Din 2007, bioeticieni din nouă state central și est-europene se întrunesc anual pentru a discuta chestiuni actuale legate de viața omului. Mai exact, aceștia sunt membri ai Asociației Bioeticienilor din Europa Centrală (BCE), de profesie eticieni, teologi catolici sau ortodocși, dar și medici, juriști, publiciști ori figuri marcante ale ierarhiei bisericești. Conferința din anul academic 2015-2016, desfășurată în perioada 23-25.10.2015, în Viena, a fost consacrată temei „Aspecte etice ale pedagogiei sexuale la vârsta copilăriei“. În cele ce urmează redau publicului românesc teologic și secular traducerea raportului conferinței[1], alcătuit de conducerea asociației, în persoana profesoarei Sigrid Müller:
„Inovațiile în domeniul pedagogiei sexualității se izbesc tot mereu de rezistență în biserici și în asociațiile creștine. În acest sens nu se relevă o imagine unitară pentru întreaga Europă. În anumite ţări pedagogia sexualității rămâne o temă tabu. De aceea nu se discută despre ea nici în școli sau în spațiul public, nici în familii, chiar dacă referitor la acest subiect mamele au o mai mare deschidere de a oferi informații decât tații. În alte state există deja cursuri pe tema sexualității bine înrădăcinate în sistemul de învățământ, care se desfășoară din prima clasă școlară până în clasele de absolvire. În Austria tema apare ca temă transversală în diferite discipline din învățământul școlar; însă adesea cursurile şcolare se limitează la transmiterea purelor fapte biologice, adesea şi datorită faptului că profesorii înșiși se simt cumva incomod atunci când tratează această temă. Anumite școli finanțează workshop-uri cu pedagogi privind sexualitatea, cu care se pot discuta aceste teme.
Acum, de ce există o rezistență așa de mare din partea Bisericii? În acest sens Biserica Romano-catolică nu este deschizătoare de drumuri, ci privește tema deja mai diferențiat decât multe grupări creștine evanghelice. De multe ori frica este cea care pur și simplu incită la rezistență: teama că părinții își pierd influența asupra educației sexuale a copiilor; sau teama că copiii sunt confruntați prea devreme din exterior cu tema sexualității; sau teama că copiii, din cauza lămuririi orientărilor sexuale în societate, ar putea fi zdruncinați emoțional în ceea ce privește identitatea lor sexuală personală; sau teama că modelul căsătoriei și al familiei, ca loc pentru sexualitatea practicată, nu este tematizat în cursuri sau este înlocuit de o atitudine de bază de tipul „orice este permis“.
Conferința Asociației Bioeticienilor din Europa Centrală (BCE) și-a ales pentru actuala sesiune anuală această temă, deoarece nu doar în Austria, din cauza decretului actualizat recent privind pedagogia sexualității, ci şi în numeroase state vecine, din cauza discuțiilor referitoare la discriminarea de gen (Gender-Diskussion), s-a ajuns la scenarii catastrofice, prin care a fost dificil să se constituie o sentință rațională. De aceea, conferința a avut drept scop să le permită participanților o familiarizare obiectivă (susţinută de experţi) cu această temă. Pentru aceasta au fost invitați colegi din domeniile pedagogia sexualității şi psihologia sexuală. Printr-un mare angajament, aceștia au oferit o privire de ansamblu asupra unui acces pedagogic conform cu vremurile la această temă a sexualității, cât şi a implementării sale concrete posibile în contextul grădinițelor şi școlilor (Dr. Karlheinz Valtl, Centrul pentru Formarea Profesorilor, Universitatea din Viena, pedagog sexual cu specializare în domeniul formării şi perfecționării în pedagogia sexualității).
În plus, ei au transmis o privire de ansamblu asupra dezvoltării psihologice sexuale, de la naștere până la vârsta tinereții, şi a posibilelor implicații moral-teologice (DDr. Jochen Sautermeister, Universitatea din München/Bonn, psiholog, teolog moralist şi consultant psihologic pe teme privind căsătoria şi familia). Mai mult decât atât, ei au introdus tema modului de înțelegere a sexualității de către secția europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi au prezentat implementările concrete posibile ale aceleiași teme în practică (Ped.-Soc. Lic. Olaf Kapella, Institutul pentru cercetări privind familia, Universitatea din Viena, pedagog şi terapeut sexual).
O perspectivă fundamentală, abordată de toți cei care au susținut referate, a fost înțelegerea sexualității în sens larg. Această accepțiune mai largă a sexualității nu se poate explica doar prin faptul că acest concept abia dacă permite o definire exactă, motiv pentru care necesită explicarea prin nenumărate aspecte, ci şi prin perspectiva că sexualitatea nu este o componentă separabilă de existenta umană. Mai degrabă, de la prima dezvoltare a omului, sexualitatea este un factor determinant, care se exprimă de la diferențele cromozomiale, trecând prin gonade și până la formarea organelor sexuale, precum și gestiunea hormonală controlată de acestea. De aceea omul nu se poate defini, în principiu, decât ca ființă eminamente sexuală.
O a doua concepție de bază a fost aceea că la baza pedagogiei sexualității în Europa se află această accepțiune a sexualității, care determină un spectru foarte larg a tot ceea ce înseamnă în acest sens educația pedagogică sexuală, adică stimularea percepției senzoriale (de exemplu, prin configurarea bogată în fantezie a gustărilor dintre mese la grădiniță), la fel ca și capacitatea de a exprima propriile sentimente și de a putea percepe empatic ceilalți oameni și de a putea interacționa pe bază de parteneriat.
Important este și să învățăm să impunem limite celorlalți oameni, atunci când aceștia ne violează sfera intimă, sau de a putea permite cuiva accesul conștient la propriul corp. Un accent semnificativ este în acest sens dezvoltarea unei capacități de exprimare, care să le permită copiilor, tinerilor și persoanelor mature să-și descrie sfera intimă prin cuvinte adecvate, obiectiv şi valorizant, nu însă peiorativ. Adesea părinților le vine greu să discute despre acestea şi, prin urmare, atunci când denumesc părțile corpului în interacțiunea cu copiii lor, când aceștia învață să vorbească, fac abstracție tocmai de conceptele privind caracteristicile sexuale secundare şi aspectele pseudo-dosnice, astfel că, implicit, se transmite mesajul că nu se discută despre aceste părți ale corpului şi despre senzorialitatea asociată acestora. Cât de important este să putem discuta despre atingeri și în zona intimă, se relevă nu numai atunci când apar probleme de comunicare între soți cu privire la propria sexualitate și practica sexuală, ci și în cazul mai rău al unui abuz sexual din partea unei alte persoane (Cum recunoaștem dacă un copil, poate propriul copil, a fost abuzat sexual?).
În relație cu dezvoltarea motorică, psihologică, emoțională şi cognitivă a copilului, o pedagogie a sexualității, care dorește să stimuleze capacitatea de experimentare şi, apoi, şi capacitatea de discurs şi de analiză, precum şi cea acţională a omului, trebuie mereu adaptată vârstei. O problemă referitoare la acest aspect a fost tematizată în numeroase rânduri: persoanele adulte interpretează comportamentul copiilor adesea din perspectiva unei sexualități a persoanelor mature şi pe fundalul fricii că propriii copii ar putea fi abuzați. Acest fapt poate conduce la acea că atingerile şi descoperirile conforme cu vârsta, pe care copiii le fac din proprie inițiativă pe corpul propriu şi pe corpul altor copii (adesea în cadrul familial), sunt observate cu suspiciune. Persoanelor adulte le este dificil să se transpună în perspectiva perceptivă a copiilor. De aceea există şi din punct de vedere metodic o dificultate de a înțelege în mod precis sub aspect științific dezvoltarea sexualității la vârsta bebelușilor şi copiilor, care nu este caracterizată încă cognitiv, ci este definită de o unitate de percepții şi exprimări emoționale.
Pedagogia europeană a sexualității, în Standardele elaborate de ea privind clarificarea aspectelor sexuale în Europa[2], s-a separat de tendințele care în SUA sunt reprezentate încă în mod puternic. Acestea înțeleg sexualitatea mai restrâns, adică în sensul sexualității genitale, astfel că resping, în principiu, sexualitatea înainte de căsătorie sau cursurile pe teme sexuale înainte de împlinirea vârstei apte pentru reproducere. La fel de puțin se poate susține, din cauza principiilor sale de bază, cum ar fi adecvarea pedagogiei la vârstă, o înțelegere libertină a sexualității, care să transfere sexualitatea din perspectiva adulților asupra vârstei copiilor și să fie încuviințată la orice vârstă. Respingând situațiile extreme, cum ar fi mișcările „Doar abstinența” și „abordarea comprehensivă” din SUA, care consideră abstinența singurul răspuns la pericolul bolilor cu transmitere sexuală sau al sarcinilor nedorite, pedagogia europeană a sexualității consideră ca sarcină principală a ei este asistarea copiilor şi tinerilor în a dezvolta un mod de interacțiune bazat pe responsabilitate și autodeterminare cu sexualitatea lor şi de a contribui astfel la dezvoltarea personalității.
Această abordare este numită, spre deosebire de cele menționate anterior, “abordare holistică”. Reprezentanții europeni ai acestei abordări fac apel astfel la Drepturile Omului pentru copii şi tineri, la informare, interpretat ca un drept de a învăța ceva despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive şi fizice ale sexualității. Sexualitatea este considerată un potențial pozitiv al omului. Acest fapt semnifică o afirmare principială a sexualității şi a perspectivelor sale senzoriale, care se descrie în sens mai larg prin cele 4 dimensiuni senzoriale ale plăcerii, identității / confirmării sinelui, relației / legăturii și reproducerii / fertilității, care sunt extinse de anumiți autori cu dimensiunea senzorială a transcendenței.
Spre deosebire de poziția anumitor biserici și comunități creștine, activitatea sexuală nu este limitată, în principiu, la instituția căsătoriei, ci este legată de valorile responsabilității pentru sine și partener, precum și pentru posibilele repercusiuni ale actului sexual. De aceea obiectivul principal al pedagogiei sexualității este autodeterminarea sexuală, care reclamă anumite competente: cea de sine, cea obiectivă, cea socială, cea verbală și cea valorică. În discuție sunt puse și normele comunităților religioase și ale bisericilor, precum și drepturile garantate de stat.
Pentru ca aceste competente să poată fi utile în plan practic, ele nu trebuie abordate nici prea devreme (pe baza temelor ca menstruația la fete), adică înainte să fie adecvate vârstei, nici prea târziu, deoarece scopul pedagogiei sexualității este acela de a evita situația în care copiii și tinerii sunt surprinși de practică fără o informare prealabilă. Acest fapt reclamă pentru profesori, dincolo de competenta profesională, o bună capacitate de a simți tinerii ajunși la pubertate, cu evoluții rapide diferite, dintr-o clasă școlară, dar și sensibilitate pentru tratarea acestor teme.
Locul principal ocupat de autonomie, responsabilitate și capacitatea relațională, ca atitudini ce trebuie stimulate la copii și tineri, impune pedagogilor sexuali să nu fie de acord (neutru sub aspect valoric) cu tot ceea ce povestesc tinerii, ci să pună și întrebări foarte critice și să aibă inițiativă privind procesele autocritice. Un obiectiv important al acțiunii pedagogice este acela de a le fortifica copiilor și tinerilor concepția și atitudinea că niciun băiat și nicio fată nu poate fi constrâns(ă) la acțiuni sexuale pe care nu le dorește și mai ales că tema violenței nu are voie să își găsească loc în domeniul sexualității.
O masă rotundă, care a extins runda vorbitorilor zilei cu reprezentanți ai pedagogiei religioase și ai teologiei morale (Dr. Andrea Lehner-Hartmann şi Dr. Gerhard Marschütz, ambii de la Universitatea din Viena și profesori la Facultatea de Teologie Catolică), a asociat informațiile generale cu temele rezultate din dezbaterea actuală pe marginea decretului privind sexualitatea din Austria. „De ce este importantă educația sexuală în școli?“ – a fost întrebarea inițială. Prin trimitere la statistici, s-a putut constata faptul că cel mult fiecare al doilea copil sau al doilea tânăr cu părinți nemți – și mai dificil la copiii cu fundal familial migrat – discută realmente în casa părintească despre tema sexualității. Și pe baza acestei situați, copiii și tinerii se pronunță cu o mare majoritate pentru ideea că în scoli trebuie să existe cursuri de pedagogie sexuală, la care să aibă acces toți copiii și tinerii.
NOTE
[1] Sigrid Müller, Bericht der BCE-Jahrestagung 2015, disponibil în variantă digitală la adresa: http://www.bioethicists.eu/products/bce-jahrestagung-2015-ethische-aspekte-der-sexualpadagogik-im-kindesalter/ ,accesat la data de 22.1.2016
[2] https://publikationen.sexualaufklaerung.de/cgi-sub/fetch.php?id=734 ,accesat la data de 22.1.2016
Continuarea acestui comentariu poate fi citită pe Contributors.ro
