22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialCând crucile, mirul şi şmecheria te scapă de ”tubulatură”

Când crucile, mirul şi şmecheria te scapă de ”tubulatură”

Miercuri dimineaţa, când soarele de abia reuşise se se arate pe cerul senin al Capitalei, premierul Ponta le-a transmis, prin intermediul Facebook-ului, un mesaj ferm parlamentarilor PSD despre cum ar trebui să voteze la cererile DNA de ridicare a imunităţii senatorilor PSD Darius Vâlcov şi Dan Şova. Ponta a ţinut să precizeze că partidul pe care îl conduce nu se opune Justiţiei, însă dacă la vot se va întâmpla altceva, el nu are nicio vină. Ba mai mult, aruncase deja toată responsabilitatea pe opoziţia liberală şi pe băsişti. 

Planul PSD de a nu lăsa Justiţia să-şi facă treaba în cazurile lui Şova şi Vâlcov era stabilit de câteva zile. La vot nu ar fi trebuit să apară nicio surpriză. Pe surse se ştia de lobby-ul făcut de socrul premierul, Ilie Sârbu, în rândul parlamentarilor de a-i scăpa pe cei doi (unul, foarte bun prieten cu premierul şi chiar angajator de scurtă durată al acestuia, şi celălalt, ministru de Finanţe al celui mai cinsitit Guvern de la Revoluţie, aşa cum îi place lui Ponta să-şi numească Executivul).

Nu mică le-a fost mirarea pesediştilor când au văzut că Vâlcov, de la tribuna Senatului, le cere, chiar de ziua lui, să îi lase pe procurori să-l reţină şi chiar să-l aresteze preventiv. Social-democraţii erau obişnuiţi ca cel care cere iertare în faţa colegilor să dea vina pe alţii, pe oricine, nu contează cine, numai să scape ei. Aşa făcuse cu câteva minute înainte chiar Dan Şova care, în apărarea sa, a dat vina pe Alina Gorghiu pentru ce i se întâmplă şi nu a uitat să le reamintească că îşi începuse ziua la Grupul de Rugăciune.

CITEŞTE ŞI  Cum anticipează Ponta rezultatul votului la Şova şi Vâlcov şi pe cine dă vina deja

Amintirea Grupului de Rugăciune a fost momentul prielnic pentru senatoarea uneperistă, Florina Jipa, să meargă la Şova şi să-l dea pe frunte cu mir adus tocmai de la Ierusalim. De trei ori. Şi chiar i-a ieşit. Senatorul Şova a fost salvat de colegi de ridicarea imunităţii parlamentare chiar dacă votul celor prezenţi a fost majoritar pentru încuviinţarea cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

De aici a început, însă, scandalul. Pe o speţă similară, la Camera Deputaţilor, Elena Udrea a fost trimisă în braţele procurorilor deşi nu a existat majoritate din numărul total al deputaţilor, ci a fost doar o majoritate din numărul celor prezenţi. La Şova, însă, Călin Popescu Tăriceanu a luat decizia că prietenului premierului nu i se poate ridica imunitatea parlamentară pentru că cererea procurorilor nu a fost votată de majoritatea din numărul total al senatorilor. Imediat, PNL a anunţat că va ataca hotărârea la Curtea Constituţională deoarece, încă din 2008, există o hotărâre a CCR care statueză că în astfel de situaţii majoritatea se calculează din numărul celor prezenţi. Decizia Curţii nu a fost aplicată nici până în ziua de azi în Regulamentul Camerei Superioare a Parlamentului. Însă, conducerea Senatului nu a publicat, nici chiar după ce au trecut 24 de ore de la vot, hotărârea în cazul lui Şova. Şi nicio o va face. Conform cutumei, în Monitorul Oficial se publică doar hotărârile de avizare a cererilor procurorilor. Cu alte cuvinte, Şova rămâne cu imunitate şi este mai presus de lege faţă de orice alt cetăţean de rând. Ba mai mult, cazul Şova este mai presus de Constituţia României, legea fundamentală a ţării.

Se pare însă că în zilele noastre nici mirul nu mai e ce a fost. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să sesize Curtea Constituţională după ce Senatul nu a avizat ridicarea imunităţii lui Şova şi care atare nu poate fi reţinut sau arestat preventiv de către procurorii DNA.

Cele mai citite

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până...
Ultima oră
Pe aceeași temă