se tranzacționeze 5-10-15% din energia din piață.
Pe scurt, n-am „așteptat să se alinieze planetele“ nici când s-a liberalizat piața de energie electrică.
În ceea ce privește concentrarea pe piața angro, România stă mult mai bine decât alte țări. Într-o piață angro intră în competiție producătorii între ei și cu furnizorii. Mai bine decât noi la capitolul concentrare pe piața angro stă, de pildă, Olanda, care are doar 3 surse concentrând 93% (din care cea mai mare parte e acoperită de un singur producător). Olanda are un sistem comercial și o bursă bine puse la punct, cu prețuri apropiate de celelalte hub-uri europene de gaze, iar piața este integral liberalizată. Poate că, în schimb, ar trebui să renunțăm la stupidul mecanism de „coș“ („amestec“), unde toată lumea trebuie să cumpere X% din producție internă și (100-x)% din import, ceea ce crește artificial concentrarea din piață: concurează doar import cu import (adică monopol Gazprom) și producția internă cu producția internă. Ca să nu mai spunem că toate complicațiile practice pe care le introduce păstrarea cu sfințenie a mecanismului de „coș“ face ca ANRE să nu se ocupe de altceva decât de monitorizat dacă lumea își face coșul, în toate operațiunile.
Ce nu vă spun EON și GDF:
– Dacă se urmează calendarul, prețurile devin de la 1 iulie semnificativ mai mari decât în piața liberă, iar consumatorii se vor prinde și își vor schimba furnizorul, deci se fac presiuni ca prețurile să fie înghețate la nivelul de azi, 89. De fapt, de câteva luni bune, prețurile pentru furnizarea reglementată sunt un pic peste piața liberă, pentru consumatorii industriali.
Deși prețurile din calendar ar depăși acum cu mult prețurile din piața liberalizată, asta nu înseamnă că trebuie modificat (înghețat) calendarul, ca să înghețăm prețurile încă trei luni sau 6 luni, așa cum veți auzi zilele astea. Pur și simplu, înseamnă că acel calendar, conceput „de convergență“, nu-și mai are rostul, iar consumatorii reglementați ar avea prețuri reglementate mai mari decât în piața liberă. Exact asta trebuie să se întâmple la sfârșitul calendarului de liberalizare: consumatorii să nu mai aibă nici un stimulent să rămână în regim reglementat! Mai mult, nimeni nu se poate plânge de lipsa de predictibilitate: calendarul creșterii prețurilor este publicat de mai bine de 2 ani.
Este din păcate vina ANRE că nu a făcut o informare adecvată pentru clienții industriali și că nu și-a pus la punct mecanisme prin care să se asigure că orice consumator știe că-și poate schimba furnizorul și să oblige furnizorii să răspundă la cererile de ofertă. Dar această problemă e cunoscută de 2 ani de zile, nu mai putem amâna dând vina pe „lipsa de pregătire“.
– Dacă piața se liberalizează, furnizorii reglementați pierd o cotă garantată de piață de cca 16% în total, adică o piață garantată și cu profit reglementat. Din această piață, în ultimii 3 ani, EON și GDF și-au recuperat ajutorul de stat, dat temporar din banii lor, lui Interagro, Azomureș și Elcen în 2009-2010, subvenția aceea pe care o caută acum DIICOT-ul. Realmente, faptul că EON și GDF au fost țepuiți de marii consumatori industriali nu face să fie normal ca pierderea lor să fie acoperită din buzunarul nostru (nu vă temeți, s-a întâmplat deja). Ar fi trebuit să facă scandal atunci, public, contra ajutoarelor de stat date fără notificarea la Comisia Europeană acelorași actori care fac azi presiuni să li se mai dea o dată.
Nu în ultimul rând, ar trebui să ținem cont că, în prețul final, prețul gazului e doar o mică parte. O parte mai mare o reprezintă tarifele de distribuție și de transport, înmagazinare, furnizare reglementată, taxe etc. Să luăm un exemplu, conform Ordinului 22/2014 al ANRE:
La GDF, un consumator B5 (mai puțin producătorii de energie termică) are prețul total reglementat de 138.11 RON/MWh.
În piața liberă ar plăti: preț gaz (coș) + tarife reglementate pentru rețele/monopoluri naturale, adică:
Preț gaz (să zicem, ultima lună publicată de ANRE, martie 2014): preț import x pondere import + preț gaz intern x pondere gaz intern = 89.4 x 86.68% + 112 x 13.32% = 92.4 RON/MWh
Tarife: 29.78 RON/MWh (distribuție GDF) + tarif transport Transgaz volumetric 7.3 RON/MWh + 1.42 RON componentă fixă + înmagazinare (cca 10 RON/MWh/ciclu de înmagazinare)
Total: 92.4 + 29.78 + 7.3 + … = cca 130 RON/MWh, puțin mai mic decât prețul reglementat.
Întrucât tranzacțiile pe OPCOM s-au făcut la cca 89 RON/MWh, dacă prețul reglementat ar crește, prețul final la consumatorul reglementat ar crește cu cca 20 RON (15%), în timp ce prețul liberalizat ar rămâne același la care se încheie tranzacțiile azi. Ăsta nu e un motiv să înghețăm prețurile, ci să informăm pe toți cei 170.000 că asta se întâmplă și că ar obține prețuri mai bune în piața liberă decât la reglementat – adică, piața s-ar liberaliza în sfârșit!
Și nu în ultimul rând, dacă tot ne preocupă atât de mult creșterea prețurilor din cauza liberalizării pentru consumatorii industriali mici: poate că n-ați observat, dar anul acesta, tarifele de distribuție pentru EON și GDF au crescut între 30-40% (!) (Ordinele 21 și 26/2014). În prețul final, asta ar însemna o creștere de cca 6-7%, fără nici o legătură cu liberalizarea prețului la gaz…
Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice în energie și infrastructură la Expert Forum și Candole Partners.
