Guvernul a luat decizia corecta. Cand ai in fata o criza care se tot anunta adancita si latita si cand moneda nationala e data de-a berbeleacul, la ce te gandesti? Pai, daca ai o echipa-beton de strategi si economisti, de vizionari si nebuni creativi, capabili sa a). lucreze impreuna (ceea ce romanului de obicei nu-i iese) si b). sa gandeasca intr-o formula plastica, relativ simpla, de impact, nemaigandita, pui la cale un plan de traversare a desertului cu balonul fara sa arunci lestul, inventand o propulsie mai rapida sau gasind o scurtatura, cine stie cum… Daca nu ai asa ceva la indemana sau esti prea nauc pentru a sti ca ai, daca nu poti convoca, inventa, invoca o asemenea echipa cu metode stiintifice, politice sau woodoo, atunci incepi sa mai arunci din sacii de nisip si sa te inalti. Asa ajungi intr-o zona cu aer mai pur, cu mai putina arsita, cu curenti de aer mai iuti, care te vor duce, sontac-sontac, la liman, intr-un fel sau altul.

Desigur, s-ar putea ca, in disperare de cauza, sa mai arunci si din pantofi, din hainele groase, din hrana si din rezervele de apa. E un anume risc in abordarea asta, aparent mai pragmatica. Doare si ameninta, fiindca nu stii cu certitudine cum se va termina treaba. Dar merge, se poarta, poate dobandi aprobarea celor nevizati direct, care isi pastreaza intacta speranta salvarii.
si acum sa vedem cum devine chestiunea cu raportare directa la Guvernul Boc, initial plin de elan si animat de concordie interpartinica. Primele declaratii si cele dintai gesturi anuntau un comportament stoic si vioi, care nu excludea ca, odata incheiate jocurile cu "una mie, una tie" referitoare la posturile-cheie, ministrii sa faca o semirotire pe calcaie inspre problemele reale din societatea romaneasca, unde ii asteapta mult trambitata criza.

In aceasta situatie, nimic nu excludea ca universitarul clujean sa isi puna consilierii sa cheme la un brainstorming tot felul de originali de prin judete si de la cafenelele bucurestene, din institute si de la Academia de Biliard, oferindu-le un biscuit si o apa minerala, plantand intre ei cateva secretare cu laptopuri pentru notat idei si vazand ce ar fi in stare sa dea mai bun pe tema crizei chintesenta aceasta a elitelor vii, eventual oneste, fara aspiratii bovarice si fara nazuinte administrative… In loc de asta, chestiunea s-a complicat un pic pentru ca Boc nu a banuit – ca si noi, ceilalti, de altfel – ca, numindu-si ministrul de Interne, PSD nu ii da nici macar cinci centimetri de sfoara. In fine, mica disfunctie care a atras atentia asupra faptului ca peste semnatura generalului Oprea se inghesuiau inca vreo cincizeci de maini sa ii manevreze stiloul a atras dupa sine solutia de avarie care in istorie se va numi, poate, binomul Stolojan-Oprea.

Generalul, ca si prim-ministrul desemnat initial, a demisionat cu demnitate si scarba din aproape tot ce se putea demisiona, nu inainte de a marca, prin scurtimea mentinerii la manete, labilitatea unui echilibru politic, neseriozitatea in linie dreapta, indiferent de schimbari, a politicii romanesti, caracterul de marionete al politicienilor din prim-plan, paranoia si demagogia politicianismului aborigen.
Avand de-a face cu asemenea sindromuri politice, tot ce se mai putea face, in termen scurt si cu un anume realism, era sa se initieze aruncarea lestului din nacela. Drept care, dupa sutul in gol cu ordonanta, iata ca Guvernul Boc se dispenseaza de pensionabili, ascutind antagonismele intre varste, taind macaroana oamenilor cu vechime fara fasoane si fara eleganta, pierzand inca un pic din popularitatea sa, altminteri initial promitatoare.

Constitutionalistul Emil Boc se putea scuti de umilinta unui verdict negativ pe seama ordonantei socotite de CSM drept neconstitutionala. Daca voia sa scape de profitori, putea lua masurile cele mai simple, pe sleau, direct impotriva acestora. Guvernul putea da o ordonanta de suspendare a pensiilor speciale, stim cu totii care anume, alea necuantificate de aproape nici un act – zic aproape fiindca, pe undeva, o evidenta tot trebuie sa existe, Doamne iarta-ma! –, si tot asa putea reduce si salariile exagerate, pornind de la comparatii pe care le poate face si nea Mitica Blajinul din colt, intre salariul minim, cel mediu si piscurile inimaginabile din Himalaya retributiilor romanesti.

Nu-mi vine sa cred ca nici premierul, nici unul sau altul dintre flacaii instruiti din preajma domniei sale nu au avut in vedere o solutie atat de simpla. Adevarul este insa ca nu de iuteala a gandirii ducem noi lipsa, stati linistiti. De salariile "alora" nu are curaj sa se atinga nici un politician roman din ultimii douazeci de ani. Nu s-au deconspirat nici eroii politiei politice, cum sa li se dea in vileag ori sa li se reduca resursele?! Sacrificii? Desigur. Dar era vorba sa aruncam din nacela balastul, nu coechipierii!

Vor fi concediati deci birocratii condamnati de vechimea lor in functie. Pun insa pariu ca bonzii, asii jocurilor secrete cu dosarele, oamenii binedispusi si comunicativi din orice imprejurare, cei care tin situatia in mana – si nu zic ca o "tin" din greseala, pentru ca, pur si simplu, nu-i dau drumul, o blocheaza – vor iesi in corpore, cu bine, din criza, oricate greve si scandaluri sindicale se vor mai ivi.
Pai, si atunci ce sa faca Guvernul Boc? Daca ar fi destept, ar convoca macar vreo 50 de scriitori SF intr-o dupa-amiaza (americanii n-au ezitat sa o faca). Ce, strica un pic de spirit inventiv in abordarea depresiunii economice? Poate acolo e secretul, cine stie din ce buzunar rasar calul troian, lampa arhimedica…