Alta, acum: in miez de vara, cu doar o luna si jumatate inainte de inceputul scolii, Ministerul Educatiei Nationale a dat un ordin intern prin care vizeaza reducerea personalului didactic din scoli cu... 20.000 de oameni. Chemata la televiziune sa se explice, doamna Ecaterina Andronescu spune ca discutia se poarta in legatura cu suplinitorii; care, si ei, se impart in calificati si necalificati. Liderul sindical convocat cu acest prilej abstrage de la realitatea imediata si subliniaza ca discutia trebuie purtata cu privire la reducerea normelor existente; fiindca despre norme este vorba, nu altceva, iar acestea sunt proiectate in raport cu nevoile fiecarei scoli.
Daca intram in chestiunea normarilor, atunci acolo avem de-a face cu o situatie care se transmite, modificandu-se in functie de circumstante, de la un an la altul. Au fost unii ani cu un spor al natalitatii semnificativ care, peste ani, a trebuit sa aduca in scoli un numar mai mare de copii decat inainte.

Au existat insa si ani de recul demografic, cand nasterile s-au rarefiat, iar populatia scolara s-a diminuat. Poate tocmai de aceea o norma didactica se refera la un numar de ore cuprins intre o minima si o maxima, dupa cum si o clasa de elevi poate avea un numar minim sau unul maxim de elevi, intre care extreme se asterne campul normalitatii cantitative. Datorita acestei flexibilitati relative, in mod normal, cum nici o clasa de elevi nu se volatilizeaza in intregime din iunie pana in septembrie urmator, fiecare scoala stie pe ce poate conta in vederea inceperii unui nou an, decontand situatia repetentilor si corigentilor si avand cu precizie in vedere numarul promovatilor ei. Un lucru este deci sigur: oricati elevi s-ar deplasa, impreuna cu parintii lor, in Spanii si Italii peste vara – macar ca anul acesta fostii "capsunari" mai degraba se intorc decat pleaca –, tot nu dispar clase intregi, justificand astfel desfiintarea normelor didactice si, implicit, punerea pe liber a cadrelor didactice angajate.

Revenind la argumentatia doamnei ministru, unde accentul cadea pe latura calitativa – fiindca, vezi Doamne, s-ar pune pe liber numai suplinitori, si nici macar acestia cu totii, ci numai cei necalificati –, trebuie mers la radacina problemei. De ce ar angaja o scoala niste suplinitori necalificati? Este cat se poate de simplu: pentru ca nu are nici titulari si nu gaseste nici suplinitori calificati. Ce inseamna aceasta? Ca oferta institutiei scolare respective este atat de neatractiva – izolare geografica, precaritate a conditiilor, improvizatie, salarii modeste, management discretionar sau nepriceput etc. –, incat nimeni, dintre cadrele didactice calificate, nu-si doreste sa predea acolo. stergerea de pe statele de plata a necalificatilor nu inseamna ameliorarea calitatii predarii si invatarii dintr-o scoala, ci tocmai sacrificarea acestora.

In lipsa personalului didactic, directorul va reorganiza clasele, "varsandu-i" pe copiii ramasi fara profesor in alte clase, care astfel devin suprapopulate, aducand atingere nivelului invatarii; caci e lucru stiut, nu lucrezi la fel de bine si de meticulos cu 40 ca si cu 20 de elevi.
Masura mai inseamna ceva foarte concret: sacrificarea copiilor din catune si din satele izolate de munte pe altarul analfabetismului (socotind ca alfabetizarea nu se incheie cu deprinderea abecedarului si a operatiunilor aritmetice fundamentale). Inca o data, inegalitatea dintre oraseni si sateni se mareste si adanceste, producand efecte dramatice pe care le vom inregistra, ca societate, peste 10-15 ani, din plin.

De ce s-ar reduce atunci normele sau posturile din educatie cu 20.000, cu 10.000, cu 1.000 sau chiar cu 100 de dascali? In logica ministerului, atent la acuzele aduse doamnei Ridzi si, mai recent, doamnei Udrea, fiind un an de criza, trebuie reduse cheltuielile din banul public. Principiul este sanatos, dar aplicarea lui imi apare cu totul defectuoasa. Nu reduci de unde e nevoie, ci de unde te poti dispensa de a cheltui. Subfinantat, condus haotic, batjocorit zilnic, invatamantul romanesc ramane totusi prima si ultima poarta a civilizatiei, scoaterea de sub imperiul naturalului si al instinctualului, locul unde umanitatea isi cultiva atributele care o innobileaza. Daca, in loc sa adaugam, luam si din putinul alocat educarii viitorilor nostri cetateni, mai bine demisionam din demnitatea de membri ai societatii romanesti si asumam deschis animalitatea violurilor, furturilor, traficului de fiinte vii care deja ni se atribuie in prea multe locuri ale lumii.