Povestea este deja mult prea mediatizată. 7 tineri din satul Văleni (sau Valea Rea, aceasta fiind veche denumire a localității) sunt acuzați că au violat cu bestialitate o fată dintr-un sat vecin. Justiția a decis cercetarea acestora în stare de libertate sub control judiciar. Punerea în libertate a suspecților a stârnit un mare val de indignare publică.
Jucători în paradigma emoției, românii au reacționat furibund, iar persoanele sau instituțiile care au văzut un potențial profit de imagine prin implicarea vocală în situație nu au ezitat să o facă. Mă refer la politicieni și vedete din mass-media, primii căutând să-și crească astfel cota politică, ceilalți – audiența.
Dar apariția tinerei victime la televizor și apoi preluarea fotografiei acesteia, ca și devoalarea identității membrilor familiei sale, nu reprezintă un apogeu al dreptății, ci unul al rușinii. Realizatorii de emisiuni care au forțat nota – chiar dacă au cerut acordul persoanelor – au contribuit la adâncirea unei traume care o va urmări pe fată toată viața. Și nu doar pe ea, ci și pe membrii familiei. Consecințele de ordin psihologic pot fi extrem de grave.
Violul este asociat, în mintea și sufletul victimei, cu spaima de confruntarea publică, cu frica de oameni, cu rușinea de a mai apărea în fața lumii. Protejarea identității victimei ar fi trebuit să fie o condiție peste care nu se putea trece (ceea ce presa nu a făcut!).
Realmente, sunt uimit de neprotejarea familiei fetei, acum cunoscută în toată țara!
De asemenea, pe puncte ar trebui lămurite o serie de dileme pe care întreaga populație din această țară, preocupată de fenomen, și le pune:
- Acest viol în grup nu poate produce o infectare în masă, o boala venerică, mai mult sau mai puțin gravă? Întrucât, sigur nu au fost elemente de protectie sexuală (tot fata este de vină)
- Dacă fata rămâne însărcinată, cine va suporta consecințele? Se va face determinarea ADN-ului pentru paternitate?
- Dacă am blamat atât regimul comunist, credeți că o asemenea faptă rămânea nepedepsită dur în urma cu 30 de ani?
Avem nevoie de instituții specializate
Aici se cuvine să fac câteva observații legate de sistemul de protecție și asistență psihologică pentru victimele violurilor. Avem reglementări legale – victima poate primi asistență psihologică în termen de zece zile de la momentul în care depune o cerere, iar statul asigură asistență psihologică prin specialiștii instituțiilor publice de asistență socială. Problema e pusă însă în termeni nerealiști. Care victimă a unui astfel de act este capabilă, emoțional, să ceară ajutor depunând o solicitare la un ghișeu sau vorbind cu un funcționar?!… Nici nu pot să îmi imaginez o astfel de scenă… Pe de altă parte, ajung trei luni de consiliere? În opinia mea, ajutorul de specialitate în astfel de cazuri poate dura ani de zile. Mai mult, tratamentul presupune ședințe de psihoterapie și chiar consult psihiatric. Au direcțiile de asistență socială astfel de specialiști? Din câte știu, nu. Acești specialiști sunt în spitale și în mediul privat. În tot valul de manifestări publice, nu am auzit ca vreunul dintre personajele care au folosit acest caz pentru propria promovare să ofere susținere pentru recuperarea psihologică a tinerei.
Am putea învăța din experiența altor țări și am putea înființa, din fonduri publice, câteva instituții (clinici, ca în SUA) specializate în protecția și asistența medicală și psihologică a victimelor violurilor. Concomitent, statul ar putea sprijini în mod direct fundațiile care preiau astfel de cazuri. Legislația ar trebui, de asemenea, adaptată realității, nu este nevoie de termene nici pentru a reclama un viol, nici pentru a trata o persoană care a fost abuzată astfel. Este nevoie de proceduri clare de colaborare imediată între diferitele instituții care sunt responsabile în astfel de cazuri – poliție, medicina legală, spitale și cabinete psihologice, instituții sociale. Mai ales că sunt foarte multe astfel de cazuri. Conform unei statistici prezentate de mass-media, cinci femei au fost violate în fiecare zi a acestui an! Cifra este incredibilă și arată urgența adoptării unor măsuri clare!
Infracțiunea, un mod de a ieși în evidență
Întorcându-mă la cazul celor șapte “magnifici”, sunt obligat să consemnez câteva lucruri. În primul rând, derapajul moral extrem de grav care arată lacune majore în educație. Nici șapte ani de acasă, nici educație în școală, nici în cadrul comunității. Sunt voci care acuză sărăcia zonei și primitivismul comunității, două constatări care nu pot fi negate. Dar oare numai atât? Accesul nestingherit la pornografia de pe internet, lipsa unui loc de muncă, consumul de alcool (au folosit alcool ca să o readucă în simțiri pe biata fată) sunt lucruri ce trebuie adăugate pe lista cauzelor. Haita – pentru că au acționat ca o haită – știa ce face, dar nu i-a păsat, nu s-a temut de consecințe. Oare de ce? Nu cumva pentru că modelul succesului în societatea românească este acela al infractorului? Dacă granguri analfabeți, dar cu mașini scumpe și cu teancuri de euro la vedere, nu dau socoteală nimănui, ei de ce ar da? Dacă tatuajul făcut în închisoare este reper pentru a obține respectul pe stradă, ei de ce s-ar teme? De justiție? Când văd la televizor aproape zilnic că polițiști, procurori, judecători, parlamentari sunt prinși cu bani furați, ei ce să facă? Nu este infracțiunea o medalie pentru astfel de oameni?
Între solidaritate, indignare și… justiția cetățenilor
Dacă indignarea oamenilor este ușor de înțeles – peste trei sute de mii de români au semnat o petiție prin care cer arestarea vinovaților, două lucruri sunt greu de înțeles: atitudinea comunității din Văleni și mersul justiției.
Sătenii din Văleni s-au strâns în jurul tinerilor acuzați și spun un singur lucru: că aceștia nu sunt vinovați, că fata ar fi acceptat să întrețină relații sexuale cu toți, că oricum nu era ușă de biserică. În primitivismul lor, sătenii se apără cu disperare, simțind că oprobriul public stârnit de fapta tinerilor ar putea face toată comunitatea de rușine. Reflexul comunității e firesc dacă înțelegem că acesta, în întregul ei, este parte responsabilă prin faptul că nu s-a putut așeza pe valori, nu știe cum să funcționeze în această lume complicată, care i-a adus numai sărăcie.
Funcționarea sistemului de justiție a alimentat atitudinea primitivă a comunității. Cei șapte au fost arestați după faptă. Trei dintre aceștia au recunoscut ce au făcut, și au beneficiat de o oarecare clemență, fiind trimiși în arest la domiciliu.La un nou termen, ceilalți patru au fost și ei trimiși acasă, gestul judecătorilor și al procurorilor fiind, de această dată, de neînțeles(!). Apoi a urmat punerea în libertate sub control judiciar, măsură dispusă după ce Curtea Constituțională (sesizată într-un alt caz de arest la domiciliu) a stabilit că arestul la domiciliu nu e corect reglementat (îngrădește drepturi ale omului, nu are termen-limită ș.a.m.d.). Pe cale de consecință, toți arestații la domiciliu au fost puși în libertate, iar la baza deciziei stă un principiu de drept – nu poți dispune o pedeapsă mai aspră pentru aceeași faptă după ce ai dispus o măsură mai puțin aspră. Judecătorii puteau dispune o pedeapsă egală (arest la domiciliu, dar Curtea Constituțională spune altceva) sau mai mică. Așa că cei șapte acuzați sunt liberi, trebuie doar să treacă zilnic pe la poliție. Fac aici o digresiune și pun o întrebare: judecătorii Curții Constituționale sunt instalați în posturi cu susținere politică. În acest an, o serie de politicieni cu notorietate erau în arest la domiciliu. Nu cumva decizia Curții Constituționale a fost determinată politic? Dacă e așa, atunci punerea în libertate a magnificilor este doar o consecință neprevăzută a unui joc de siluire a justiției, de această dată.
Situația a degenerat cu totul în momentul în care peste trei sute de mii de cetățeni au cerut arestarea celor șapte. Spun că a degenerat pentru că, într-un stat civilizat, cetățenii nu pot cere arestarea cuiva. Pot cere dreptate, pot milita pentru drepturi, dar nu pot face justiție.
Un caz ca acesta ne arată că, din păcate mediul social din România este tulbure, precar și instabil. Statul e greoi și rămas în urmă. Există pe harta României pete negre ale sărăciei și ale infracționalității, iar județul Vaslui este, statistic, printre cele mai sărace din țară. Acum, se adaugă o nouă pată pe hartă – pata nedreptății. Dreptatea este o condiție fundamentală a democrației. Dacă aleșii noștri nu înțeleg nici măcar în al doisprezecelea ceas acest lucru, vom rămâne cea mai frumoasă țară primitivă din uniunea țărilor civilizate.
Prof. dr. MSc. A.V. Ciurea,
director științific
Spitalul Clinic Sanador
București
