11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialChiar are nevoie Europa de o conductă uriașă de gaz?

Chiar are nevoie Europa de o conductă uriașă de gaz?

La cea de a 70-a aniversare a Zilei Z, trei senatori americani au sosit pe pământ european cu scopul de a stopa creșterea importului de gaz rusesc de către Europa. Destinatia lor anunțată era o conferință în Polonia. Dar bătălia senatoriilor John McCain, Ron Jonson și Christopher Murphy se ducea mult mai la sud.

Le-a luat câteva ore, într-o operațiune comună cu Comisia Europeană, ca să forțeze mâna guvernului bulgar, care, pe 8 iunie, a anunțat că nu mai participă la controversata conductă de gaz South Stream. A doua zi, Serbia a făcut public, de asemenea, că oprește proiectul. După ce senatorii au plecat, guvernele sârb și bulgar au revenit și au susținut că, de fapt, nu au renunțat la propriu la conductă. Povestea asta sâcîitoare continuă și continuă.

South Stream ar urma să traverseze Marea Neagră, ocolind Ucraina, pentru a transporta până la 63 de miliarde de metri cubi de gaz natural către Europa în fiecare an. Proiectul a fost dintotdeauna un ghimpe în coasta celor preocupați de marea dependență a Europei față de gazul rusesc. Iar după anexarea Crimeii de către Moscova, anxietatea geopolitică s-a transformat într-un efort hotărât de a lichida proiectul.

Această opoziție are motive serioase. South Stream nu se supune regulilor privind concurența ale UE, care solicită acces pentru terți. Contractul mult supraevaluat al proiectului nu a fost acordat într-un mod transparent sau în concordanță cu regulile europene privind achizițiile publice. Mai mult, o parte semnificativă din contractul de construcție a fost oferit lui Gennady Timchenko, unul dintre acoliții președintelui rus Vladimir Putin, inclus pe lista neagră a guvernului SUA.

South Stream ridică numeroase probleme evidente. Una dintre acestea, totuși, nu a fost dezbătută până acum: chiar are nevoie Europa de mai mult gaz?

Consumul de gaz din Europa este în scădere. S-ar putea să crească puțin în viitor, dar s-ar putea să nu. Eurogas, asociația care reprezintă interesele industriei europene din domeniu, susține că consumul european în 2035 ar putea crește cu aproximativ 20 de procente comparativ cu nivelul din 2010. Sau s-ar putea să scadă cu circa 10%. Depinde de mulți factori și de politicile în energie ale UE.

Un studiu recent, realizat de Univeritatea Anglia Ruskin, arată că Marea Britanie ar putea să termine propriile resurse de gaz în trei ani, iar Italia și Franța chiar mai repede, într-un an. Totuși, mai mult gaz va apărea pe piața europeană din alte direcții.

Criza ucraineană ar putea contribui la înlăturarea obiecțiilor privind exploatarea gazelor de șist în Europa. E puțin probabil că UE va repeta boom-ul în domeniu al SUA, dar Marea Britanie, Ucraina, Polonia și România avansează în planurile lor ambițioase privind explorarea și exploatarea gazelor de șist. Germania și alte țări ar urma exemplul. De îndată ce o singură țară din Europa va începe să extragă această resursă, va fi dificil să le oprești pe celelalte să facă la fel.

Dar chiar și în privința gazului convențional se fac deja progrese. Israel a decis să exporte circa 40% dintre rezervele sale estimate la 410 miliarde de metri cubi. Cipru a descoperit până acum rezerve de 140 miliarde de metri cubi. Aceste cantități nu ar putea înlocui gazul rusesc, dar ar putea cel puțin reduce dependența Europei de acesta. Iar căutările continuă. În aprilie, Croația a anunțat că ia în considerare explorarea gazului și petrolului din Adriatica. România forează în Marea Neagră și speră ca în viitorul nu foarte îndepărtat să devină un exportator.

Conducta Trans Anatolia care aduce gaz din Azerbaijan spre Europa, prin Turcia,  urmează să transporte 16 miliarde de metri cubi în 2018 și să ajungă la capacitatea de 60 de miliarde de metri cubi pe an în 2026. Turkmenistanul, cu rezervele sale mari de gaz, își mărește producția. Curând, Iranul ar putea deveni prietenul Washingtonului, ceea ce va deschide pentru piața europeană a doua cea mai mare rezervă de gaz la nivel mondial. Italia e pe cale să intensifice importurile din Africa de Nord. Alte țări caută să exploreze gazul din Marea Neagră și Mediterana.

Apoi mai există și gazul natural lichefiat (GNL). Europa folosește doar o treime din capacitatea sa de import de 200 miliarde de metri cubi. Cele două treimi nefolosite, care aproape că sunt egale cu cantitatea pe care țările europene o importă din Rusia, este disponibilă și va ajunge tot mai mult în Polonia, Grecia, Italia și alte țări care construiesc sau plănuiesc să construiască terminale pentru GNL. Dacă pe moment, gazul lichefiat e scump și infrastructura de conducte nu e optimizată pentru a beneficia la maxim de capacitatea de import de GNL, în viitor acest lucru s-ar putea schimba.

În fine, ambițioasele politici privind eficiența energetică și energia regenerabilă ale UE încep să aibă un impact structural asupra mixului de energie european. În ultimul an, gigantul energetic german RWE a închis sau a trecut în așteptare peste 6% din capacitate de producție de energie pe bază de gaz și cărbune, menționând ca motiv principal creșterea cantității de energie regenerabilă. E.On a anunțat că plănuiește să închisă unități de energie obținută clasic de 13 gigawați. Alte companii închid uzinele de generare a energiei mai devreme decât era prevăzut.

Cu noile standarde pentru consumul spre zero, impus pentru ridicarea de clădiri, care urmează să intre în vigoare între 2018 și 2020 în UE, nevoia de gaz continuă să scadă. Danemarca a interzis deja centralele pentru energie termică care funcționează cu gaz.

Toate acestea fac ca foarte scumpa conductă South Stream să semene un pic cu marele Tun al Țarului și marele Clopot al Țarului, ambele păstrate la Kremlin. Tunul Țarului este faimos pentru faptul că nu a fost folosit niciodată, iar Clopotul Țarului s-a stricat înainte de a reuși să sune vreodată. Poate că Rusia e nerăbdătoare să adauge la colecție și Conducta Țarului, dar de ce trebuie și Europa să fie implicată în această aventură nu e prea clar.

Julian Popov este membru al Fundaței Europene pentru Climat, președinte al Institutului European pentru Performanță în Construcție și fost ministru al Mediului și Apei în guvernul bulgar.

Copyrigt: www.aljazeera.com

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă