15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCând vor dărâma companiile baricadele comunicării

Când vor dărâma companiile baricadele comunicării

Deși a trecut anotimpul în care companiile publice își țin întâlnirile generale anuale, o chestiune care persistă este lipsa unui dialog real între oficialii acestor companii și publicul general. În locul unor dezbateri solide și al unor discuții între investitori, executivi, angajați și întreaga comunitate, conversația pare să aibă loc în încăperi diferite, un grup așezându-se în jurul mesei din sala de consiliu, iar altul adunându-se la masa din bucătărie. 

Din afară, o sală de consiliu e mult prea des văzută ca un soi de bulă unde marile decizii care influențează mii de vieți sunt luate de oameni fără chip. Sunt percepute ca locuri unde mari bonusuri sunt acordate directorilor și unde rețelele de pile și relații sunt mult mai importante decât competența și munca intensă. Iar cum oamenii din afara sălii de consiliu cer tot mai mult ca cei din interior să fie responsabili, deschiderea unor căi de comunicare este acum esențială pentru succesul pe termen lung al companiilor.  Un pas important al acestei schimbări va fi momentul când directorii executivi din vârful piramidei vor realiza că nu își mai pot permite să respingă criticile cu apărarea de tipul „voi nu înțelegeți“. Când Jamie Dimon, CEO al JP Morgan Chase, a declarat că nu crede că senatorul american  Elizabeth Warren „înțelege pe deplin sistemul bancar global“, mulți 
s-au înfuriat față de aroganța condescendentă a acelei afirmații. Cuvintele sale au accentuat sentimentul mai larg că directorii de companii trăiesc într-o altă lume și nu mai sunt dispuși, sau capabili, să răspundă sincer la întrebări dure. Chiar și unul dintre cei mai respectați investitori, Warren Buffet, a depășit linia când a afirmat că Elizabeth Warren „ar face mai bine dacă ar fi mai puțin supărată și mai puțin demonizată“. 

În absența unui dialog real despre chestiuni precum discrepanța salariilor, responsabilitatea socială corporatistă, protecția datelor și o cultură a bonusului care nu pare să ofere stimulentele corecte pentru munca grea sau penalizările adecvate pentru eșec, îngrijorările și lipsa de încredere se vor agrava garantat. Lipsa de transparență, absența clarității și o sărăcie a răspunsurilor alimentează percepția că majoritatea companiilor sunt prea des angajate în afaceri dubioase și nu pot fi de încredere.  Mai mult, ruptura din comunicare îi privează pe toți, atât pe cei din sala de consiliu, cât și pe cei din bucătărie, de ocazia de a realiza că vorbesc despre probleme similare și împărtășesc dorințe similare de a găsi soluții. 

Directorii executivi și membrii consiliilor de administrație trebuie să se raporteze la cei cu care interacționează ca la persoane cu care să vorbească și nu doar cărora să le vorbească. Liderii care pot vorbi sunt buni, dar cei care pot asculta sunt și mai buni. Directorii de afaceri trebuie să realizeze că dacă nu pot explica deciziile lor în moduri în care investitorii, autoritățile, angajații și consumatorii să înțeleagă, atunci ei – și nu cei cu care discută – au o problemă. 

Când investitorii vor să arunce o privire asupra companiei, instinctul consiliului nu ar trebui să fie să se baricadeze și să cheme consultanți care să ducă o bătălie. În schimb, consiliile și echipele executive ar trebui să se întrebe de ce compania lor a devenit o țintă și dacă există îngrijorări legitime care trebuie rezolvate. 

Întâlnirile generale anuale oferă o ocazie ideală pentru a sta drept și pentru a pune întrebări dure, o oportunitate pe care investitorii și membrii comunității ar trebui să aibă grijă să nu o irosească. La întâlnirea anuală a Yahoo, consiliului i s-a adresat o gamă largă de întrebări, dar cu excepția câtorva despre Alibaba, puține dintre acestea au abordat chestiuni reale cu care se confruntă compania astăzi. 

CEO Marissa Mayer a primit întrebări de genul „de ce simbolul «underline» a fost scos din opțiunile de formatare ale Yahoo! Mail și de ce există atât de mult spam în Yahoo! Finance“. Dacă grupuri ca Yahoo vor să profite de ocazii ca aceasta, investitorii individuali și cei instituționali trebuie să ridice miza și să adreseze întrebări reale despre afacere în forumul deschis al întâlnirii generale anuale, în loc să exprime îngrijorările lor în spatele ușilor închise. 

Ca discuția să fie cu adevărat eficientă, totuși, trebuie să continue aceste întâlniri anuale. Liderii de afaceri inteligenți trebuie să ofere ocazii frecvente pentru schimbul de idei și de exprimare de îngrijorări. Pereții trebuie îndepărtați și bulele trebuie sparte, iar în locul lor să fie construite poduri. Directorii de succes de mâine vor fi aceia care folosesc orice ocazie pentru a se alătura unei conversații reale și a extrage înțelepciune din mulțime.   

Lucy P. Marcus, fondator și CEO al Marcus Venture Consulting Ltd, este profesor de leadership și guvernanță la IE Business School și director non-executiv la Atlantia SpA.

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă