31.2 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialBurta balenei Intact

Burta balenei Intact

Cu toate că diverse firme ale sale se află în situaţii de insolvenţă, cu toate că datoriile acumulate de Editura Intact Publishing, spre exemplu, care deţine marca Jurnalul Naţional, trec de 13 milioane de euro, conform Paginademedia.ro, iar alte firme voiculesciene au alte milioane de dat la terţi, trustul Intact pare un pântece fără fund, gata să hăpăie tot ce poate de pe piaţa media.

Cum afacerile lui Dan Voiculescu s-au în­grăşat mereu din relaţiile politico-se­cu­ris­tice cu statul, nici cele de media nu fac excepţie. Inclus explicit în protocolul ofi­cial al USL ca aport al Par­tidului Conservator, trus­tul de presă Intact, având ca vârf de lance Antena 3, îndeplineşte cel puţin trei misiuni implicite: să sus­ţină interesele „famigliei“, politic şi financiar, să-i fa­că gelatină pe adversari în campanii imunde de ata­curi bazate pe date false sau inventate, injurii, ca­lomnii, şantaj şi să spele pe creier prin manipulare un potenţial electorat. Învăţat cu privilegiile încă din epoca ceauşistă, Voiculescu-Felix vede diferit aceeaşi si­tu­aţie: cu o lentilă vede că Editura Eve­ni­mentul şi Capital ar avea activul net sub nivelul capitalului social şi cere dizolvarea companiei, cu cealaltă (lipsă) nu vede că pro­priile firme se află în situaţii şi mai jenante. Simona Ionescu consemnează, în­tr-un contraatac al Evenimentului zilei, da­torii ale trustului Intact: „Principalul cre­ditor, cu 4,7 milioane de euro, este com­­pania Crescent Commercial&Maritime Limited, controlată de familia Voiculescu. Tipografia G Canale, care a tipărit cărţi din colecţia Bibioteca pentru Toţi, are de recuperat 3,5 milioane de euro de la Jur­nalul. Companii din grupul de firme con­trolat de familia Voiculescu: Intact Pu­bli­shing, Intact Media Group, Antena TV Group, dar şi Dan Voi­cu­lescu (aproape 40.000 de euro de primit) şi Corina Voiculescu (20.000 de eu­ro)“.

Aceeaşi solicitare s-a făcut şi în cazul canalului B1 TV. Site-ul Ministerului Finanţelor arată că însăşi firma care a cerut di­zol­varea Evenimentului zilei, Intact Publishing, cu ac­ţio­nar unic Intact Production, se află în aceeaşi situaţie de activ net ne­gativ. Aşa se vede printr-o singură lentilă fumurie. Alte multe datorii mai are de plă­tit trustul către Editura Curtea Veche, vreo 700.000 de euro către RAPPS, pen­tru un spaţiu de 344 m.p., unde chiria nu s-a mai plătit de ani buni ş.a.m.d. Cui îi plac cifrele va înţelege mai bine şantajul aflat pe rolul justiţiei, de care este sus­pec­tat nu doar directorul Alexandrescu, ci şi Camelia şi Dan Voiculescu. Dar bătălia este totodată politică şi asta nu trebuie pier­dut din vedere.

Cele mai citite

Româncă arestată în Germania, într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei. Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că un cetățean român a fost arestat în Germania în baza unui mandat emis de Curtea Federală de...

Meta, obligată să plătească încă 567 de milioane de dolari într-un proces privind siguranța copiilor

Un judecător din statul american New Mexico a decis ca Meta să achite încă 567 de milioane de dolari pentru că nu a informat...

Șomajul din Franța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape șase ani

Franța se confruntă cu o nouă creștere a șomajului. Numărul persoanelor fără loc de muncă, care caută activ un job, a ajuns la 2,7...
Ultima oră
Pe aceeași temă