16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCeapa și cartoful, primele cărți proaste din mâna Rusiei

Ceapa și cartoful, primele cărți proaste din mâna Rusiei

Vorbeam în articolul anterior despre faptul că Rusia a intrat în ”hora” sancțiunilor economice cu Uniunea Europeană și SUA dar joacă poker și o mai face și la cacealma. Iată că primele cărți proaste din mâna Rusiei sunt banalele ceapă și cartof.

După ce Rusia a răspuns sancțiunilor economice impuse de UE și SUA cu interdicția – în plin sezon agricol – a importurilor pentru majoritatea produselor alimentare, măsura pare a fi una nu tocmai bine gândită. Dincolo de pierderile provocate agricultorilor europeni (de peste o sută de milioane de euro până acum), Rusia e în pragul unei probleme pe care vrea să o rezolve tot cu ajutorul acestora.

Adică anunță ridicarea interdicțiilor la importurile unor alimente, precum – atenție! – semințele de ceapă, cartof, porumb dulce și mazăre. Sau pentru somonii şi păstrăvii pentru – din nou atenție! – crescătoriile de peşte. 

Altfel spus, în condițiile în care populația sa a continuat să consume – și era culmea să n-o facă, în ciuda penuriei de produse instalată pe rafturile magazinelor – Rusia a rămas fără resurse interne în privința acestor produse și vrea acum nu să le importe, ci să importe semințe (și după caz puieți) pentru a le cultiva local.

Ei bine, acum e momentul în care Uniunea Europeană va trebui să ia o primă decizie care poate influența destul de mult acest joc al strategiei sancțiunilor economice. Și are, la o primă privire, două variante. Fie joacă în propria sa ”horă” după cum a început să cânte Rusia și lasă agricultorii să exporte exact ceea ce vrea și are nevoie țara ”prietenă” de la răsărit, fie profită de moment și dă dovadă de fermitate și luciditate, fără a se pune singură în situația în care poate părea slabă și ușor de păcălit.

Cel puțin în aparență așa ar arăta tabloul actual al relațiilor între cele două părți: O Rusie dispusă să joace la sacrificiu și care mizează pe naivitatea unei Uniuni Europene constrânsă să-și mulțumească agricultorii. Însă jocul abia a început iar printre cărțile arătate de Rusia vor urma cu siguranță și unele mai puternice, dacă nu cumva în îndârjirea sa, Putin va ajunge să folosească și asul murdar al gazelor naturale, ținut în mânecă până în prag de sezon rece.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă