Președintele României este primul ei diplomat, și primul ei strateg. El trebuie să fie capabil să insufle diplomaților săi ce trebuie să obțină, și să aleagă de la strategii săi opțiunea cea mai bună de promovat pe care să o vândă publicului larg și partidelor politice. E o iluzie ascunsă în formula înșelătoare a șefului de stat că este și primul său justițiar (poate doar opri unele lucruri, foarte importante, dar nu poate face lucruri), și șeful tuturor politicienilor și al administrației de stat. În semiprezidențialism șeful de stat nu e și șeful guvernului, deci discuțiile despre sistemul de sănătate cu el riscă să fie complet inutile. Dacă președintele nu poate oferi justiția sau prosperitarea pe care o așteaptă bieții alegători, păcăliți de alegerea sa directă, el trebuie să ofere neîntârziat, anumite decizii care privesc domeniul securității și politicii externe- domeniul unde președintele are cele mai mari și necontestate competențe constituționale. Despre astea o să vorbim azi, că riscăm să se termine campania fără să ajungem la ele.
Prima decizie privește politica noastră față de Est. Pentru că politica noastră de până acum, adică un fel de activism individualist la marginea Parteneriatului de Est sub forma promovării regiunii Mării Negre nu mai e posibilă. Perioada în care puteam impinge NATO și UE spre Est profitând de slăbiciunea Rusiei s-a încheiat prost, cu o Rusie unită în jurul unui ideal naționalist și dispusă să plătească scump noua ei atitudine. Pe unde voiam sa facem autostradă în jurul Mării Negre Rusia a invadat deja două țări diferite în ultimii cinci ani. Parteneriatul de Est e mort. Promotorii cei mai influenți ai acestei politici, Carl Bildt și Radek Sikorski au pierdut nu doar pozițiile europene la care aspirau, dar și pe cele de la ei din țară. Coaliția noastră informală, Suedia-Polonia-Țările Baltice, care a promovat Georgia, Ucraina și Republica Moldova, numită de dușmani ”de la Poltava” în derâdere față de o bătălie pierdută de poloni și suedezi în fața rușilor în secolul optsprezece e în defensivă zilele astea. Suntem acuzați că din cauza spiritului noștru revanșard și a politicii noastre prea apropiate de conservatorii americani am provocat Rusia până când ne-a răspuns, că am recreat o Rusie ostilă care ar fi putut fi evitată. Ultimul număr din Foreign Affairs critică summitul NATO de la București și decizia de a menționa extinderea NATO în Moldova și Georgia în același spirit. Dat fiind că nu puteam niciodată extinde NATO în două țări cu probleme teritoriale, care a fost avantajul să spunem că vom face ceea ce nu se putea și cum ar fi putut Rusia percepe altfel decât ca pe o provocare nesusținută de fapte? Iar aici am fost foarte implicați: a fost o ambiție românească, promovată de Traian Băsescu și de MRU. Același număr critică la greu organizația americană cu care sunt eu afiliată și sprijinul ei pentru societatea civilă prodemocrată din Ucraina, ba chiar și din Rusia, care l-ar fi provocat și mai tare pe Putin. Tocmai scriu un răspuns cu Ivan Krastev, dar pe moment aș discuta aceste critici neutru, nu polemic. Există o oarecare întemeiere a lor.
