Niciodata nu a fost mai important un buget al Romaniei decat cel din acest an. De trecerea acestui buget intr-o forma rezonabila depinde intreaga noastra strategie anticriza. Ca si bugetul, aceasta va mai suferi modificari importante in acest an. E iluzoriu ca la ora aceasta stim destule ca sa avem o strategie completa. Dimpotriva, de zece ani de cand SAR (www.sar.org.ro) face rapoarte de prognoza, nu am vazut niciodata asa o dispersie a parerilor economistilor: ghicim in orb. Fata de bugetul lasat de iresponsabila guvernare liberala, care si-a construit supravietuirea politica cu pretul indatorarii Romaniei in cea mai rea conjunctura posibila, cel actual are un mare avantaj: se bazeaza pe datele din economie de la finele anului, care incep sa arate problemele. Dar sunt departe de a fi finale.

Criza economica europeana ne-a ajuns nu doar prin contractarea cererii de pe pietele noastre de export si decapitalizarea marilor banci europene, ci si prin intermedierea iresponsabilitatii noastre autohtone. Premierul Tariceanu, care e foarte vocal zilele astea, pretinde ca te poti dezvolta pe datorie. E in principiu corect. Dar atunci cand creezi datoria in timpul unei crize a creditului, atunci cand scumpesti creditul extern al tarii (implicit si pentru sectorul privat) printr-o politica bugetara iresponsabila (ca sa iti cumperi sprijin politic), atunci nu te mai poti numi cel mai bun prieten al sectorului privat. Nu le dai, le iei. si asta este ce a facut perechea Vosganian-Tariceanu, care azi ridica steagul capitalismului autohtonist, desi credibilitatea lor e zero.

Eu nu o sa sustin ca bugetul propus e perfect. Nu are cum sa fie, din cauza deficitului de informatie in care ne gasim. Veniturile bugetului sunt cert supraestimate, o traditie bugetara la noi. Desi BNR si INS au produs rapid niste sondaje si actorii privati, printre care si SAR, niste analize, acestea raman fatalmente retrospective. Solutiile pe care le aplicam sunt, ca atare, mai mult niste solutii de principiu. si ele sunt extraordinar de greu de aplicat, deoarece merg exact contra intereselor principalilor actori de pe scena noastra politica. Aplicarea acestor solutii este insa cruciala. De ea depinde daca vom suferi doar atat cat dureaza conjunctura externa si vom fi primii care sa ridice capul o data ce greul a trecut sau lipsa noastra cronica de competitivitate va deveni factorul unei recesiuni de durata.
Piedica numarul unu in fata bugetului este clientelismul politic. Nici un partid sau om politic nu a venit la guvernare ca sa economiseasca, ci sa cheltuiasca. Acesta e sensul scandalului mocnit din PSD, unde Liviu Dragnea, dupa ce nu a gasit lozul cel mare la Interne, s-a hotarat sa il obtina prin santaj. Or, exact pe calea lui si a altora ca el s-a scurs profitul economic al anilor din urma. Acestor cereri trebuie sa li se reziste. Judetele vor beneficia de investitiile in infrastructura: acestea vor crea si locurile de munca, si oportunitatile de profit pentru capitalistii autohtoni. Alti bani nu sunt in acest an si omoram gaina daca mai fortam ouale de aur. Nu stiu de unde, dar astept ca Mircea Geoana sa gaseasca undeva puterea de a controla cererile de acest tip ale baronilor. Nu sunt alegeri locale in urmatorii trei ani, asa ca acestia sa mai stea pe uscat o tura, nu li se va intampla nimic intre timp, daca nu ii ia DNA, si, vorba aia, nu e nici o legatura.

Piedica numarul doi in fata bugetului sunt sindicatele. Desi lefurile functionarilor publici au crescut cel mai mult dupa intrarea in UE (practic, dublu), diversi lideri sindicali se agita zilele acestea. Retorica este ca de ce sa sufere muncitorul la stat, cand sectorul privat o duce asa de bine. Fals: uitati-va in jur dupa cei care dadeau credite cu buletinul si nu o sa ii mai vedeti in peisaj in scurt timp. Bancile sunt disperate sa nu isi piarda depozitele zilele acestea. Leafa medie la stat a depasit-o pe cea la privat. Chiar profesorii care merita sa li se mareasca salariul ar fi bine sa accepte inghetarea lui in acest an. Problema in educatie si cercetare, la fel de mare ca subfinantarea, este coruptia. Va spun eu ca, daca cercetezi cati oameni cu influenta in invatamantul superior (sefi de catedre, cadre de conducere) au peste 4.000 de euro lunar, in general prin abuz administrativ (cumul de norme), descoperi imediat resursa bugetara a cresterii salariilor amaratilor de asistenti si lectori. Dar e cumva mai usor sa ceri de la Guvern decat sa faci ordine in batatura autonomiei universitare romanesti, unde domnesc abuzul si discretia administrativa (revin cu lista de nume daca nu ma credeti). La fel stam si cu cercetarea. E foarte usor sa ne vaicarim ca s-a renuntat la dublarea bugetului propusa de Guvernul Tariceanu. Dar eu va spun ca nici bugetul vechi nu era performant. Sunt arii intregi in care cheltuim bani de cercetare cu rezultate zero din pricina coruptiei din sistem. Propun asa, de tranzitie, sa realocam toti banii cui a avut rezultate anul trecut (publicatii si brevete omologate international), in loc sa impartim "echidistant" ca pana acum, pana vom gasi un sistem mai decent sa stimulam in mod real cercetarea.

Piedica numarul trei in fata bugetului este executia. Otilia Nutu a publicat cel mai bun material din raportul SAR din acest an aratand cum practica bugetara la noi omoara orice intentii bune. Suntem o tara de poveste: uitam sa punem la cheltuieli contributia noastra la bugetul UE (!), ori sa scoatem TVA incasata in vama pe produsele de import din Uniunea in care suntem intre timp membri si ne trezim cu o gaura. Proiectele de infastructura finantate de UE au avut o perspectiva de zece ani, mai sunt vreo doi si nu e nici unul pe aproape de finalizare. Treziti-va! Am imbatranit scriind despre forma statului in Romania: fara asta, totul e iluzoriu. Ne bazam enorm in bugetul din acest an pe bani europeni, dar sunt exact aceia la care nu putem ajunge, din incompetenta si clientelism.
Aflu la ultima ora ca Guvernul a dat afara aproape toti inspectorii de la corpul de control. Sa fie intr-un ceas bun si sa aiba pe cine sa puna in loc. Fara ceva radicalism, reforma statului va ramane un slogan, iar cresterea noastra economica – trecatoare ca un acces de febra.

Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin