Aparent, ordonanta de urgenta emisa miercuri de catre Guvern a rezolvat criza generata prin decizia Curtii Constitutionale referitoare la C.N.S.A.S. Numai aparent, pentru ca, in prezent, Consiliul ramane un simplu depozitar de arhive. El fusese creat in primul rand pentru a da societatii posibilitatea de a sti care dintre demnitarii statului si aspirantii la asemenea functii au facut parte din structurile Securitatii. Acum, asta nu se mai intampla – Colegiul nu mai are dreptul sa spuna cine a fost securist si cine nu. Acum, legea e aidoma unui pacient care sufera un transplant de cord: adevarata inima a fost scoasa din circuit, fiind inlocuita temporar de o pompa mecanica ce poate asigura functiile vitale pentru o perioada limitata de timp, in asteptarea efectuarii racordurilor la organul inlocuitor. Daca vom astepta ca tribunalele sa discearna intre cine a facut politie politica si cine nu, pe langa ca vom lasa turma in paza lupilor, deciziile vor aparea cu aceeasi lentoare cu care se desfasoara azi procesele de coruptie, adica vor veni dupa alegeri.
Adevarata piatra de incercare abia acum se iveste. Guvernul are de emis o noua ordonanta, prin care sa rezolve obiectiile de fond ale Curtii. Aici apar doua serii de riscuri. Una este legata de primejdia ca, in dorinta de a se pune de acord cu pretentiile Curtii, viitoarea ordonanta de urgenta sa faca legea sa sufere, dupa mutilarile din 1999, noi amputari.
Apoi, chiar daca va fi redactata cu suficienta inteligenta incat sa pastreze ce mai e de pastrat din ideea originara, noua forma a legii va avea de infruntat amendamentele "binevoitoare" pe care le vor aduce parlamentarii. Am vazut deja, acum noua ani, cum o idee clara a fost transformata, tot intr-un parlament cu o teoretica majoritate de dreapta, intr-o balmajeala careia initiatorul a refuzat sa-i mai recunoasca paternitatea.
Oricate consultari dintre Guvern si partidele politice vor premerge elaborarea ordonantei, sunt convins ca la discutarea in plen vor aparea tergiversari si modificari perverse (pe ici, pe colo, prin partile esentiale) care vor face ca efectele legii sa fie cat mai benigne. Parlamentarii nostri s-au dovedit in repetate randuri a fi deosebit de indemanatici cand e vorba sa faca dintr-o lege acceptabila una de neacceptat (vezi istoria taxei de prima inmatriculare).
Legea accesului la dosarele Securitatii nu este o lege oarecare. Este o lege la a carei nastere si aplicare s-au impotrivit politicienii din intregul sceptru politic. Cine nu crede sa caute in presa vremii, sa-si aminteasca cum a zacut in sertare timp de sase ani, cum a fost inlaturat Ticu Dumitrescu din PNT-CD, cum nou-infiintatul C.N.S.A.S. nu a avut sediu cativa ani, cat a durat pana ce arhiva Securitatii sa ajunga (cat a mai ajuns) in custodia Consiliului. Era firesc, ea nu le da politicienilor decat batai de cap. Daca legea a fost pana la urma adoptata, si a inceput sa produca efecte, e pentru ca organizatiile societatii civile au facut nenumarate presiuni, in diferite momente. Acum cateva zile, 23 de organizatii civice au semnat un protest impotriva deciziei Curtii Constitutionale. Personal, am rezerve fata de unele puncte ale protestului (cred ca revocarea membrilor Curtii ar constitui un precedent periculos pentru viitoare abuzuri). Dar este evident ca aceste organizatii doresc punerea in aplicare a ideilor care au stat la baza legii, iar protestul lor a avut darul de a obliga partidele sa isi defineasca pozitiile si sa nu-si permita tergiversari. Este la fel de evident ca ele au capacitatea de a face presiuni eficiente asupra clasei politice.
Daca doreste intr-adevar sa se ajunga la o lege operationala si eficienta in raport cu obiectivele, si nu doar sa arate ca a facut ce i-a stat in putinta, premierul Tariceanu are nevoie de sprijinul acestor organizatii. Consultarile cu partidele politice sunt un pas necesar inainte de adoptarea viitoarei ordonante. Dar la fel de necesare sunt consultarile cu cele 23 de semnatare ale protestului din 2 februarie. Multe din ele au in componenta juristi cu competente in a evita posibilele capcane constitutionale care ar ameninta viitoarea lege. Fara sustinerea societatii civile, legea ar deveni o prada usoara pentru cei care afirma, dar nu doresc cu adevarat aflarea adevarului.
Accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste constituie o nevoie a societatii civile, nu a clasei politice.

Mircea Kivu este sociolog