Întrebarea este deci ce facem de acum înainte, că e clar că o schimbare e necesară. Putem menține starea actuală de mobilizare contra Rusiei, și contra voinței ei să continuăm integrarea Moldovei, Georgiei, Ucrainei dacă majoritatea populației de acolo preferă această opțiune? Sau putem negocia cu Rusia granița de Răsărit a UE, acum că au încălcat pe față reguli sacrosancte ale dreptului international, și ce ar trebui făcut ca să îi aducem la masa de negocieri cu niște scuze oarecari (opțiunea doi-cam asta a început să se schițeze la summitul din wekendul trecut)? În sfîrșit, se mai poate concepe, în acest moment nefavorabil și oricât de departe am privi în viitor, o formulă de integrare cu Rusia însăși, având în vedere că avem și am avut interese comune în material de război contra islamismului, China și alte subiecte? Nu există în Uniunea Europeană acum decât două tabere, cei care dau vina pe americani că de ce au încurajat pe ucraineni și vor o acomodare rapidă cu Rusia și cei care mai cred în promovarea valorilor europene la Est și sunt dispuși să plătească pentru ele, socializând Rusia- cu cost mare și pentru noi- în aceste reguli ale jocului. Dar cele mai multe țări nu sunt implicate direct și vor doar să se termine și să nu mai audă de povestea asta, ca atare trebuie noi înșine să contribuim la o abordare care să corespundă și intereselor noastre, și celor europene, să răspundă crizei actuale dar mai ales să fie sustenabilă pe viitor. Asta e ce trebuie să discutăm, nu cine ne va vinde rușilor sau alte prostii. E fals că publicul nu știe și nu pricepe: ultima oară când am fost la București șoferii de taxi m-au înconjurat la Otopeni să mi se plângă că de ce dăm bani pe avioane de vânătoare.
Al doilea subiect, legat de acesta, este cel al securității energetice. Există un consens european că trebuie să ne reducem dependența față de Rusia, pentru prima oară pus în practică autoritar de Comisie (presiuni asupra Bulgariei și Serbiei pentru a nu contribui la proiectul Gazprom South Stream). Asta era oricum și poziția noastră, deși concomitent avem și alte presiuni europene, pentru liberalizare, care ne cad mai puțin bine. Tentația exploatării gazelor de șist ca alternativă la gazul rusesc va crește, deși tehnologia actuală e atât de riscantă încât multe localități americane și țări europene (nu și UE ca întreg) au interzis fracturarea. Dincolo de protestele unor activiști la Pungești, maniera în care se fac explorările la noi, complet peste capul voinței locuitorilor, cărora riscul le este impus, nu face decât să provoace opoziție de masă și revolte spontane, ca la Cenad. Anul acesta este de asemenea ultimul cu redevențe mici pentru petrol și gaze, date la pachet cu privatizarea Petrom acum zece ani. De anul viitor, ar trebui să intre în vigoare un nou regim de taxare a concesiunilor, stabilit de Finanțe. În capitolul despre energie al Raportului 2013 al SAR Lucian Davidescu argumentează că e necesară mărirea redevențelor, atât pentru a mări colectarea la bugetul de stat, cât și pentru a tempera ritmul de exploatare a unor resurse pe cale de epuizare (vezi aici). Or, zilele astea se lucrează la guvern, ca de obicei, netransparent, la o nouă formulă. O discutăm poate și cu alegătorii? Toate acestea formează un pachet care afectează securitatea noastră: dar cum autonomia energetică s-ar putea să fie mai scumpă decât dependența energetică de Rusia (luând în considerare doar banii), cum riscurile exploatării noilor resurse reprezintă într-o societate democratică niște costuri (pe care le plătești celor mai afectați, ca și generațiilor viitoare pe care alegeri de azi le pot priva de anumite resurse, ca apa) aceste alegeri trebuie prezentate populației, candidații trebuie să dezbată acest dosar public ca oamenii să aleagă în cunoștință de cauză ce vor să facem și cât să plătim pentru asta.
A treia chestiune importantă de dezbătut privește aderarea la euro. Văd că BNR, o instituție nealeasă de nimeni, își pune deja data fixă. Sigur că pentru a fi ei pregătiți nu le strică o data fixă. Dar data fixă nu se poate decide de tehnocrați având în vedere riscurile- trebuie să fie o decizie politică, oamenilor trebuie să li se explice. Înțeleg argumentul celor care cred că fără acest bici aspru pe spinare economia noastră nu va evolua, dar fiind printre cei care i-au auzit pe Monti si Papandreou acum 12-13 cînd argumentau exact la fel – dar nu le-a ieșit- mi se cam face frică. Iată că Italia și Grecia nu au fost schimbate de euro, ci mai degrabă ruinate. Încrederea în propriile lor guverne și în UE s-a redus în țări precum Cipru, Grecia, Italia și Spania, adică în țările necompetitive din zona euro cu peste două treimi, un cataclism al delegitimării politice- dacă te uiți la numărul lor de șomeri și mai ales la lipsa de perspectivă economică înțelegi de ce. Cine își asumă această dezicie, având ca miză dezvoltarea noastră, dar ca risc, soarta țărilor mediteraneene, dacă nu reușim să schimbăm societatea asta ca să o facem competitivă? Michael Landesmann explica la Comisia Europeană recent de ce nu e un avantaj adoptarea euro pentru țări ca a noastră, destul de aproape de argumentul raportului SAR de acum doi ani. Mizele și riscurile trebuie dezbătute, președintele e primul nostru reprezentant la summiturile europene, ce mandat îi dăm? Ce propune el și de ce? În afară de Moise Guran aici, nimeni nu a discutat subiectul. Și tratatul fiscal e pus deoparte.
Cu aceste teme nu vreau să minimalizez discuția despre servicii secrete, care este despre atribuțiile președintelui, dar nu o văd constructivă pentru că ei (candidații) nu se pot pronunța sincer. Ce candidat o să aibă curajul să spună, fără teamă de kompromat, că serviciile sunt pline de rentieri plasați politic și politic folosiți în guvern, partide, presă, societate civilă, din a căror eliminare serviciile nu ar avea decât de câștigat? Promite vreunul că ambasadorii nu vor mai plăti prin ambasade, uneori direct în mână, pe agenții SIE, și că MAE nu va mai distribui sinecure pentru domnișoare Benea și experți în spațiul post-sovietic care nu știu rusește? Ce credibilitate are Traian Băsescu să vorbească de dosarele și de casele altora? Subiectul a fost electoral asasinat. Iar de corupție să se ocupe justiția, oamenii politici să nu se bage, atât (că ieșim în stradă dacă vă atingeți de DNA)! Iar dacă nu sar în sus de bucurie că arestează DNA pe unul sau pe altul zilele astea, e pentru că am trecut demult de faza aia, nu uitați că eu m-am judecat personal cu Sorin Roșca Stănescu, Ioan Talpeș, Rodica Stănoiu, Viorel Hrebenciuc, Miron Cozma, Corina Crețu și tot așa, am peste douăzeci de procese câștigate. Mă ajunge în sfârșit dreptatea din urmă, ca și la Vântu și Voiculescu, după ani de zile. Ei, bravo, și dați-mi voie să mai vorbesc și despre altceva.
Din păcate avem doar alegeri prezidențiale, mai bine era dacă aveam și parlamentare anticipate, pentru că ridicarea imunității celor umăriți penal se face de o comisie juridică la fel de rea ca ei în mare parte, vezi aici. Ne trebuie un parlament nou. PSD nu are monopolul corupției, dar o schimbare la alegerile astea e necesară, care să fie urmată de o schimbare la alegerile legislative și între timp de schimbarea adevărată, una în interiorul partidelor. Dar până atunci există decizii de luat. Iar dacă președinții noștri nu se pricep, și nu au un aparat propriu să îi sprijine, iar publicul nu e implicat, ele vor fi luate de cei interesați sau de cei incompetenți, după caz.
PS. Nu mă poate întrista că mă invidiază descoperiții de toate culorile politice care se lamentează cîți bani iau eu din granturi externe prin ce publicații prind (și le strică, văd cu groază că audiența romanieicurate.ro a depășit mai toate săptămânalele intelectuale și siteurile de opinii, de cât s-au discreditat acestea). E trist, ce să faci, că amărâții care și-au vândut onoarea, că altceva oricum nu posedau, pentru bani publici românești sau aur cianurat au făcut afaceri așa de proaste în vreme ce eu, care nu m-am clintit un centimetru, primesc granturi UE de milioane, dar cum acestea sunt de cercetare și nu personali nu pot din ei umple bugetul de amenzi al jandarmeriei pentru toți manifestanții din toamna trecută, că aș deturna fonduri europene. Am în plus sugestia către jandarmii puși pe limitat libertatea de exprimare publică să mai amendeze și câte un agent din ăsta care se infiltrează printre noi, nu numai societatea civilă pe bune. Ca să-l mai acopere nițel la loc.
