Numărul de picaţi la bac - nu, pentru că poate să însemne şi că aveam un liceu prea umflat, o programă inadecvată, subiecte prea grele etc. etc., deci, de fapt, nu avem cum să ştim ce măsoară (descopăr cu stupoare că, în climatul de propagandă creat, trebuie să adaug scuzele mele că fac asemenea remarce profesioniste şi anulez dreptul la opinie al celor needucaţi faţă de cei educaţi). Bacalaureatul a fost un exemplu de proastă guvernare, iar într-o ţară normală ai putea imputa cuiva că a băgat mâna în buzunarul părinţilor şi şcolilor şi a cheltuit sume enorme să cumpere insta-laţii de videosupraveghere, asta în şcoli fără conexiune la internet şi unde elevii nu au computere! Era destul să schimbe subiectele pe un test-grilă şi nu mai era nevoie de camere şi deci de cheltuieli!

În anul 2011 eu am organizat o consultare în comun cu Minis-terul Justiţiei pe strategia anti corupţie, a durat luni de zile, am strâns de la toată lumea po-ziţii, inclusiv ce a scris lu-mea pe site am tipărit şi dus în teanc, de la discuţii nu a lip-sit nimeni, inclusiv oameni cu care m-am înjurat de multe ori (colegi de-ai mei, indignaţi, îmi dădeau mesaje că X sau Y nu ar trebui invitat), a fost totul cum trebuie. Vezi însă că subiectul nu interesează direct punga nimănui, secretarii de stat erau OK, la fel funcţionarii publici, nu erau mize de câştig sau pierdere financiară ca la alte legi, iar ministrul a patronat din umbră cât se poate de corect. Dacă nu ne consultă nimeni pe alte lucruri (pe nimeni), dacă ies cu proiecte întregi de legi gata scrise, şi nu de cărţi albe, e pentru că vor, de fapt, să nu se ames--tece nimeni în treburile lor, aşa s-a ajuns la consultări între Crăciun şi Bobotează, sau la acel articol din proiectul Sănătăţii în care se spunea că CNAS se poate, la rigoare, sfătui pe viitor cu asociaţiile profesionale, altfel face regulile singur. E vorba de acel CNAS pe care şeful statului voia să-l lichideze de ineficient şi corupt; proiectul, de fapt, îl punea în situaţia să facă regulile jocului.

Opoziţia vrea alegeri anticipate. Şi are dreptate, după aşa ceva orice guvern normal ar demisiona. Numai că expunerea directă a lui Traian Băsescu face redundantă demiterea guvernului. Guvernul a rezistat, dovadă că un secretar de stat a trebuit făcut să plece, amestecul preşedintelui a fost neconstituţional, iar  cine ar tre-bui să plece ar fi el. Dar el nu va pleca, nici acoliţii de gradul 1, de genul Udrea, şi plecarea altora e pur şi simplu irelevantă. Ce să mai vorbim de credibilitatea lui Traian Băsescu ca persoană care desemnează un guvern de tehnocraţi?

Societatea civilă a trecut, după săptămâna asta, în opoziţie clară şi a crescut brusc în forţă şi întindere teritorială. Întrebarea este cum putem instituţionaliza acest tip de opoziţie, să-l folosim pentru alegeri corecte (că după Legea sănătăţii ne aşteaptă alte legi împinse unilateral, votul prin corespondenţă, reorganizarea teritorială, schimbarea sistemu-lui de vot), iar după alegeri, pen-tru controlul puterii de atunci. Şi eu propun trei lucruri: să ne păstrăm distanţa faţă de opoziţia politică, a cărei prin-ci-pală grijă ar trebui să fie nu insurecţia, ci construirea unei alternative competente şi cre-dibile, să le vedem miniştrii din umbră ieşind, ca să ştim ce ne aş-teaptă, să propunem nişte reguli fundamentale de practică a bunei guvernări la care toate partidele, şi alea care pleacă, şi alea care vin, să subscrie public şi să ieşim în stradă, paşnici, spirituali şi solidari, ori de câte ori e nevoie şi cât mai des posibil, că fără asta creăm monştri.  

Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin