11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCine l-a omorât pe Dan Condrea

Cine l-a omorât pe Dan Condrea

A spus-o Ion Iliescu, autor de mineriade și de jumătăți de adevăruri, în timpul liber președinte de țară, întrebat fiind când vor afla românii adevărul despre revoluția din 1989: „Ehe, americanii n-au aflat nici până astăzi cine l-a omorât pe Kennedy. Și doar sunt americani”.

Seara trecută, fiecare dintre prietenii mei de pe Facebook avea o teorie despre cine l-a omorât pe patronul Hexi Pharma. În tot acest tumult de ipoteze și de specialiști, aș vrea să vă aduc aminte un singur lucru: acum o lună nici nu știam că există acest Condrea; astăzi, moartea lui este știrea mileniului în România. Cum noi de-abia atunci simțim că trăim, când mai moare câte unul, peste vreo trei zile, când se va mai rătăci vreun binecunoscut dincolo de frontierele vieții, numitul Condrea  va naviga deja prin istorie, sub pavilion panamez. 

Aceasta e România: un teatru imens al absurdului în care se poate pune în scenă orice, de la baba oarba până la Eugen Ionescu, și unde spectatorii sunt adevărații actori. Marea fraudă n-a avut loc doar în ceea ce privește dezinfectanții; România în întregime este o țară diluată. De pildă, presa mai are doar urme de ziariști prin ea, mai mulți fiind azi candidați la ordin pe la diverse primării decât prin redacții.

Citește continuarea textului aici

Cele mai citite

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă