In Europa noastra de Est, cineva care merge cu bicicleta la lucru e un parlit si un sarantoc... In Occident, aceeasi persoana ar fi catalogata drept un respectabil ecologist si un om de stanga care e preocupat de incalzirea planetara si de respectul pentru ceea ce le vom lasa in urma copiilor. Pana nu mi-au venit in vizita, zilele trecute, niste prieteni din Romania, nu mi-am dat seama de inca un element care separa foarte abrupt Estul de Vestul Europei: bicicleta!...
Prietenii mei din Romania au fost foarte uimiti cand au vazut cata lume duce dimineata copiii la scoala pe bicicleta. Le-am inteles mirarea numai cand m-au intrebat: "Dar nu le e frica? Nu se gandesc la bietii copii?"... Frica?!... E drept ca in ziua aia cadea o ploaie marunta, cum poate sa ploua saptamani in sir in caldarea asta climaterica dintre Bruxelles si Londra.

Bunii mei prieteni nu se gandeau insa la raceala pe care puteau s-o capete copiii din cauza ploii sau ca li s-ar uda ghiozdanul. Nu, ei transpuneau dusul copiilor cu bicicleta spre ceea ce ar insemna acelasi lucru intr-un mare oras al Europei de Est. Acolo, a merge cu bicicleta prin oras este – la propriu – o tentativa sinucigasa. Prin partea noastra a planetei, in lumea fost-comunista, numai un om care nu e intreg la minte isi duce copiii prin oras cu bicicleta la scoala. Copiii pot muri in trafic... E periculos pe strada, printre masini s.a.m.d... La noi, copiii trebuie dusi la scoala cu jeepul, care, ajungand in fata scolii, trebuie oprit cu doua roti pe trotuar sau chiar pe linia de tramvai, cata vreme copiii coboara lent, indiferenti fata de claxoanele din urma si de faptul ca nici tramvaiul nu mai poate trece cat timp ei se dau jos, cu pupaturi, palme si caiete uitate in masina.

si apoi, cum sa mergi, Dumnezeule!, cu bicicleta prin oras, ca un amarat si un "loser", cand e atat de satisfacator sa conduci – cu muzica tare si claxonand – ca intr-o scena din "Mad Max" sau din "soferii Groazei" sau indiferent din care film de actiune, ca si cum strazile orasului ar fi doar un decor de jocuri video. In lumea noastra trebuie sa ai masina –TREBUIE, aici o subliniez emfatic –, iar cand o ai, trebuie sa conduci claxonand. Cine nu claxoneaza nu exista.
I-au mai scandalizat si usurinta, si seninatatea riguroase cu care aici masinile lasate aiurea sunt ridicate de politie si duse intr-un loc de unde nu-ti poti recupera scumpul accesoriu decat platind o amenda de sute de euro. Romanii, pentru care lasarea masinii pe trotuar e un drept, nu inteleg asta. Desigur, si in Occident, in anumite culturi, in special in Germania sau in Italia, masina este adorata si intretinuta cu o grija si o dragoste pe care respectivii soferi nu le-ar arata unei fiinte umane. Insa in culturile mai "low key", care sunt Franta sau Belgia, putini sunt cei care ar fi gata sa-si petreaca weekendul frecand masina cu mana si curatand-o pe dinafara si pe dinauntru cu un amor extatic.

Asa incat prietenii mei au fost dezamagiti de ceea ce au vazut in Belgia. Abia dupa ce au mers la Amsterdam si au vazut ca cei care merg cu bicicleta prin oras sunt aceiasi care fumeaza marijuana – ceea ce este legal in Olanda – au inceput sa vada bicicleta altfel... Poate ca gasim aici un inceput de solutie.