Dacǎ citim comunicatul de presǎ al Institutului Naţional de Statisticǎ din 27 septembrie, aflǎm cǎ la 31 iulie 2011 se înregistrau 711 mii de şo­meri, iar rata şomajului era de 7,2%. Dacǎ însǎ ne uitǎm pe site-ul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncǎ, aflǎm cǎ, la aceeaşi datǎ, se înregistrau 435 mii de şomeri, iar rata şomajului era de numai 4,8%.

Diferenţa dintre cele douǎ valori, semnificativǎ, provine din definiţia utilizatǎ. În timp ce INS utilizeazǎ definiţia ILO (Biroul Internaţional al Muncii), ANOFM o preferǎ pe cea din Legea nr. 76/2002. În ambele definiţii, şomerul este o persoanǎ care nu are un loc de muncǎ, este în cǎutarea unui loc de muncǎ şi este disponibilă să înceapă imediat lucrul dacă ar avea unde. Cheia stǎ în accepţiunea datǎ sintagmei „în cǎutarea unui loc de muncǎ". Pentru ANOFM, condiţia respectivǎ este satisfǎcutǎ doar dacǎ „se înregistrează la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă [...], ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă". ILO considerǎ satisfǎcutǎ condiţia şi dacǎ, în afara acestor metode, persoana respectivǎ îşi cautǎ de lucru prin „contactarea directă a patronilor sau a factorilor responsabili cu angajarea, susţinerea unor teste, interviuri, examinări, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anunţuri, studierea anunţurilor din mica publicitate, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate, altă metodă în afara celor menţionate".

Care definiţie este corectǎ? În România, şomerul se duce de obicei sǎ se înregistreze la ANOFM pentru a primi indemnizaţia de şomaj, între 6 şi 12 luni, timp în care este obligat sǎ se prezinte periodic pentru a i se oferi un eventual loc de muncǎ. Dupǎ expirarea acestei perioade, el ar putea, teoretic, sǎ continue sǎ se prezinte la Agenţie (caz în care ar rǎmâne înregistrat în statistica ANOFM), dar singurul motiv de a o face ar fi acela cǎ, teoretic, ar putea gǎsi aici o ofertǎ de muncǎ. Or, şansele ca aşa ceva sǎ se întâmple sunt minime, dupǎ ce nu s-a întâmplat timp de 6-12 luni. Totalul locurilor de muncǎ disponibile astǎzi la ANOFM este 12.652, adicǎ unul la 34 de şomeri înregistraţi (unul la 56, dupǎ definiţia ILO). Mai degrabǎ, şomerul îşi pǎstreazǎ timpul şi banii (nu toţi locuiesc în reşedinţa de judeţ) pentru a bate la porţile firmelor, a depune CV-uri, a rǎspunde anunţurilor de micǎ publicitate, a întreba prietenii şi rudele de vreun post. Dacǎ nu existǎ pe listele ANOFM, ei nu înceteazǎ sǎ fie şomeri, adicǎ într-o situaţie criticǎ. Dimpotrivǎ, aş spune mai degrabǎ cǎ diferenţa dintre cele douǎ cifre (276 mii de persoane) reprezintǎ şomerii cei mai ameninţaţi de excluderea socialǎ, ei având minime resurse de trai şi şanse aproape inexistente de a reveni în piaţa muncii (de aceea, dispuşi sǎ accepte aproape orice muncǎ).

Aşa cǎ eu cred mai degrabǎ în rata şomajului calculatǎ dupǎ metodologia ILO (de altfel, adoptatǎ în majoritatea ţǎrilor europene), adicǎ 7,2%. E drept, ea este încǎ micǎ, în raport cu alte ţǎri europene (pentru întreaga Uniune Europeanǎ, valoarea este 9,5%). Dar asta se datoreazǎ faptului cǎ raportǎm numǎrul şomerilor la o populaţie activǎ de 9,92 milioane, în care sunt incluşi şi cei peste două milioane de români aflaţi de fapt în Spania, Italia şi alte ţǎri (dacǎ i-am scǎdea din numitorul fracţiei, cum ar fi corect, am ajunge la o ratǎ a şomajului de apropape 10%, superioarǎ mediei UE).

Revenind la cele douǎ serii de date, constatǎm cǎ rata şomajului, conform INS, a crescut faţǎ de acelaşi trimestru al anului trecut (când era 6,8%). Dimpotrivǎ, conform ANOFM, ea a scǎzut cu 2,7% în aceeaşi perioadǎ. Diferenţa dintre cele douǎ tendinţe nu înseamnǎ altceva decât cǎ a crescut ponderea şomerilor „pierduţi", cei fǎrǎ nici un fel de sprijin şi cu speranţe de angajare ce scad în progresie geometricǎ o datǎ cu trecerea timpului.

Bine, veţi întreba, dar dacǎ ponderea şomerilor e în creştere, unde sunt zecile de mii de noi contracte de muncǎ pe care le anunţa trimfalist domnul Boc, pe când era şi ministru interimar al Muncii, drept rezultat al introducerii noului Cod al Muncii („în patru luni de zile a adus aproape un milion de noi contracte de muncă" - declaraţie la Şcoala de varǎ a PDL de la Eforie-Nord)? Ca sǎ ne lǎmurim, lǎsǎm la o parte subtilitǎţile definiţiilor şomajului şi ne uitǎm la un indicator mai simplu: numǎrul total al salariaţilor. Aflǎm astfel cǎ erau 4.264 mii la sfârşitul lunii iunie 2010 şi 4.185,3 la sfârşitul lunii iunie 2011. Scamatoria e simplǎ: dacǎ în loc de un contract pe un an, înregistrezi 12 contracte pe o lunǎ, se cheamǎ (în viziunea premierului) cǎ ai creat 11 locuri de muncǎ. Realitatea este cǎ s-au mai pierdut 80 de mii.

Mircea Kivu este sociolog